Ati vazut vreodata un nebun? Daca da, atunci sa stiti ca era cel mai normal om de pe Pamant. Daca nu, atunci va indemn cu atata dragoste sa deveniti nebuni. Caci nebunia zace putrescenta in banalitatile zilei, in miscarile mecanice ale corpului, in truismele vorbite si gandite in fiecare zi. Ce bucurii as descoperi daca mi-as suprima ratiunea si mi-as arunca gandurile noroioase, rationale... Mi-e sila de spatiile inchise ale creierului, mi-e sila de jegul din interior. Si nimeni nu e disponibil ca sa te ajute, toti au micile sau marile lor probleme de oameni normali si cartezieni, prinsi in coordonatele unei camere sau ale unui birou sau ale unei masini stralucitoare.
As fi vrut sa fiu un verb. Sau poate ca sunt, sunt construit din mici declinari ale verbului a fi. Ce-ar fi fost daca? Sa mor si sa ma nasc in timpul lui 'Ce-ar fi fost daca?'. Sa intru in posibilul meu, acolo unde Pamantul nu se invarteste in jurul Soarelui, ci in jurul meu. Un Pamant prins intre amurguri, unde lumina se imbina adulterin cu intunericul pogorand asupra oamenilor o infinita si oneroasa melancolie. Un Pamant ca un parc de distractii. Ar fi la fel ca cel din realitatea mea, cu mici substituente, infantile si tributare copilariei, pentru ororile, greselile, nazuintele, esecurile oamenilor. Ursuleti si pusti cu cu bilute de plastic pentru ciminali, politie si armata, sfori din guma de mestecat pentru sinucigasi, tanculete si pusti de plastilina pentru razboinici, banuti din ciocolata aurie pentru hoti, vise implinite gratuit pentru cei ambitiosi si prinsi in de furia cresterii materiale, casute din turta dulce pentru cei infometati, bisericute construite din condimente pentru fanaticii religiosi, Palate din bomboane colorate pentru grandomani si o casuta din lemn de brad pentru mine, cocotata pe un deal. Un Pamant fara valoare, sau a carui singura valoare sta in continut, in substanta, in spirit, iar nu in forma, in ziduri de beton, in masini, in bani. Tot ce are valoare farmeca, starneste dorinta, pofta, amageste cu o faima trecatoare.