"A heart is a fragile thing. That's why we protect them so vigorously, give them away so rarely and why it means so much when we do. Some hearts are more fragile than others... purer somehow, like crystal in a world of glass..., even the way they shatter is beautiful"

Am aflat recent că omul e condus de două principii fundamentale: maximalizarea plăcerii și minimalizarea durerii. Ca și cum asta ar fi trebuit să explice și să justifice toate acțiunile noastre. Din păcate nu pot fi de acord. Să îți pese de lucruri cărora nu le pasă de tine, asta te face om.
Nu pot închide ochii și accepta pur și simplu că asta e, că acesta e singurul motiv pentru care ne-am născut. Nu are sens. Dar nu despre asta vreau să vorbesc astazi. Încerc să depășesc momentul, să-mi îndrept atenția spre lucruri mai luminoase, care să ne aducă o clipă de bucurie, un zâmbet.
Ce ne face fericiți? Pentru ce luptăm? Ce dorim pentru viața noastră? Fiecare va avea aici o părere ușor diferită dar, de fapt, urmărim aceași idee generală: să lăsăm o amprenta în lumea în care trăim. Am plasat la început un citat care nu e de loc întâmplător, se referă nu doar la unii dintre noi cum ați putea crede, ci la fiecare suflet de pe acest pământ. Toți vrem să fim iubiți, toți vrem să iubim. Și, dacă iubirea ar fi ușoară, toată lumea ar păși pe nori de vată și și-ar cânta sentimentele din toate puterile. Dar nu e. Întotdeauna vor apărea probleme care vor părea insurmontabile și, astfel, vom renunța. Ni se va părea că nu merită și vom prefera să facem pasul înapoi. E ciudat cum uităm toate clipele frumoase, cum sentimentele ce ne leagă, a căror dăinuire am jurat-o, par să alunece undeva departe, prea departe pentru a le putea aduce înapoi. Sau cel puțin așa credem.
.....
Primul sărut al fiecărei relații e extraordinar și nu-l poți experimenta decât o singură dată, rând pe rând toate zidurile cu care ne-am înconjurat până atunci cad, ne lăsăm intimitatea descoperită pentru ca, la rândul nostru, să explorăm intimitatea de care avem nevoie. Sunt momente senzaționale care nu ar trebui să moară niciodată, ar trebui să trăiască foarte aproape de inima noastră și să ne putem hrăni cu ele ori de câte ori simțim că e necesar. Din nefericire nu se întâmplă așa mai niciodată. O dată cu trecerea timpului uităm, senzațiile care ne-au făcut să ne simțim atât de bine cândva nu mai au aceeași intensitate. Simți că ceva lipsește, ceva fără de care nu poți trăi. Atunci pleci, cauți în altă parte, răscolești pământul dornic de noi sentimente. Lași în urmă lacrimi și dărâmături dar nu-ți pasă, nimeni și nimic nu poate conta. Tot ce are importanță e nevoia ta de a te simți viu. Am jucat cu toții în acest film, când de o parte a baricadei, când de cealaltă. Și pentru ce? Ca să ne maximalizăm plăcerea? E singurul raspuns, egoist, dar e singurul. Nu vă poate spune nimeni cum să iubiți, cum să luptați pentru ce vă doriți, toate aceste lucruri vin din inima voastră, din ceea ce sunteți. Suntem definiți de acțiunile noastre, nu de numele care ne-a fost dat. Putem iubi fără să întrebăm de ce, dar nu putem ierta fără să ne întrebăm același lucru. De ce? Am devenit chiar atât de cruzi?

Fără îndoială.

"A fi fericit înseamnă iubire, așa că a fi fericit înseamnă suferință, așa că nefericirea înseamnă iubire, sau iubirea înseamnă suferință, sau suferința din prea multă fericire." Woody Allen