“Gash-k” era o găselniță dintre cele mai extremiste printre grupările de prieteni din clasele a șasea. Societate exclusivistă, această gașcă se baza pe reguli, și dacă pentru a fi membru era de ajuns să fi în cercul preferințelor sociale ale fondatoarelor, pentru a rămâne în cadrul ei se cerea respectarea unor principii strașnice. Mai târziu au apăru așa-numitele “provocări”, ale căror neîndeplinire ducea la excluderea din grup. Locul de întâlnire al găștii era casa uneia dintre fondatoare, populara O., model pentru toate fetele, cea cu recordul la “cereri de prietenie” din partea baieților și prima care l-a avut prieten pe faimosul D., cu care sprijinea pereții în fiecare pauză. Ulterior, ea și M., fondatoarea-adjunctă, și-au împărțit frățește totul, până la iubiți, astfel încât nimeni nu a mai ținut socoteala care dintre ele a fost cu cine prima.
O. era o fată urâțică, dar atât de dezinvoltă înca din clasa a cincea, atât de îndrăzneață și cvasi-seducatoare, încât nu e de mirare că în clasa a șasea majoritatea colectivului clasei roia în jurul ei căutând să-i fie pe plac doar pentru a-i intra in grații. Și astfel s-au pus bazele acestei grupări de copii răutăcioși și infatuați de 12-13 ani care, după o ședință serioasă la O. acasă, cu vot și tot tacâmul, și-a primit numele de “Gash-k”. Prima regulă a găștii: nu este permis ca prietenul tău cel mai bun să fie din afara găștii. A doua regulă a găștii: orice refuz de a face ceea ce gașca iți impune să faci este sancționat cu excluderea.
O. locuia în centru, într-o casă mare, cu o sufragerie neobișnuit de lungă și un pian care îmi trezea mereu dorința de a-l deschide și a cânta la el până mă dureau degetele, deși nu știam nici măcar a distinge notele pe claviatură. În această cameră imensă se țineau petrecerile, la care prezența era oligatorie, și care invariabil se lăsau cu “fântânița” sau “sticluța”. Pe vremea aceea refuzam sa iau parte la asemenea manifestări și asta mi-a atras dezaprobarea unor membri, dar am compensat lejer cu înclinațiile mele către muzica rap și diverse alte obiceiuri urbane și prin urmare “marfă”. Dorința mea de a ma integra în această organizație socială cu iz aproape politic a dispărut când am văzut sub ochii mei primul sărut cu limbă între două fete, când O. a cerut să i se lege șireturile și mai mulți membrii ai găștii s-au aplecat simultan la pământ și când au început s-o batjocorească pe C.

C. era o fată negricioasă, cu părul neobișnuit de negru și drept și un nas lung, puțin strâmb. Fața îi era marcată parcă de semne de vărsat de vânt și alte imperfecțiuni, cu greu mascate de gropițele care îi apăreau în jurul bărbiei când zâmbea. Era o fată timidă și nimeni nu știa cu cine se împrietenise din clasă, pentru că oricine ar fi fost, era probabil o persoană la fel de neînsemnată. Colegii i-au observat prezența doar odată cu observarea semnelor de pe față care au devenit rapid subiect de batjocură pentru vârful social al clasei a 6-a C, “gash-k”. La început, amuzamentul meu a fost același ca al lor, nu-mi permiteam să am altă părere decât cei mai importanți copii din clasă; curând însă, toată batjocora a început să mă plictisească și am dezvoltat o afecțiune pentru C. cea surghiunită. M-am hotărât, ca un haiduc al societății claselor a șasea, să iau de la bogați și să dau la săraci: am luat-o pe C. sub protecția mea, o apăream de remarcile răutacioase ale colegilor și, deși nu vorbea prea mult și nu aveam multe în comun, am ajuns apropiate. Încet-încet, i-am arătat pasiunile mele, ce îmi plăcea să ascult, ce îmi plăcea să desenez, să urmăresc, pe unde îmi plăcea să ma plimb, și curând am început să facem toate astea împreună. Îi plăcea tot ce îmi plăcea mie, într-o asemenea măsură incât, atunci când a aflat despre pasiunea mea nemăsurată pentru N. de la clasa a 7-a -N. cel de vis, N. la care visam cu ochii deschiși pe podeaua holului și căruia un coleg i-a făcut o poză pe ascuns, cu care dormeam în secret sub pernă- a început să dezvolte și ea o pasiune subită pentru același băiat cu ochii verzi. Pe vremea aceea, deși dorința mea de individualitate începuse să prindă contur, îmi părea foarte distractiv să am pe cineva care îmi împărtășește toate pasiunile. Abia apoi mi-am dat seama că toate erau mult prea multe.

În clasa a 8-a m-am apropiat de L., o figură luminoasă pe care o voi ține minte mereu ca pe o oază de căldură, bună-dispoziție, râs isteric și miros de curat. L. era înaltă, masivă, cu o față rotundă cu trăsături frumoase, părul lung și blond și ochii verzi ce clipeau vesel deasupra unor pistrui delicat punctați pe pomeții rozalii. Vorbea mult și tare, știa limba rusă și câte și mai câte expresii moldovenești cu care ne distra la fiecare oră, scriindu-le pe o foaie, însoțite de ilustrații pe care le considera potrivite cuvântului. Era un izvor nesecat de glume și șăgălnicii cu profesorii și toți o simpatizau pentru reputația ei de “gură mare”. Când mă necăjea ceva, îmi lăsăm capul pe umărul ei care era mereu în dreapta mea în bancă; îmi afundam nasul în mirosul acela de detergent al puloverului ei bej de lână și ea îmi vorbea cu accentul ei rusesc ce știa că mă amuză teribil.

Pe la mijlocul clasei a șaptea, gașca s-a destrămat. Rămăsese același grup, dar informal, fără vreo legislație, fără denumirea oficială de “gash-k” și fără mine. Fondatoarele au continuat să fie în centrul atenției oriunde se duceau și chiar la clasele mai mari. După clasa a opta, când fiecare s-a îndreptat spre alt liceu, au mai rămas prietenii răzlețe. Pe C. am mai vazut-o de câteva ori, la început ne salutam cu entuziasm, apoi mai mult de complezență. Am aflat că luase pasiunea mea, desenul, cu totul asupra ei, și devenise cunoscută printre persoane care se ocupau cu asta. Apoi a încetat să mă salute și am încetat să ne mai întâlnim.
Pe L. nu am mai văzut-o niciodată. Am aflat că nu mai voia să audă nimic despre fosta ei clasă pentru că simțise că a fost tratată urât în acea comunitate. M-am întrebat: “Și eu, L.? Eu ce vină am?” Am visat-o de multe ori și incă o mai visez și acum din când în când.

Iar la liceu…la liceu a fost D. Dar D. merită o descriere mai amănunțită decât celelalte la un loc. D. ar fi fost și acum și ar fi fost întotdeauna, dacă nu pleca peste mări și țări și nu m-ar fi rănit prin asta. Mai mult decât celelalte la un loc.