o voce

Cine ne bate? Așa o senzație a unei furii solare, cu praf și radiații mortale.

altă voce

De ce mă chinuiți pentru toate proiectele pe care le consider proaste? Ca un blestem e, nu pot avea libertate. Îmi tot aștept rândul, voi crea un alt stil de viață, fără apocalipse, doar iubire. E acolo dedesubt un război rece, ne devorează resursele, spiritul agonizează.

și o altă voce

Ziceau de mine: râdea și era tare curajoasă, însă sufletul tot aduna teama. Rătăcirea din jur absorbea inițiative, ea nu se lăsa, însă tot îi era jenă cu slăbiciunile, cătușele alea pe care i-le puseserăm toți, câte una de la fiecare. Inițial crezuse că sunt daruri, dovada încrederii: tu poți, ne vei aduce forța. Ar fi zăcut în lacrimi, dar trebuia să continue a mișca, altfel somnul ne-ar fi înghițit.

încă o voce

Cât ar fi vrut să reușească o magie ce nu se mai întâmplase vreodată. Tot căuta, căuta, un fir, o întrezărire, își chinuia inspirația cu cereri zilnice, însă materia nu-și dezvăluia secretul, cum să-i scapi din opacitate și apăsare. Acestea sunt drumurile. Nu se poate, trebuie să mai fie unul, altfel. Trebuie. Calcula, tot calcula. Vom sta în mijlocul somnului, a minții de neurnit, sleită de puteri. Vom fi de veghe. Să pândim clipa ce duce la miracole.Sunt prea mulți o apă și un pământ. Poate noi vom fi altfel, ce avem de pierdut?

și încă o voce

E clar, zicea despre noi. Ați avut de toate, ați risipit, ați produs mare supărare în univers. Cum să-l înduplec, cum să determin timpul venind înapoi, la trecerea de la unele spre celelalte, să modifice imortalizarea greșelilor? Dacă trebuie să devenim altcum, de neauzit cele vechi. Nu trebuie distruse temple, doar schimbate ritualurile, reflexele, să fie invocată doar iubirea, doar ea să ne recunoască metamorfozele.

prima voce

Adică ceea ce fac eu declanșează lanțuri de reflexe diverse la voi? Aloooo! Am înțeles bine? Îmi pierd controlul și voi țipa, voi teroriza totul. Ori mai bine voi cânta: all I need is loveeeeee!?