*** pestisorule de aur,
in pantecul mamei calatoresc spre tine
da-te prins,
am trei dorinte fierbinti:

o vreau!
o vreau!
o vreau!

micutule,
ai grija ce-ti doresti,
uneori viata-i o curva

a gandit,
dar a tacut...
ca pestele
si s-a nascut Andrei,
pregatit pentru cruce.
morala: fiti atenti cand traversati calea ferata! ***

Despre Andrei în lung si-n lat Andrei e un haiduc cu flinta si framântari dulci. Cocotat pe Saptecai, se dueleaza cu vârful ascutit al mouse-lui, mai ceva ca Toma Alimos. Când se plictiseste de haiducie îsi agata mobilul de buricele degetelor si scrie serenade octogonice. Îmbratiseaza cu capul în sus si face jogging cu capul în jos. Respecta cu strictete regulile bunului crestin. În zilele de post manânca piept de puicuta la gratar, când e harti îsi dezmiarda simturile cu supa de gaina mai vârstnica… Traversând calea ferata am prins o pestistiuca de aur. Se grabea sa ajunga la Andrei sa-I indeplineasca trei dorinte. Am bagat-o în tortul cu frisca, ciocolata si capsuni si i-am recomandat sa iasa nuda pusca si sa strige atât cât o tin branhiile :
"LA MUUUUULTI ANI, HAIDUCULE!"

Ina Simona Cîrlan


Închipuiți-vă o vastă clădire cu geamuri la inimii veșnic sparte, unde un pictor în miniatură cioplește îngeri din cuvintele lui, dar și a celorlalți. Pe pictor îl veți descoperi greu de tot pe undeva printre nori de fum, undeva, se văd câteva zeci de capete ale căror contururi abia le vezi în jurul meselor. În spatele unui paravan plin de sticle, de bucăți de zahar, dar mai ales de torturi, o femeie cu zâmbetul pe buze cu obrajii pocnind a sănatate se tot chinuie să deschidă o carte cu scoarțele mototolite și mâzgâlite de grăsimea micilor din apropiere. Mă uitam, chiar dacă sunt pe jumătate femeie, să-i descopar picioarele, erau ascunse după flăcările abăstrui de cafea si de rom, părul i se despletește în poeme liliputane, culese și așezate pe note de un anume Flintobert Breeze și de…

breasla indragostilor,
mesteri mari in cuvinte
isi cioplesc ingeri


Se pare că este o petrecere unii deja au început să vocifereze aruncând invective și apostrofe, erau și ziare aruncate la întâmplare, descifrez pe unul din ele scris mare și îngroșat pe prima pagina – E ziua săgetătorilor !

O serie de siluete negre ca niște zigzaguri aprind licărul paharelor și cu zănăgăiri de farfurii, fac să circule tot felul de mirosuri, de dansuri, de pardoxuri dar mai ales de poeme:

stelele,
siragul tau de margele...
rupt pe oglinda noptii ***

Cineva deschide ușile din când în când ca să poată ieși în surdină tainele. La anumite ceasuri, neisprăvite manuscrise și definitive poeme, trunchiate, ori șchioape versuri, își mișcă picioarele și trec pragul venerabilei cafenele. Înlăuntru e ca un bazar, fiecare își citește scumpetele de texte… unul aduce flori rupte din parcul orașului pentru doamna cu părul despletit si picoarele albastre. Le flutură așa în văzul tuturor ca să le pună în valoare atăt culorile dar mai ales gestul. Le strănge cu dragoste la piept ca să arate mai bine cât preț pune pe ele și cu versul pe buze se îndreaptă spre… murmurând:

stelele,
picaturi de lumina pe aripile noptii
imi fac mai usor zborul gandului spre tine ***

Altul care si-a desfăcut pletele în culorile lui Bacovia, ciupește din strunele unei chitarei ecouri de poeme, modelează romanțe, care îi fac pe ceilalți să schițeze indecente pasuri împurpurate de plăceri după cortina albastră țesută de fumul mișcător:

stelele,
seminte de lumina
pe ogoarele noptii ***


Pănă la urmă fiecare cu visul și himerele lui, privesc ironici cu coada ochiului, ori zâmbindu-și cu bunăvoință unul altuia spre cel care din neatenție își scapă poemele pe jos și din cauza scurtimii lor abia reușeste să le mai găsească, în sfârșit se uită întoarce foaia și începe:

noi doi,
capete de pod...
spre eternitate ***


Larg ușa se deschide și intră doi călători, ce călătoresc numai pe drumuri de noapte, cu alambicate parfumuri ( gazuri) ce greu le mai poate distila un rinchi scos din uz, intră făcând să bată în retragere și cele din urmă pături de oxigen. Cel care începuse a rosti poeme, acel pictor în miniatură încearcă să țină trează atenția auditoriul. Pe unde trece el, face să se fluture batistele în aer, iar pe unde își arată chipul, mulți sunt stânjeniți. ***

Cineva îl invită la tribună (e vorba de fapt de tejgheaua din fața barului). Se îndreaptă spre locul cu pricina cu un pas mărunt și repede, a pus piciorul pe prima treaptă, toți încremenesc pe unde apucă, apoi o altă treaptă, privește lung și tăios. Nu se aude nimic, nu se mișcă nimic. Are sub braț o mapă cu foile adunate de pe jos. A ajuns, deschide tacticos mapa, scoate o foaie și …Domnișoarelor, doamnelor și domnilor și…Răsună primele versuri:

iti numar pasii inapoi
si din ganduri adunate,
dragostea nu-mi scade


ce ecuatie complicata,
aceea in care iubind
insumezi doar sperante! ***

Cu glas cald, melodios, ca un violoncel vechi pe care ar cânta un maestru, desfășurându-și fantezia continuă:

ecoul fericirii sale
zburand ca frunzele in vant
va scutura ale Tristetilor petale,
Sperantele scot coltul din pamant. ***

Pronunță fiecare cuvânt cu intonație profundă, așa cum trec oile prin strungă, apăsând pe unele și subliniind pe altele, și se odihnește pe cuvântele care îi slujesc de concluzie și de sinteză:

Pamantule,
muntele...aceasta escrescenta pe trupul tau sferic
nu este pentru urcare
incoruptibilul martor al efemeritatii noastre
este treapta a pogoratorilor de iertare a pacatelor

Pamantule,
pietrele...samburii tai
aceste lumini inghesuite
sunt inchisori ale timpului

Pamantule,
firul de nisip...
aceasta globula a sangelui de clepsidra
hamal al orelor, incarcat cu durerea timpului
este o lacrima a marii zagazuite de tine

Pamantule,
candva ai rodit si oameni! ***


Asistența se ridică în picoare, apoi ca prin miracol toți izbucnesc în aplauze. Nepăsător la demonstrația ascultătorilor, își urmează șirul de cuvinte cu o claritate pe care nu o găsești decât foarte rar la marile personalități:

Ingerul meu din neamul pazitorilor
imi plange neputintele
penajul i se destrama in mii de manifeste
acoperindu-ti peluza cu apeluri la clementa

Ingerul meu acum golas,
tremurand, asteapta
vesmantul cald al iertarii

Tu,
plangerul meu credincios
si tu,
iubito
... ***

Din când în când scoate din buzunarul de la piept o batistă albă imaculată, o desface meticulos, apoi cu un gest încet își tamponează fruntea încărcată de emoții. Cuvânt cu cuvânt, vers cu vers ajunge la final. El impune , solemn și energic, oricărei minți, comparații uluitoare, aprecieri și… Strălucește și răsfrânge o lumină covârșitoare. Debitul lui extraordinar, e ca o suprafață întinsă, dar fără adâncime , ca un lac în care se oglindește cerul. E captivant! Te prinde când îl asculți. Îl uiți imediat după ce a încetat:

despre curve tot scriati
si versuri le dedicati,
rog sa nu va suparati,
ce discount capatati? ***


Se retrage acolo de unde a venit. Paharul din fața pictorului liliputan rămâne gol și enigmatic toate visele s-au împrăștiat. Clipita colorată a trecut deja. Vremea trece nesăbuită, ochii tuturor privesc spre femeia care își plimbă șoldurile printre mese îndemnându-i cu himere și … Vântul pătimaș rătăcește și el printre mese, pătrunde slobod printr-un geam lăsat deschis chiar dacă nu mai are sticlă de mult. Făpturile din cafenea au amuțit ascultându-l pe cel care și-a cântat când șoptit, când cu glasul ridicat poemele. Ei își ascund cu grijă sâmburele de lumină primit prin ascultarea poemelor și lumina aceea va arde în ei. Și noapte s-a făcut încetul cu încetul…



Þi-am scris toate acestea, dragă cititorule, fiindcă am aflatc ă azi va vorbi Andrei Neagu și poate vii să-l auzi, și-apoi vei vedea cât de departe este ce am scris aici de ceea ce este zidit în sufletul lui.