Dragul meu...,

ultimele două nopți au fost cele mai crunte din viața mea. M-am zvârcolit în pat de durere...De unde era să știu - eu care visam la iubirea aceea adevărată, cea pe care nimeni niciodată nu a mai trăit-o că pot ajunge aici... de unde să știu că în timp ce îți scriam de teama că e doar un vis, tu tocmai pedepseai visul... și repetam, și repetam... și mi-am spus, mi-am spus în sinea mea în timp ce mă strângeai în brațe, în timp ce mă sărutai - nu crede, nu crede, nu te lăsa, nu te lăsa de tot în mâinile lui, vei face o greșeală, nici nu vei știi când și vei rămâne din nou în aer... și el te va întreba senin ce s-a întâmplat când vei plânge în fața lui, fără puterea de a cerși măcar îmbrățișarea salvatoare... ce s-a întâmplat? nu am știut că poate durea atât de mult, că mă pot durea sânii de dor, că ma poate durea pântecele de lipsa ta... nu am știut că așa ceva s-ar putea întâmpla... și dragostea aceea, iubirea cea deosebită, poate să nu conteze atât, sa coboare brusc în noroi, egoistă, urâtă, banală și uitată... noi o facem sa fie frumoasă... eu, cu visele mele... cu justificările mele... că sunt în patul tău... ultimele două nopți au fost crunte, dragul meu... nu, nu întoarce privirea, nu îți cer nimic... nu îți mai cer eliberarea, nu mai cerșesc îmbrățișarea... nu cer nimic... de aceea nici nu îți scriu ție, ci tuturor celorlalți... nu mai pot visa că valorez ceva, nu? nu mai pot spera acum... s-a dus... mă vei avea la primul telefon? da, desigur... voi sări în sus la fiecare dorință de a ta cum am făcut și până acum? da, desigur... voi face sex cu tine de câte ori vei vrea tu? da, desigur... voi exista undeva în toate astea? nu, nu prea cred...

Noapte buna, dragul meu...

noapte buna...

eu
de undeva, de sub pământ de rușine...