Transilvania-tărâmul nemuririi

De curând o vorbă spusă de cineva mi-a deschis calea unei noi căutări; astfel soarele mi-a picurat din nemurirea luminii și alte interpretări pentru un spațiu ce pare destinat să poarte povara și bucuria unui ideal înalt.

Marii căutători ai luminii au fost și cei care uneori au avut un destin tragic. Prometeu, dăruind oamenilor cunoașterea, focul înțelepciunii, s-a jerfit pe sine. Socrate, prin principiile sale ce vizau o schimbare pozitivă și-a atras dușmănia și moartea din partea celor care nu l-au înțeles. La fel Iisus și mulți alții pe care istoria i-a uitat. Se pare că lucrurile frumoase, înălțătoare, se obțin cu greu, și necesită multe sacrificii. Greșelile aduc la rândul lor multe clipe de trudă pentru îndreptarea răului săvârșit.

Poate că truda și jertfa care a însoțit și însoțește drumul neamului făurit în focul din creuzetul vremurilor în spațiul Carpato-dunarean este datorat unui destin cu înalte conotații spirituale. Atunci când tălmăciam termenul Ardeal descopeream sensul de altar, iar când vorbeam de cuvântul dac ajungeam la energia primordială – Daksha; numele de TRANSILVANIA este chintesența unor simboluri și înțelesuri adânci, care se adaugă celorlalți termeni pentru a defini un adevăr profund.

Herodot a fost impresionat de înțelepciunea/cunoașterea geților, povestind: „Iată în ce chip se socot ei nemuritori: credința lor este că ei nu mor, ci că acela care piere se duce la Zalmoxis - divinitatea lor - pe care unii îl cred același cu Gebeleizis.” (Istorii IV 94)

Dacă ne luăm după teoriile unor autori Transilvania înseamnă „dincolo de pădure” și vine din latina medievală; dar Europa are un relief variat în care lanțurile muntoase din sudul până în nordul ei formează zone împădurite urmate de dealuri și câmpii, deci multe zone sunt dincolo de păduri - și explicația este poate prea simplistă. M-am aplecat asupra limbii sanscrite, căci ea este considerată o relicvă a vremurilor de demult, când s-a format poporul indo-european.

Înțelesul pentru TRAN-SIL-VA-NIA îl voi analiza, începând cu VA, care în sanscrită indică posesia originii, iar VAMSA înseamnă atât stuf, coloană vertebrală, linie cât și seminție, neam.

Acest VAMSA și mai ales VAM au stat la baza formării termenului VAMÃ (după DEX din maghiară); conform speciaiștilor francezi VAM înseamnă a voma, dar și a rejecta, a respinge, a arunca înapoi. În prezent vama este un punct pe linia (VAMSA) de demarcație dintre două țări, unde anumite persoane pot fi respinse atunci când încearcă să intre în țară, iar altele expulzate.

SILA înseamnă piatră, SILANYASA - piatră de temelie în sanscrită, iar prin SIVA se înțelege ceva propice, favorabil (care în timp a fost înălțat la rangul de zeu suprem, Shiva - care a ajuns să simbolizeze puterea creației).

Rădăcina sanscrită NI se traduce prin „care îndrumă” (qui guide, qui dirige), iar ca verb înseamnă „a intra în” (entrer dans) – poate chiar prin porțile de la Tărtăria.

Munții Carpați formează o adevărată cetate de piatră, acoperită de păduri (VANA în sanscrită), în care unii arbori (SÃLA - lemn pentru construcție, sculptură) precum stejarii sunt folosiți încă la construcția de biserici și porți în Maramureș.

De asemenea SÃLÃ (în sanscrită) înseamnă colibă, casă sau sală - și de aici sălaș (exilat pe nedrept de DEX în maghiară) și Sălaj.

TRANA se poate traduce prin protecție, refugiu, adăpost pentru a salva, a ocroti.

TRANSILVANIA este sălașul de început, unde s-a aflat îndrumătorul, ghidul spiritual (Zalmoxis) care a înțeles și ocrotit nemurirea; este piatra de temelie a unei culturi și civilizații ce poate dăinui peste timp (asemeni conceptului de nemurire), care azi ni se revelează, oferindu-ne ocazia de a o păstra vie în inima și spațiul nostru pământesc.

Putem fi stejarul lui Avram Iancu, teiul lui Mihai Eminescu, pădurea spiritelor ce veghează alături de Ștefan cel Mare și Sfânt plaiul strămoșesc.

Noi putem păstra tărâmul nemuririi prin noi și urmașii noștri, prețuind tradiția și memoria strămoșilor noștri.