Nu stiu ce sa mai cred... poate că mi-e deja tarziu pe ulița unde clipele mor de invidie privind vesnicia ce-si vede de drum...
Spatiul mi-e stramt, ghimpat si chiar zadarnic...
La ce bun să-i dai insetatului apă din palmă... zadarnică fantană retrage-te in adnacul adancurilor si taci...
Pădure de singurătăți sinucigase...
Ce caut eu aici?
Stelele mele stau la marginea universului ingenunchiate...
Lumina asta intunecată mă doare mult prea inalt...
Si ghețurile ard mocnit la margine de hău pictat cu susu' in jos.
Mă ard tălpile de atat drum nepăsit de aripă. Mă dor ochii in care mi se infig cioburi de ulcele sparte...
Si mi s-a făcut tarziu...
Cotcodăcesc cocosii inveliti frumos in folie de plastic...
Si cainii, cainii ăstia cu ranjetul lor turbat de dinaintea ultimului apus...

Si eu, ultima ratacire a viselor mele...