nu e orologiu mai bun ca iubirea
la miezul nopții se aprind toate stelele sale
eu limba mica tu cea mare și atâtea dorințe
pe neștiute devenind pânzele de păianjen ale uitării
o mână magică o mână salvatoare le-a curățat pe toate
să putem indica iar vremea lui unu



soarele se pogoară în sfințenia mării
duh al propriilor aștrii
mereu însetat de viață
de aur e nisipul pe care nu poate călca
de vis pescărușii pe care nu-i poate striga
însă cerul și-l poate curba
precum o mână să cuprindă lumea mea zbuciumată



voi fi cules când nimeni altul nu știa rodul
mă voi fi înfruptat mereu ca un rege al pântecului vremii
niciodată înfometat
niciodată însetat
din trupul meu apoi se va fi înfruptat pământul
fără să se fi atins de inimă
recunoscându-și puterea ce mi-a dat
magicile zile
magicile nopți
în care voi fi îndurat ca un om
dar voi fi ridicat marile greutăți de pe cunoaștere


secretele unui timp ascuns
într-un cufăr încap
e bagajul mereu facut
pe care-l port
pe care-l duc tuturor gărilor din care pleacă trenuri
emoțiile precum singurele însoțitoare permise
devin himerele ce-îmi poartă chipul
ce nu-l mai am
ce nu-l mai am
numele mi-a fost
o laudă nedreptățitei
frumoasa vină de a fi frumoasă