,,E o soluție, să ieșim din veșnicia asta iluzorie și să ne construim alta. Dar... "unde"? :) Și "cum"? Ce mijloace știm, în afară de ce cunoaștem? Trăim între niște margini, fie ele și infinite,,,




I, II, III premise

I . Veșnicia oamenilor

Dacă delfinii ar începe să vorbească folosind cuvinte omenești ar fi inacceptabil, nu pentru că nu ar fi loc și pentru ei, ci pentru că ar trebui să împărțim cu ei veșnicia. S-ar roti adică toate ideile cu fundul în sus. Aceasta nu se va întâmpla ( teoretic), însă experimetul descris clatină răspunsul întrebării la care nu se va răspunde și pe care și-o pun hominizii de când au înțeles că există: Cât va dura ?

Existența lui va dura mult va fi nemulțumitoare și va fi înlocuită prin va dura cât mai mult. Cine nu dorește o durată infinită unui orgasm ? Dar cât de mult să fie prelungită conștiința de a fi ?

Veșnicia este dorința lui va dura atât de mult încât nu se poate spune cât.
Nu are nici loc și nici timp, este doar o durată căreia i se refuză măsurarea. De aceea reciclarea duratei nu are limite spațiale sau temporale și poate deveni veșnicie. Orice durată prelungită la limita dorinței devine veșnicie.

II. Veșnicia lucrurilor

Lucrurile distrug veșnicia. Dau acesteia loc și timp. Durata lor nu are o măsură proprie și de aceea lucrurile nu există.

III. Veșnicia ideilor

De unde încep ideile să fie? Nu se poate spune că o idee tocmai s-a născut sau că tocmai a dispărut. Veșnicia ideilor este reflexivă pentru că și veșnicia este o idee.
Ideea este un tablou care există și pe care nu îl determină durata.

IV. Vindecarea de veșnicie

Cum se poate renunța la veșnicie? A folosi timp lipind durate până la ostenirea imaginației este veșnicie. Omul fiind inventat de înțelegerea timpului, vindecarea de veșnicie este renunțarea la timp, adică dispariția lui, revenirea în natură..

Sau a iubi lucruri.
Sau a crede în idei.

V. Găsirea altei veșnicii ( varianta 2)

Ar fi în explozia omului de fericire. De la venire până la plecare. Adică rai. Așa aflăm că în rai nu există veșnicie. Și nici timp, dacă totul acolo este invariant în aceeași fericire.
Bogăția și fericirea fără explozii adamice sunt umbrite de teama de a nu dura.

Găsirea altei veșnicii posibile este o schimbare a dorinței de a dura.

Sau prin a deveni lucru.
Sau prin a deveni idee.

VI. Renunțarea la veșnicie nu e posibilă decât prin uitarea ei. Dar asta ar fi ultima tragedie, ar fi uitarea lui Dumnezeu.