poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-12-14 | | Înscris în bibliotecă de Dușan Baiski
Dintr-un magazin, de la raionul unde se vând bunuri de uz casnic, am cumpărat o tigaie. În timpul în care o cumpăram, vânzătorul mi-a arătat cu atenție modalitățile de folosire a acesteia, spunându-mi că e făcută din cunoscutul material numit teflon. Mi-a garantat că mâncarea nu se va prinde de ea. A mai adăugat faptul că se spală mai ușor și că nu mai trebuie frecată. Când am ajuns acasă și am dat jos vechile cratițe de metal am simțit că parcă ascund vechile mele obiecte. Așa mi-am adus aminte de unele întâmplări legate de această tigaie.
Când am fost mică, am trăit la țară. Deseori am văzut femeile care, în grupuri, duceau oale și cratițe pe malul cu pietriș al unui râu. Alegeau un asemenea loc unde apa avea o anumită adâncime și unde se putea lucra. Se așezau pe vine și alegeau o piatră potrivită cu ajutorul căreia dădeau jos, cu apă, funinginea și resturile unsuroase de pe oale și cratițe. Sunetul ce se auzea când zgâria piatra metalul se contopea cu țârâitul greierilor și țipetele păsărilor din pădurile din depărtare. Completate cu monotonia și ritmul, toate acestea inspirau un sentiment aparte ce respira, în același timp, cu armonia. În sufletul meu, suflet de copil care se juca, aici, lângă ele, aceste imagini mi-au rămas bine întipărite în minte. După o vreme, femeile își limpezeau vesela cu apă, se ridicau și plecau. Oalele și cratițele acelea, acoperite cu funingine, care își schimbau înfățișarea devenind curate și strălucitoare, arătau ca și noi. Stăteam lângă ele, le încurajam și cu ele împărțeam sentimentul victoriei care, evident, le umplea inimile. Au trecut de atunci câțiva ani, iar noi ne-am mutat într-un orășel în apropierea căruia nu exista nici un râu. S-a schimbat, de asemenea, și imaginea curățitului veselei. În acel timp, viața în Taiwan nu a fost tocmai ușoară. De obicei, familiile își trimiteau copiii pe uliță să aducă pietre cu ajutorul cărora să spele cratițele. Însuși faptul alegerii își avea unele secrete ale sale: trebuia aleasă piatra cu o formă anume, trebuia să fie ca un ou și netedă în același timp, astfel încât omul să o apuce ușor cu mâna. Calitatea pietrei trebuie să fie una anume, piatra să aibă o suprafață zgronțuroasă care, prin frecare, să curețe vesela și să nu se spargă și, în acest fel, să vatăme atât vesela, cât și mâinile. Astfel s-a derulat istoria veselei de la spălatul pe malul râului și până la mașina de spălat veselă. În acele timpuri de lipsuri materiale, societatea a fost cu mult mai închisă. Dacă vreunul din apropiații noștri, vreun văr sau prieten, pleca în străinătate, era un mare eveniment pentru toți. Întoarcerea lor din străinătate ridica și mai mult praf. Chiar dacă petreceau puțină vreme acolo, la întoarcerea din străinătate ei trebuiau să-și viziteze toate rudele și toți prietenii și să le dea în dar câte ceva. Asta s-a transformat în obicei pe care era greu să nu-l respecți. Îmi aduc aminte cum, odată, un văr mai în vârstă s-a întors din străinătate și, pe lângă o cutie de ciocolată, frumos împachetată, pe care mi-a dăruit-o mie, a adus și ceva ce în mână arăta ca un burete țepos. Vărul ne-a spus că în America așa ceva folosește la spălatul veselei. Toți au despachetat în grabă, curioși să vadă ce se află înăuntru. Când colo, înăuntru nu se afla decât o sârmă strălucitoare. Cu ea spălatul veselei era mai eficace și mai bun decât cu piatra. De aceea, această sârmă a devenit imediat cel mai de preț lucru din bucătăria noastră. Fiecare membru al familiei a vrut să încerce cum se spală vesela cu un asemenea lucru. De atunci, tehnologia spălatului veselei a trecut prin schimbări revoluționare: de la primitiva și naturala piatră și de la buretele de bostan am făcut un salt uriaș până la “prelungirile nervoase” de oțel ale civilizației industriale. Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. Agonia Căutare Agonia - Ateliere Artistice Forum Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.Copyright 1999-2003. Agonia.NetE-mail | Politică deCând se termină o epocă, vine alta și o schimbă. Acum a venit rândul “teflonului”. Pentru mine, cratițele unsuroase după prăjit sau fiert este îndeajuns să le ștergi ușor cu o cârpă și ele sunt iarăși curate și strălucitoare de parcă ar fi noi. Ventilatorul din bucătărie, care luni și ani de-a rândul a adunat fumul și aburii unsuroși, în care s-au depus sedimente unsuroase, este îndeajuns să-l ștergi cu o cârpă și astfel să?l cureți. Toate acestea sunt posibile datorită unei proprietăți esențiale a produselor din teflon: respingerea materiei străine. Chiar de se lipește ceva de suprafața lui, nu pătrunde și în el. Tocmai datorită unei asemenea caracteristici a determinat teflonul marile schimbări în domeniul veselei de bucătărie. Gospodinele de astăzi nu mai trebuie să meargă la râu și să frece oalele cu piatra, nici nu mai au grijile ce se iveau la folosirea buretelui din bostan vechi și cu atât mai puțin își fac probleme că degetele lor îngrijite și fragile se vor zgâria. Dacă e așa, femeile din ziua de astăzi au o viață mai relaxată și mai calitativă decât a fost viața în vremurile apuse? De fapt, nu e totul chiar atât de roz. Motivul e că omul contemporan parcă trăiește într-o navă cosmică, iar aceasta zboară cu o viteză mai mare decât timpul. Pe de o parte, pe primul loc este eficacitatea, iar pe de altă parte, involuntar, omul își face singur și mai mari greutăți. Cu cât este mai mare în societatea contemporană procentul eliminării și uitării, cu atât este mai mare sentimentul de nesiguranță, astfel că, aproape la toți, se ivesc griji inexplicabile. De urmărim asta la o femeie de afaceri dedicată carierei, vedem că ea nu poate evita asemenea griji, îndeosebi atunci când se întoarce acasă și se transformă de îndată într-o gospodină harnică. Este vorba de o povară ce apare ca o urmare necesară unui asemenea mod de viață. Totul nu e altceva decât o povară suplimentară pentru femeia contemporană. Noi nu avem puterea să întoarcem înapoi roata timpului, să o oprim; să ne reîntoarcem la apele râurilor ce oglindesc în ele cerul și ne mângâie picioarele; și nici nu vom mai trăi vreodată bucuria cunoașterii faptului că sârma pentru veselă este ceva prețios prin sine însăși. Dar, privind dintr-un alt unghi, putem trage foloase din modernizarea uneltelor contemporane, economisind pentru noi mai mult timp liber atât de prețuit. Întrebarea e cum să ne organizăm acest timp, întrebarea este legată de noua organizare a vieții noastre, iar asta e ceva deosebit de serios. Pentru că influențează hotărâtor bogăția și sărăcia vieții noastre, la împlinirea sau golirea ei. Atenția noastră trebuie să fie atrasă și de faptul că “teflonul” nu a schimbat numai vesela noastră de bucătărie, ci trăsătura aceea care-l înfrumusețează - că el nu se aliază cu alte materiale - a devenit parte integrantă a vieții noastre. În baza celor mai noi date statistice, în lume, una din douăzeci de familii se sfârșește prin divorț. Există și aceia care doresc o căsătorie dar nu și copii; iar în ultimul timp, este știu că e la modă ca femeile contemporane să dea naștere la copii fără a întemeia o familie. Într-un cuvânt, a fi “bogat și singur” devine încetul cu încetul cel mai de prețuit model al acestei societăți. În viitor va crește procentul populației vârstnice, tinerii vor fi în minoritate ș.a.m.d. Toate astea ne arată că între oameni s-a ivit așa zisa “legătura de teflon” care, de fapt, s-a și instituit. În aceste vremuri “de teflon” ale noastre, unii au și stabilit un diagnostic potrivit căruia oamenii le doresc pe toate: imagine, profit, putere, sex, dar nu și obligații. Nu doresc mai cu seamă să poarte povara pe care relațiile omenești, prin însăși natura lor, le poartă în sine. Suntem noi oare chiar așa? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate