Primele amintiri ale Dianei sunt de la grădiniță, era în grupa mijlocie.
Tovarășa educatoare era brunetă și înaltă, o femeie distantă care probabil își greșise cariera. Educatoarea le spusese copiilor să se așeze în cerc pe covor, în jurul ei ca să le spună o poveste. Diana, clar n-o plăcea, era o femeie rece si rea.
“Auzi să ne spună povești, dar ea crede că eu am răbdare s-o ascult pe ea?”
Educatoarea parcă i-a ghicit în priviri și i-a spus femeii de servici s-o ia pe Diana și s-o ducă la grupa mare.” Pentru asta chiar că te urăsc scorpie ce ești” și-a spus Diana supărată.
Între Diana și femeia de servici, d-na Tunde- o femeie cu suflet mare, era o simpatie reciprocă. Ea a mângâiat-o, a imbărbătat-o și ia spus că o să fie bine.
Când au intrat in clasa grupei mari o hărmălaie de nedescris, băieții făcuse-ră două baricade din scaune și aruncau unii in alții cu jucării, plasticuri și plasteline.
“Aici e lumea mea” și-a spus Diana, era cea mai fericită, îi plăcea acțiunea, nu putea sta in loc să asculte povești nemuritoare. S-a alăturat prietenilor lui Vio și a inceput să lupte și ea împotriva “inamicilor”.
Părinții ei și ai lui Vio-un băiețel brunet cu ochii mari și negri și cu tenul alb ca laptele, erau vecini și le spuneau celor doi să vină de mână de la grădiniță și să fie atenți cum trec strada și uite așa între cei doi s-a infiripat o iubire inocentă. Într-o zi după ce s-au intors de la gradiniță, de mână ca de obicei, i-au anunțat pe părinți că ei se vor căsători când vor crește mari. Părinții au zâmbit și au dat din cap.
Diana locuia cu fratele mai mic Alin și părinții într-un apartament la parterul unui bloc cu patru etaje dintr-un cartier de la marginea orașului. Prin fața blocului trecea șoseaua națională, dincolo de ea era stația de autobuz și câmpul. În spatele blocului se vedeau dealurile și undeva mai sus începea pădurea.
Pentru o scurtă perioadă de timp acolo în dreapta blocului la ieșirea din oraș, a fost cartierul țigănesc Mălin, cu bordeie din chirpici inșirate pe marginea drumului, vopsite în mov, care dădeau să cadă și multă mizerie și gunoaie.
Privea cu spaimă acel loc care se afla doar la doi pași de bloc, un loc care parcă era o altă lume. Într-o zi Diana i-a spus prietenei sale Andra, o fată grasă de la scara vecină “hai să mergem în țigănie” S-au dus dar n-au mers foarte mult căci nu le-a venit să le creadă urechilor ce îi spunea o fată cam de 16 ani, unui baiat: “ Mânca-mi ai p__da, mă p_ lă.
Au fugit mâncând pământul. In scurt timp țiganii au fost strămutati undeva la un alt capăt al orașului lângă groapa de gunoi. Bucuria copiilor care și-au mutat bătăliile în păduricea de arbori pitici de deasupra locului unde nu demult fusese țigănia.
Pe dealurile din spatele blocului și-a petrecut Diana cea mai mare parte din copilarie.
Acolo vara creștea iarba de jumate de metru și fluturii erau atrași de florile colorate în mii de culori. Auzeai doar zumzet de albine și cântecul greierilor. Acolo își întindeau copiii păturile și stăteau la soare, făceau corturi din pături și isi dădeau drumul de sus pe pfl-uri lucioase și iarna cu sania sau nailonul.

Ceea ce nu-i plăcea Dianei era programul de duminică: mama rămânea acasă cu treburile casei iar tatăl îi lua pe amândoi copiii, sus pe un platou lângă pădure și juca fotbal cu prietenii. Alin, fratele Dianei se uita ca un tâmp la țurca tatălui lor, dar ea se plictisea, vroia la mama. Așa că într-o duminică a plecat singură spre casă, dar n-a ajuns decât până la poalele dealului căci tatăl ei a ajuns-o din urmă și i-a aplicat o corecție.
Urmatoarea duminică aceeași poveste, mama acasă, tatăl la fotbal cu prietenii și copiii spectatori.
Diana și-a spus: “Dacă n-am voie să merg acasă, nu-i nimic, mă duc in pădure și culeg flori pentru mama”. A înaintat mult in adâncul pădurii căci nu se mai vedea terenul de fotbal. Auzea doar ciripitul păsărelelor și vântul foșnind frunzele. Diana s-a oprit și a așteptat, știa că vor veni după ea s-o caute, si așa a fost. Tatăl striga disperat cu vocea gâtuită de emoție: “Dianaaaa, promit să nu te bat, te rog intoarce-te.” Fetița a ieșit dintr-un tufiș totuși cu teamă, s-a uitat in ochii tatălui ei ca să vadă la ce să se aștepte. Tata a luat-o în brațe, a strâns-o la piept. Fetița a început să plângă și i-a spus: “Și eu te iubesc tati, te iert că m-ai bătut dar să nu mai faci”
Când au ajuns acasă, Diana foarte fericită i-a întins mamei buchetul de flori cules din pădure. Mama, între două treburi, i-a răspuns la repezeală;
” Ce mi-ai adus buruienile astea?”
Diana i-a răspuns cu lacrimi in ochi:
“Mami, sunt cele mai frumoase flori din lume, dar nu le vezi tu… bine mami te ințeleg ești nervoasă că bebele din burtă te lovește cu picioarele”
Mirela, noua ei surioară, era un înger alb cu ochii mari și negri, nu-și mai lua ochii de la ea.
Dar la scurt timp după naștere, mama s-a simțit tot mai rău, Diana iși amintește că a venit salvarea s-o ia de acasă. Tare teamă i-a fost atunci Dianei ca vor rămâne fără mama. Plângea intr-una în timp ce-și infășa surioara uitându-se cu ură la tatăl ei care stătea la masă si bea fără nici o grijă, un spriț cu vecinu de la doi.
Duminică s-au dus toți la mama la spital, cănd a văzut-o că se simte mult mai bine, Diana a fost cea mai fericită: “Să vii acasă mami, e casa pustie fără tine.”