poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-06 | |
Îmi este dor de verile copilăriei, la țară, de ulița plină mai mereu de verișorii mei, de poveștile spuse pe prispa casei, la lăsarea serii și de bunicii mei- Dumnezeu să-i odihnească- care m-au înconjurat mereu, cu privirea lor caldă și vorba blajină.
Mai aveam puțin până să ajungem în sat, dar era atât de cald, încât aveam impresia că drumul nu se mai sfârșește. Cauciucurile mașinii se lipeau de asfalt, soarele, aflat acum deasupra noastră, încingea parbrizul, ca pe o sticlă de seră și simțeam că mă sufoc de căldură. Deși, geamul din dreptul meu era deschis, pe frunte îmi curgeau stropi de transpirație; dar iată! în sfârșit văd turla bisericii… și nu după mult timp, pe marginea satului, în stânga șoselei, pe o uliță care dă în câmp, apare casa bunicilor mei. Mă bucur enorm că bunica locuiește în prima casă din sat, fiindcă, pe câmpul verde din fața casei, este paradisul gâștelor, vacilor și porcilor din sat. Acolo, în apa curgătoare din spatele casei, se scaldă, vara, toate dobitoacele sătenilor. Cum am ajuns, îmi îmbrățișez bunicii și fug repede la gârlă, dar nu înainte să-mi iau slipul pe mine și șlapii bunicii în picioare. Văzând porcii și gâștele bălăcindu-se, în depărtare, la o cotitură a râului și apropiindu-mă nerăbdătoare de apă- care ar fi trebuit să fie curgătoare- constat cu uimire că este foarte neagră și mai mult: stătută, ceea ce mi s-a părut foarte ciudat, dar îmi era atât de cald, încât, asta nu m-a oprit să nu mă arunc în apă, cu tot cu șlapi. Am aterizat în picioare, iar apa neagră, care-mi venea până la brâu, m-a înțepenit în mâlul ei negru, până la genunchi și…am simțit între degete că este foarte slinoasă. Decepționată, ies cu greu din râul grețos și mă uit la pielea mea , care rămăsese neagră și constat cu uimire, că aveam doar șlapul stâng, cel din piciorul drept…dispăruse - mi-l furase mlaștina mișcătoare. Îndreptându-mă spre casă, mă întrebam cum mă voi spăla fără să mă vadă tata și cum îi voi spune bunicii de șlapul pierdut! Arunc șlapul (cel care-mi rămăsese), peste gard, mă prind cu mâinile de el și-mi iau avânt. În momentul în care dau să sar în curte, apare bunicul în pragul ușii. - Ia uite, Ghiță, la fiică-ta!… Cum stăteam eu așa, nemișcată și spoită ca o cioară, în echilibru pe gard, desprind o mână de pe el, cu un deget în sus, cu intenția să-i fac semn bunicului să tacă. Bietul de el, văzând că mă dezechilibrez și dau să cad, a venit repede și m-a prins în brațe. Mi-am încolăcit mâinile, disperată, de gâtul lui, îngrozită la gândul că aș fi putut să cad în gol, uitând că sunt plină de negreală. Văzându-se bunicul, plin de noroi pe haine, s-a iritat puțin. -Iartă-mă bunicule! nu te supăra pe mine! îți spăl eu hainele! îi spun, când mă lăsă jos din brațele lui. - Nu-i nimic, hai să te spăl la fântână! - Bunicule! Trebuie să-ți mai spun ceva. Am pierdut un șlap de-al bunicii, îi zic, ridicând de jos șlapul rămas. Nu te enerva, bunicule, îmi lasă tata bani și cum pleacă, mă duc la magazinul din sat și cumpăr șlapul drept. - Cum să nu mă enervez, Lili! Când tu te bălăcești împreună cu vacile și porcii comunei, în mocirla aia slinoasă și mă moșcoșești și pe mine! spuse bunicul, turnându-mi pe spinare o găleată de apă curată, dar rece ca gheața. - Brrr, buniculeee! E receee!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate