poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-03-19 | |
Noaptea trecuse ca o pavăză de întuneric peste brațele
realității, asemenea unui elixir fără timp, care, sorbindu-l, îți întinerește ființa, îți îmbătrânește gândirea și omoară dorul de neființă... Cerul, senin ca o pajiște albastră, întinsă, neîntinată de veghetorii întunecați ai furtunii, fugărea în toate părțile micii rătăciți cu brațe neîndurătoare de vânt, ce apoi se domolea, ajungând o boare mângâietoare, atingând cu poalele ei crestele valurilor, ce abia de mai pâlpâiau înspumate, rătăcind depărtările. Marea era toată, până în nemărginirea orizontului său, o neclintită oglindă tăcută, redând fidel surata ei suspendată, îmbrăcându-i jucăuș azurul în întunecări și străluciri de raze. Răzleții ei rebeli, stropi unindu-și forțele puține, întrupau la răstimpuri câte ceva din glorioasele valuri de odinoară. Până și pescărușii, gălăgioșii tăinuitori ai libertății, păreau întemnițați în muțenie și doar rareori îndrăzneau să dea glas izbânzii, pe când vreun pește jertfit pe altarul lanțului trofic se zbătea în ciocurile lor avide, nu din pricini condamnabile ci doar purtate de instinctul treaz al supraviețuirii...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate