De cum m-am nascut, am stiut ca trebuie sa mor; si n-am precuptit nimic in a-mi implini visul. Rusinea faptului ca fiintez, n-o putea intrece pe cea a sinuciderii. Imi uram parul(mai mult des, decat rar, mai mult lipsa, in preajma unei obsesii neintemeiate, dar oricum prezent), precum ingurgitarea, de care eu personal n-aveam nevoie, ci doar carnea putrefacta de pe mine. Carne inutila carata de cateva ganduri marete, ce-mi miscau trupul dornic de odihna eterna.
… Astfel, un corp chinuit, carand un creier mic, cat sa-si faca nevoile la cel mai mic atac cerebral, cat sa planga la emisiunea TV „Stiati ca traind, sunteti cel mai real actor in marea de minciuna pe care o traiti?”
Evident ca stiai, esti superior miciunii, pe care nici n-o banuiesti. E-un Plotin sau Toma, sub lungimea de unda a masinii pe care o conduci. Un Hary Potter, daca scriu bine, mai bogat ca regina Angliei prin tampenia-i implantata, in deja prostita lume.
Esti om, ai frigider; ai frig, n- ai ozon; ai ozon, cine cui ii pasa?
Eu trandav, stau si-mi rumeg gandul la milioanle de basini trase de vaci, ce-mi sparg ozonul, atat de drag mie, de care nici nu m-ar durea, daca n-ar exista ziarele.
Cate o baba mai urla pe nas de cateva zeci de mii de dolari pentru copii inmatriculati; ba pardon; abandonati, când isi da seama ca nu are ce face cu banii luati de la STATE SI PRIMARII; vai de bugetul lor, date pentru infratirea catorva oameni de cultura, in numele tarilor respective.
Soare Apune, Soare Rasare, pe langa Ei, cad incet si pe de-a dreptul; stau printre vite si intregesc ozonul, fumez si-mi mor padurile pe langa mine; cine cui imi pasa?
N-a murit nimeni de patriotism; mai mult de cancer si acela nerelevant, obezitatea fiind forma cea mai evoluata a capitalismului ajuns la paroxism. Ce inseamna asta, nici eu nu stiu; e doar o forma de propaganda.
Mi-e foame, vreau sa mananc, gandesc, e totul gandit demult….; realizez ca exist, deci sunt in moarte cerebrala; am trait, deci n-am fost si nici nu conteza!
Retorica intrebare „cine cui ii pasa?”, e demna de-o eticheta: obsedanta in Romania!(sau poate a mea?) Universalitatea omului prin retina lui Sigmunnd Freud, atat de coborata, impanata de hormoni veseli trecatori, ba chiar muritori, e pasajul din cartea nu stiu cui si nici nu-mi pasa; Cotul lui Davinci, bun in cea ce ne-a lasat, mai bun in ceea ce ar fi putut sa faca un homosexual recunoscucut in acea perioada, repudiata de mintile noastre mai mult decat perverse! Stricate de minciuna; abstinenta cerebrala vizavi, nu de cea ce vezi fara sa vrei, ci de ceea ce esti, când matur fiind recunosti:Eu sunt! Eu sunt …, cine sunt? Oricum ceva ramane dupa mine; un gol umplut de tumultul vietii, strivind duios se zice, reazimul cui imi urmeaza.
Putine lucruri conteaza si nici acelea! Nu-i dubiu in moarte, nu-i geniu in viata!