Ce-ar fi să schițezi un zâmbet atunci când plângi? Hai ... se poate ... așa! Bravo! Ai văzut? Trebuie doar să vrei. Știți care e paradoxul? Că atunci când zâmbești îți dai seama că suferința ta e cât se poate de ... inexistentă. Sau, hai ... să zicem că există, e a ta, e acolo ... dar ce te faci când îți dai seama a doua zi că totul nu a fost decât un vis urât? Pentru că, da, majoritatea suferă din dragoste, asta o știm. Putem însă să încercam să trecem peste. E atâta aur în jurul nostru și noi ce vrem? Toate pietrele? Nu, nu trebuie să fie așa. Sunt atâtea lucruri pentru care putem fi fericiți, începând de la muzică. Nu știu pentru alții, dar pentru mine muzica e ceva care mă scoate din orice stare proastă. Și așa îmi dau seama uneori că suferința mea de fapt nu există. Pentru că, da, SUFERINÞA DIN DRAGOSTE NU EXISTÃ! Dacă dragostea nu-ți este împărtășită, atunci nu ai de ce să mai iubești ... sau dacă tu zici că iubești, fii fără grijă, e doar o obsesie. Nu ai cum să iubești o imagine, nu ai cum să iubești ceva care nu te-a făcut fericit!! Stăteam acum și mă gândeam: dacă tot ce visez eu sunt doar imagini create de o inimă care nu a cunoscut o dragoste adevărată? Atunci, da, voi fi foarte dezamăgită ... dacă totul e doar un joc al minții? Nu știu ... eu acum sunt fericită. Sunt fericită în ciuda faptului că iarăși îl voi vedea și îmi va zice un "Salut" cu jumătate de gură (doar ca să nu-și piardă admiratoarele). Sunt fericită chiar dacă îl voi vedea și voi simți cum lumea se oprește acolo ... da, îmi va da 1 minut de fericire. Și ce dacă? ... Eu hrănesc 24 de ore de viață cu un minut de fericire? Nu, nu! Pot fi fericită și fără el ... pot pentru că vreau! Sunt fericită pentru că iubesc și deocamdată îmi este de ajuns. Mă gândeam că, da, poate viața consideră că nu sunt gata pentru mai mult ...