poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1487 .



Normalitate
personale [ ]
dedicat tuturor

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [C.Barker ]

2009-10-28  |     | 



Azi am văzut moartea cu ochii. Moartea nu e de culoare neagră, nu e un schelet, de fapt nu e nimic uman legat de moarte e cât se poate de...angelic.
Moartea nu e doar ceva vizual ci și auditiv. Ea scoate un sunet strident, ritmat și comercial. abia apoi vin senzațiile atât de disputate în legătura cu moartea, respectiv neantul negru și rece, durerea ce marchează trecerea dintr-o stare în alta. Totuși sunetul continuă fiind la fel de ritmat dar mai puternic, e penibil de comercial, aproape că nu vrei să mori doar din cauza monotoniei acestui sunet din ce în ce mai puternic. Refuz dacă eternitatea e însoțita de o melodie tâmpă prefer chinul vieții. Asa ca deschid ochii și întunericul nu mai e asa de pur. Cu o mișcare nesigura caut ceva, nu realizez ce caut, instinctul sau mai degrabă obiceiul întipărit în mine ma controlează acum. Sunt obosit după lupta cu propria-mi moarte. În cele din urma reușesc găsesc ceva. Prin puterea degetului meu distrug tortura sau salvarea sonora. În sfârșit am oprit telefonul mobil, mâine voi schimba alarma din tema de baza în orice altceva.
"Am apucat o altă zi," sunt primele cuvinte ce le rostesc, urmate inevitabil de "drace cât ghinion!".
Arunc telefonul undeva cu speranța ca se va pierde, ca timpul va înceta sa existe, dar mă mint singur. Încă istovit de lupta cu moartea reușesc totuși să descopăr cheia spre lume. Un obiect căruia într-o zi am săi creez un altar unde toată omenirea să vină și să se închine. O tu, Prea Sfânta Telecomandă, ce ne-am face noi oamenii fără tine, tu cheie înspre lume. Simt nevoia să îți ating butoanele doar pentru a fi sigur ca trăiesc. Butonul roșu, ar fi aproape orgasmic dacă omenirea nu ar repeta acesta mișcare cu o perfecțiune deja genetic comună. Cutia magică își revarsă lumina artificiala aspra covorului, a patului și în final asupra mea. Deschid ochii pentru a ma bucura de lumea întreaga redusa la un ecran.
Brusc sunt lovit în plin de realitate. Nu ma deranjează fetele, scuze femeile, aproape goale ce țopăie înconjurate de aur, bani și lux. Nu ma deranjează nimic din toate astea fiindcă animalul meu interior e liber în astfel de situații, iar eu nu-mi neg instinctele oricât de primare ar fi. Din nou, nu asta ma doare, ci sunetul. Cuvinte puse într-un Blender și aruncate pe o foaie, abia vorbite și totuși însoțite de puternice valuri de bas. Acum îmi amintesc ce e televizorul. Mica fereastra spre lume e un amalgam de violență și pudoare. E trist sa stai și sa te gândești cum lumea e captivată de acest amestec. Înainte de a închide acest mic portal spre rai îmi zic mie însumi:
"De azi nu mai exista poezie, acum se numește rap sau hip-hop."
Sunt spălat, sunt îmbrăcat și sunt în drum spre liceu. Mă sperie faptul că din persoanele pe care le cunosc cel mult cinci la sută gândesc serios și cei care fac asa ceva sunt cei încolțiți și ridiculizați. Asa ca înainte de a ieși din casa nu uita sa ma privesc în oglinda sa fiu sigur ca masca sub care ma ascund e bine aranjata, abia pot rezista propriei mele nebunii, darămite și a celorlați.
Urăsc străzile, drumurile, potecile, spunele cum dorești, eu le urăsc cu toata ființa mea. Nici dacă s-ar întoarce potopul lui Noe nu ar fi destul sa spele sângele și jegul din ele. Am totuși o evadare. Tehnologia poate tembelizează dar eu nu ma plâng, chiar dimpotriva zic merci celui ce a inventat MP3-iurile. Muzica e unul dintre singurele tunele ce ma pot ascunde. E asa de pașnic sa fi departe de mizeria străzilor. Poate sunt laș, nici pe asta nu o neg, dar cât timp mie mie bine restu se pot duce dracu. Citând melodia "War Nerve": "Fuck the world/For all it's worth/Every inch/Of planet Earth" eu pot rade in sinea mea și chiar pot crede că sunt important și voi schimba ceva.
Daca ura ar fi o sursă de energie, eu as fi echivalentu a cinci reactoare nucleare, și echivalentul a zece reactoare dar sunt în timpul orelor de curs. Urăsc sa scriu, sa citesc, sa vorbesc, sa stau, sa respir, atâta timp cât știu ca sunt cel puțin moral obligat sa fac asa ceva. Tortura nu se încheie aici, plătesc patruzeci de lei pentru a mai continua încă doua ore. Cu aceste lucruri spuse va rog gândiți-va la Cernobâl.
E seara nu voi fi acasa decat peste trei ore. Nu vreau sa ma intorc in sanctuar fara sa petrec cel mai fericit moment al zilei in cel mai frumos loc cu cei mai frumosi oameni. Exact, sunt la bere. Reactoarele imi sunt potolite cu fum si alcool. Barurile sunt probabil cel mai degradant loc de pe pamant dar ele contin un izvor nestavilit de intlepciune si incooerenta aflata pe lumea asta. Cu totii au ceva de zis cand sunt beti dak ii auzi si ii intelegi poti atinge nivele divine de cultura, stiinte, descoperire. Totusi ele se pierd odata cu intoarcea din betie.
Sunt acasă. Sunt obosit și tot ce vreau sa fac e sa mor. Patul ma așteptă. Sunt gata de dulcele sacrificiu. Sunt pregătit sa mor.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!