Această criză a fost foarte bine pusă la punct și regizată de cei care de fapt conduc lumea .
Imi e ciudă că nu pot fi stăpână pe propriul meu destin și că, și eu, ca și ceilalți, sunt doar o marionetă în mâinile lor.
Privesc în urmă la jumătatea asta de an și mă minunez cât de repede a trecut.
Deși obișnuiesc să mă bucur de lucrurile simple și nu-mi trebuie foarte multe să fiu fericită, greutățile din această jumătate de an m-au făcut să nu mai văd și să nu mă mai pot bucura de un răsărit de soare sau de frumusețile naturii.
Fiecare lună a fost o luptă pentru supraviețuire: pe 5 ale lunii o rată la o bancă, pe 15 ale lunii altă bancă și la sfârșit de lună, leasingul și iar începea următoarea lună, luând-o de la capăt, ca un calvar care aveam impresia că nu se mai termină, luptându-mă să-mi plătesc ratele ca un cetățean corect ce sunt. Speram ca luna viitoare să-și dea drumul treaba și să rămân pe linia de plutire.
Văzând atâtea “cadavre” în jurul meu, speram să mai iau o gură de oxigen și să nu ajung și eu ca ei.
A mai venit o lună, treaba n-a mers și zău că nu mai aveam de unde lua bani pentru rate. Eram disperată, dar mi-am spus că ce-or face alții voi face și eu. Ce-o să-mi facă banca? O să mă pupe undeva.
- N-am bani să plătesc le-am spus, găsiți voi o soluție.
Și au găsit: reeșalonare cu dobândă la dobândă, plus penalitățile din urmă. Eram datoare la bancă de două ori rata. Am văzut roșu înaintea ochilor, am simțit că mi se făcea o mare nedreptate, cămătarii aștia luau pielea de pe mine și nu eram singura. Ceilalți datornici pe care îi cunoșteam se bucurau că se poate rezolva așa și că nu ramân fără case.
Băncile nesătule, au dat credite cu nemiluita, noi am ajuns în imposibilitate de plată a ratelor-cum era și normal să se întâmple și acum vin să ne facă reeșalonări cu dobândă dublă. Mama lor de hoți.
În acele momente m-am gândit la Dostoievski din Crimă și Pedeapsă și la iobagii din 1907 cărora le ajunsese cuțitul la os.
Îmi venea să-mi bag piciorul ăsta beteag în gura lor, dar mi-era teamă să nu mi se infecteze(piciorul).
Are și o parte pozitivă criza asta: am învățat să fac economie de mă minunez și eu cum de nu am văzut până acum câta risipă este în jurul meu.
Criza a lovit pe majoritatea populației dar sunt și persoane care profită din plin de pe urma ei și le merge foarte bine, cum sunt avocații ăștia care fără milă îți iau pielea de pe tine și tu disperat, trebuie să faci rost de bani ca să-i plătești, altfel îți pierzi casa.
Alții sunt executorii care vin și-ți scot lucrurile în stradă după ce ai pierdut procesul, proces pentru care te-ai împrumutat de bani să plătești avocatul.
Dar am cunoscut și oameni care nu prea au fost afectați de criză, oameni care s-au mulțumit cu puțin și nu și-au dorit foarte multe de la viață. Nu au credite și trăiesc foarte modest și au o viață liniștită. (Nu ca a mea zbuciumată și plină de stres). Aceștia sunt doar câțiva, dar eu îi admir pentru că am învățat că nu e bine să ai totul de la viață ci din fiecare câte puțin.
Toți, noi, ceilalți, suntem sclavii caselor pentru care muncim o viață. Ne mâncăm sănătatea să lăsăm ceva material după noi.
Dar oare asta e important? După ce am dat „colțu”, noi nu vom mai locui în acea casă mare și frumoasă. Se vor „bate” neamurile pentru ea, de-ți va veni să te întorci pe cealaltă parte în mormânt.
Această criză ne-a forțat să ne schimbăm principiile pentru care muncisem să le clădim…o viață.
Ne-a transformat în ceea ce nu ne-am dorit niciodată.
Ne-a învățat să supraviețium cu orice preț și prețul a fost foarte mare…OMENIA.
Dar sper ca noi oamenii, să nu ajungem să ne războim între noi ca să rămânem în viață.