Trăim într-o lume bestială, nebună. Zi de zi ne confruntăm cu demonia unei vieți aspre, care ne apasă din ce în ce mai tare, ne macină fizic și psihic, epuizând încetul cu încetul orice fărâmă de speranță. Această lume ne corupe cu misterul ei, ne atrage într-un mod inexplicabil, nebănuit în mrejele disperării. Cu cât ne adâncim mai mult într-o rațiune iluzorie, cu atât ne pare a fi această binecuvântare a științei, mai degrabă un blestem. Luptăm în zadar pentru o picătură de succes, ne zbatem în zadar pentru o existență mai lucidă, pentru a închide milioane de ferestre în visul unor culmi nemărginite.

Încearcă să-ți deschizi ochii spre ziua albă mată de un cer poluat. Încearcă doar să-ți privești viața cu gura, cu urechile, cu simțul tactil, cu inima! Închide ochii și privește! Ce să privesc? Ce să ascult și ce să simt? Să privesc mizeria de pe străzi, să văd zilnic vulgarități și brutalitate? Ce să ascult? Urletul unui glonț într-un piept lucrat în Săli jegoase; să ascult plânsul unui copil abandonat pe stradă? Să-mi închid ochii și să văd durerea din sufletele oamenilor, să citesc pe-ascuns o lacrimă rebelă și să le fur un zâmbet fals? Să ating un trup fugar, ce se ferește de orice durere infirmă? Să împrăștii iubire în locul de unde vântul adună și pierde orice lumină, orice zâmbet, orice gând bun? De ce a creat oare Dumnezeu o asemenea lume, în care fiecare anonim își plânge respirația, își uită credința și se îneacă în bezna unei orbiri adânci? Nu e oare delirul cea mai mare binecuvântare a omenirii? Nu sunt oare mai fericiți aceia ce se bucură de orice afirmație și plâng în neștiință? Mai întâlnești undeva o asemenea orbire a sufletelor lor? DA! Dragostea înseamnă orbire și luminare deopotrivă. Înseamnă pierdere și căldură, lumină, aceasta e delirul! Adevărul e că dragostea e singura mângâiere cerească și singura alinare în căldura nopții. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu delirul iubirii, cu o putere infinită, eternă, încât aceasta e în stare, doar cu o atingere, să răpească totul, în schimbul unei clipe împlinite. Doar în iubire se poate umple eternul vid cu o singură, simplă șoaptă; și doar speranța e ceea ce ne poate salva. Speranța e cea care ne ține în picioare pe un pământ stâncos, sub biciuirile oceanului sălbatic și doar sclipirea unei stele ne dă siguranță. Acesta este Dumnezeu, ascuns în noapte, pitit sub o piatră, deschizând o mare de tăcere, extaz și cântări pentru zile fericite.