(Ciclul Anotimpuri)


Iarna

Motto:
“-La ce te gândești?
- La nimic…
-Omul se gândește totdeauna la ceva.
-Atunci, mă gândesc la nimic”
Sartre – “Vârsta înțelepciunii”

Să scrii tot ce știi despre ceea ce nu știi…
Iată un motto incitant pentru toți aceia care pot broda pe marginea acelor subiecte pe care mulți le consideră lipsite de conținut. Sofisme vor spune unii; neavenite vor afirma alții; anoste va fi declarația fără echivoc a pragmaticilor.
Dacă ești genul care te antrenezi singur, care merge înainte fără să fie susținut de nimeni, nu îți va păsa, dar vei deveni o persoană cu un statut aparte. Un fel de rara avis. Acest lucru nu i se iartă nimănui. Iți împingi nemulțumirea departe în suflet, ca apoi să te eliberezi de ea, prin scris. Gânduri oferite altora. Cu dărnicie neinteresată și dacă se poate cu rafinament stilistic.
In timp ce mintea reneagă ideile, gândul le venerează transformându-le în cuvinte. Cuvinte fierbinți care pârjolesc gura să le rostească iar mâna e gata să le scrie. In pofida politeții suave, valurile de cuvinte rostite au o sonoritate tăioasă și nolens volens împingi până la viciu mania de a te explica, de a te epuiza în conversații golite de conținut, amețitor de obositoare…
Când scrie însă, un om se simte liber. Gustul libertății îi dă satisfacția orgoliului. Trăiește intens pe dinăuntru dar se risipește în gesturi elocvente pe dinafară, simulând o nepăsare voalată. Ii este prea lene să nu aibă încredere în el și devine alunecos, ba chiar înșelător prin aroganța sa cultivată. Versatil interior, imprevizibil exterior. Patina vremii îi atribuie o boare de pedanterie prăfuită, stropită cu cinism care-i dă o imagine de îmbătrânire precoce.
Cu o indolență bosumflată, se lasă în voia amintirilor. De exemplu, locurile natale unde casele erau aliniate cu eleganță, cu străduțe care vara șerpuiau în soare. Era ușor să fii copil, să crești acolo. Pădurea aproape, cărțile la îndemână, ocrotirea celor dragi, siguranța zilei de mâine, magia funcționa. Părea că totul va dura o veșnicie. Din vise se construiesc idealuri. Nu făcea greșeala să se considere unic dar se purta ca și cum ar fi fost!
Plăcerea de a intra într-o lume aparent interzisă. Ideea de bine și noțiunea de rău. Strada cu zgomotele ei, cu atracțiile, miresmele și oamenii. Mai ales oamenii. Chipuri necunoscute întregesc un tablou care în momentul următor devine amintire. O mare de fețe care trec unele pe lângă altele, purtând amprenta vieții, a speranței și a dezamăgirii.
Clepsidra se scurge…
N-are nimic. In schimb, buzele zâmbesc. Zâmbete lichefiate în satisfacția crudă de a te simți amarnic de viu. Omul a învățat deja prima lecție. Gura îi este plină de zâmbete gata să-l salveze, dar să-l și sufoce. Maturitatea l-a ademenit să-i placă tăcerile din cuvinte și vorbele care țâșnesc din ochi…
Acei ochi care te privesc cu intensitate și-te ajută să te deslușești pe dinăuntru. Primul fior de dorință, ultima experiență împărtășită, niciodată îndestulătoare, dar mereu eficientă…
Ai vrea să schimbi totul: poate chipul, poate țara, poate destinul. Ori să rămâi același…
Poți schimba orice. Numai de tine însuți nu poți fugi. Oriunde te-ai duce, imaginea din oglindă te trădează. Ești același om pe care oamenii îl văd cum îl văd, sau nu-l văd deloc. Trebuie să-ți faci timp să te oprești din mers, să dai vacanță gândurilor și să privești puțin și în jurul tău: să vezi lumea, nu cea la care aspiri ci la cea care este, să vezi oamenii dincolo de gândurile lor și după toate acestea să încerci să mai rămâi același. Bun cu nuanțe de negru, rău cu nuanțe de alb, mânjit de sentimente contradictorii, bruftuluit de senzații tari și mustind de prea multă sensibilitate..
Neîncetat, să încerci să dovedești: că Meriți, că Poți, că Ești și să te oprești din drum numai atunci când iarna își va căuta culcuș în inima și trupul tău, iar țărâna își va cere firimitura de lut din care ai fost modelat, spre tihna ierbii de deasupra ta. Când alții se vor constitui din trupul tău: un fluture, o floare, firavul copac, copilul acela, sau cărămida vreunei case, vei fi fost un nume într-o statistică, sau, în cel mai bun caz o mică, dar aprigă amintire.