- Andra! Hai să facem amândouă teatru de păpuși la mine acasă, ce zici? spuse Diana.
- Daaa, facem! Cu Scufița Roșie!
- Bine, dar eu sunt Scufița Roșie și facem bilete de intrare.
- Și le vindem pe ceva dulce, zise Andra.
- Numai la mâncare te gândești umflato! Bine, hai să facem biletele de intrare.
Au pus un carton ondulat în picioare prin mijlocul sufrageriei și au adus scaunele din toată casa. Când au venit copiii, ochii Andrei sticleau de poftă. Nu mai văzuse atâta ciocolată în viața ei. Ar fi fost în stare s-o mănânce pe toată odată.
- Hai Andra că mănânci după! Dar Andra nu știa cum să termine mai repede piesa și să se apuce de mâncat.
Copiii s-au așezat frumos la locurile lor, iar cele două fete au dat viață „Scufiței Roșii”.
Copiii erau ochi și urechi, savurau fiecare moment, dar Diana se grăbea să termine piesa ca să mănânce dulciurile aduse. Când lupul trebuia s-o înghită pe Scufita Rosie, Andra a venit în viteză cu mâinile pe sus către Diana, drept cu cotul în fața ei. Fata a văzut stele verzi. S-a oprit pentru câteva secunde, ca să-și revină din amețeală și a continuat piesa. Când, în sfârșit, au reușit să termine cu bine povestea, în aplauzele copiilor, Diana, cu o mână la ochi a izbucnit:
- Umflata naibi! nu te mai saturi de mâncare! Hai, du-te și mănâncă! Nu vezi că tremuri toată!
- Iartă-mă! n-am vrut să te lovesc.
- Normal că n-ai vrut, numai că te-ai grăbit să termini ca să bagi în tine.
A doua zi dimineață, când Diana s-a dus la baie să se spele pe ochi, a crezut că nu este ea în oglindă. Avea ochiul stâng vânăt.
- Ce-i cu tine? cine te-a lovit? întreabă mama speriată.
- Andra… din greșeală.
- Putea să-ți scoată ochiul! zise mama.
La școală toți copiii se uitau la ea cu ochii mari.
- Ce-ai pățit la ochi, te-a bătut mama? întreabă o fetiță.
- I-am dat eu un pumn în ochi, răspunse Andra în locul ei, cu zâmbetul pe buze.
- Lasă umflato, c-o să-mi vină și mie rândul.