Ultimul acord abia se mai aude. Dincolo de ziduri o tăcere aproape viole(n)tă privește în golul din inimi: iți jur cititorule, / moartea se plimba pe autostradă, / cu noi în sânge… prin visul tău… în lumea ta … iubire înclinată în unghi de fugă e ca într-o NeDefiniție unde cuvinte … stau să cadă, ca dintr-un Cer închis de umbre. Imagini care oglindesc lumea de dinafară în interior, dar deosebite de la un poem la altul. Autorul trimite sonoritatea cuvintelor în imagini, o stare afectivă corespunzătoare sentimentului: Un aer cenușiu sufocant / îmi respiră plămânii, când mă îngrop într-un mormânt galben. Astăzi ajung mai des prin diferite gări, / și-s tot tăcut, iar drumul mă apasă, / pe trupul meu doar timpul creionează, / ca un copil / tot felul de uitări(E). Lumina răstoarnă prin încăpere între tristeți și uitare … câteva semne pentru nopțile în care aș fi putut să adorm dar tocmai îmi smulsesem aripile.


Claudiu Banu reușește să găsească forma și instrumentul de împărtășire a stărilor interioare prin poezie. Poezia este modalitatea de a împărtăși și altora din prisosul bogăției sufletului. Acest lucru face Claudiu Banu în apropierea lină de nostalgie, scoate de prin buzunare visele apoi te închideam lângă îngeri, tăceri și iubite… astăzi mi-am amintit că ni s-au terminat mâinile chiar înainte să-ți scriu… de dragoste. Prin câteva versuri reușește să exprime cel mai frumos sentiment – dragostea: să îți sărut talpa când treci… să te oprești și să mă ascunzi în buzunarul tău. Autorul visează cu ochii și simte cu inima neliniști.


În crearea de imagini, se vede o parte din personalitatea poetului, imaginile sale sunt picturale, iar unele doar ușor sesizabile: și luna / tremurând printre nori / dorul meu. Unele versuri sunt scoase în relief prin izolarea lor de celelalte: să te las să vorbești numai despre tăcerea mea / mușcându-și buzele ecoului.


Claudiu Banu este înzestrat cu multe și variate însușiri de artist, el știe să dea muzicalitate versului, îl conturează după propriile sentimente : Am plonjat în venele tale, / Ca un nebun îmbătându-se cu sângele tău … Eu încolțesc în mintea ta, / Asemeni unei idei. Toate acestea sunt așezate într-o foaie de Jurnal.


Culoarea predominantă a poemelor lui Claudiu Banu este griul – nu întâmplător autoportret gri. Stările de neliniști și căutări dau o impresie estetică deosebită poemelor: îmi privesc imaginea purificată / atârnată de-un zâmbet strâmb… În fiecare seară de unul singur, / înlănțuit de soartă, / mă reinventez în aceeași imagine prăfuită.


Mâinile mi se zmuceau din umeri înaintede întoarcere,o căutare nebună a iubitei: inima alerga nebună fără mine - sunt puncte de plecare pentru o nouă creație. Cuvântul prinde din magia sensurilor rostindu-se în perfuzii mentale, aducând fericire și plăcere sufletului. Simplitatea, nu e o stare de urgență in mine așa că Vă sugerez așadar să îmi scoateți sângele din carcasă… Apoi să îmi coaseți buzele cu iarba rea… numai cuvintele să mi le lăsați libere să plângă / și să mă scrie. Se desprinde de aici crezul poetic al autorului.


Sângele meu aleargă nebun / cu frunzele îmbibate de vânt într-o iubire imperfectă de toamnă, cu un Cantec de dragoste la marginea nopții, aștept să Îți dăruiesc tăcerea, și sângele din mine, / E timpul împăcării, al clipelor de doi. / În dicționarul propiu de stări, visări, emoții / Învăț iar cum se scrie cuvantul magic "Noi".


Claudiu Banu este doar un Călător greoi și nesigur, / peste străzile moi, / peste ghețuri și friguri…mereu pe același drum, / un călător întârziat / prin Poezie. Călător întors într-o Plecare - își ia toate tonurile sufletești de pe bemolul vieții și le duce undeva cu un ton mai jos. Poezia este înțeleasă de autor ca expresie a vieții sufletești. Datorită temperamentului său bogat și viguros este capabil de a trăi momente de încordare: stau camuflat în noapte, mocnesc de încordare / să vă surprind în clipa când scormoniți prin mine… îmi semănați prea mult și mult prea rău mă doare.


Pătrunderea în spațiul creației lui Claudiu Banu nu este de loc ușoară, el preferă claritatea în cuvinte cu înclinație spre idée, preferă vorbe de spirit uneori cu ocolișuri și digresiune de o mare plasticitate a expresiei. În poemul Fără clopote se descoperă a fi un căutător de esențe ultime. Poemul este realizat cu o mare fantezie: Încleștasem o lumânare între degete ca pe țigare, / și mă chinuiam inutil să scuip un ban de argint din gură.


Percheziționasem câțiva îngeri / și l-am prins pe unul cu aripi de rezervă, în zile de miercuri, când: Mie imi plăceau alunecările în cercuri … Așa că m-am întins fără stres printre rânduri / și mi-am lăsat ideile să cadă, undeva, într-o sala de așteptare. Acolo mai e timp, / mărfarul de șase / ne va prinde iubind, / inainte să ne pedepsească dezlipind / și sufletul și carnea de pe oase..

S
p
u
n
e


C
e
v
a
...
Femeie, tu, care, Ignorând mirosul putred al nopții,te regăsești mereu într-o rătăcire blândă spre nostalgie …


Poezia lui Caludiu Banu este plină de armonie, măsură și un estetism senin al pesonalității sale, te atrage te farmecă. Are un neasemănat dar de a expune și sensibiliza un adevăr despre viață, sentimente, trăiri - te cucerește. Are o mare încredere în valoarea și în puterea personalității sale. El nu-ți dă cheia răspunsului la întrebări ci îți dezvăluie însăși taina întrebării: să te pătrunzi de ceea ce este în esența ei.




Când analizez sufletul unui poet sau opera sa – analizez de fapt felul imaginilor sale, felul său special de a reproduce lumea dinafară și felul său special de a răspunde la această lume, de a reacționa față cu ea, de a o aprecia.



Taina cea mai mare a ființei omenești e că în marginile ei poate cuprinde nemărginitul.