Am o inspirație care uneori mă sâcâie!
Mă cert cu ea, îi spun să-mi dea pace. Ea râde zglobie, fuge gingaș și se așează pe un colț de agendă. Îmi zâmbește galeș și mă trage de degete, Unul câte unul mi le mângâie suav și le ia mințile.
Ele prind atunci înnebunite un pix și o alungă.
Dar ea se întoarce ca un credincios prieten canin. Și iar începe să se gudure pe lângă degetele-mi neliniștite. Le mângâie din nou.
Și atunci ele întorc pixul pe foile agendei și se conformează ispitei. Și rândurile se aștern unul după celalalt, cu un automatism miraculos, dictate de prietena neînsuflețită. E atât de reconfortant! Sufletu-mi erupe cu o putere nemaipomenită, iar razele lui îmi inundă trupul.
Beznă! Gata, a plecat!
Haide te rog înapoi! Nu mă lăsa să lâncezesc. Mai "pocnește-mi" degetele!