O întrebare meschină mă bântuie mai rău ca o fantomă. Dacă am avea şansa să ne decidem singuri soarta, oare am alege alternativa favorabilă? Sau, mai exact!, dacă ne-am putea întoarce-n timp (cei care au văzut „The butterfly effect” ştiu la ce mă refer) am reuşi să ne schimbăm trecutul ca să ne fie tuturor bine? Oricum, ultima întrebare este mai mult utopică. De când ne interesează de alții? Totul ține de o conjunctură mai mult sau mai puțin favorabilă. Atunci când te naşti, eşti „obligat” să-ți iubeşti familia. Cu toate că nu tu ai ales să apari pe lume sau să ai parte de asemenea rude (uneori jalnice, patetice sau cum vreți să le numiți).
Societatea în care trăim are în esență o doză mare de perversitate. Aşa numitele norme sociale impuse de fosile mişcătoare sau snobi însetați de o dreptate imaginară apar ca fiind acceptate de Societate (ca instituție!), când, de fapt, ele ne sunt induse de tâmpiții care într-un anumit moment s-au aflat în centrul atenției.
Omul este, prin însăşi natura sa, un resemnat. Şi unele animale obişnuiesc să trăiască o viață întreagă într-o cuşcă ruginită, plină de păduchi, cu zoaie şi excremente care nu odată se amestecă între ele oferind „specialitatea casei”, DAR, în momentul în care bețivul de îngrijitor uită portița între-deschisă, „blestemata de fiară” părăseşte fără ezitare închisoarea, măcar pentru a trăi o clipă de libertate. Câteodată este de ajuns. Însă, în cazul nostru, al oamenilor, uşa rămâne mereu închisă.
De asemenea, mă obsedează de ceva timp cuvintele cu care Badea-şi termină emisiunea: „Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul”. Părerea mea este că şi el se referă (voit sau nu) la aceeaşi stare în care ne aflăm cu toții. Ne irosim mereu timpul numai pe nimicuri… Stau şi mă întreb ce facem într-o zi? - 20% muncă, 50% jelim că n-avem bani şi 30% din timp îl petrecem gândindu-ne la „ce-ar fi dacă-ar fi”. În loc să mă gândesc la ce-aş putea să fac pentru ca viitorul să-mi rezerve ceva mai bun, eu încerc să schimb trecutul. Iar dacă mă oftică un lucru e faptul că peste 60% dintre români (procentul e luat absolut întâmplător) au aceeaşi belea.
„Doamne, ce bine ar fi dacă aş putea să-mi aleg singur soarta!”. EŞTI PATETIC OMULE. Demn de milă. O viață-ntreagă ți-ai jelit…viața şi tot degeaba. Eşti un învins, un incapabil, un imbecil. Te-ai dezlipit de lumea reală, trăind printre vise şi himere pur egoiste. Nu râdeți dragii mei citind aceste rânduri. În aceeaşi oală ne învârtim cu toții. Refuzul de a ne confrunta cu realitatea şi încercarea de a ne retrage în lumea în care suntem cu toții miliardari, caracterizează din păcate o mare parte dintre oameni. (E inutil să mai dau un procent, oricum nu o să-l ştiu niciodată cu exactitate pe cel corect).
La un moment dat, soarta ne face deserviciu de a ne îndeplini cele mai ascunse dorințe. M-aş tăvăli pe jos de râs să găsesc într-o dimineață un Pământ plin de regi şi regine. Să vedem atunci cine pe cine va mai conduce. Fiecare va merge țanțoş urmat de o ceată de căței, cu 5-6 covrigi în coadă (omul sau cățelul? apare întrebarea). Vom sta pe malul lacului, ascultând trilurile porcilor zburători. Ce haios ar fi să vedem sărmanele pisici târâind după ele purici potcoviți. Doamne, Doamne…
În momentul acesta, mi-aş dori să fiu un cerşetor ratat care stă şi imploră după ajutor la colț de stradă. Aş fi un învingător, să ştiți! Fără viitor, încercând să trăiesc de pe o zi pe alta, disprețuit şi scuipat de trecători, plângând de fericire în momentul în care un om îmi aruncă în scârbă sau în milă câteva mii de lei… Cel puțin, rupt de realitate, aş spera ca lumea în care trăiesc să se schimbe, ca viitorul să-mi aducă o alternativă mai bună şi nu trecutul… Mi-aş imagina un viitor în care aş primi de mâncare, aş fi înconjurat de zâmbete şi voie-bună, de bucurie şi, poate, de respect. Asta înseamnă de fapt biruință: momentul în care nu te mai gândeşti la viața de dinainte, ci la ideea de a clădi o alternativă favorabilă pentru rateurile prin care ai trecut. Asta înseamnă, până la urmă, Viață… Mai mult, un cerşetor are avantajul (ce paradox nu?) de a se gândi şi la alții. Cufundat în mizerie, săracul îşi poate dori binele tuturor. La polul opus, cel care aruncă cu bani în dreapta şi-n stânga nu face altceva decât să se gândească la conturile SALE din bancă. Motiv pentru care sunt de părere că diferența între un bogătaş şi un cerşetor este aceeaşi între Eu şi Noi. „Ca să deveniți o națiune fruntaşă trebuie să învățați să spuneți Noi”, încerca să mă lămurească un italian în urmă cu câteva luni. Fără să ştie, sărmanul avea mai multă dreptate decât jumătate din analiştii politici autohtoni. De fapt şi de drept, abia după ce ai trecut prin chinurile sărăciei vei şti cum să prețuieşti cu adevărat viața trăită sub acoperişul banilor. În acel moment, reuşeşti să acorzi atenția potrivită familiei, prietenilor, duşmanilor, de ce nu?, şi țării în care trăieşti.
Şi totuşi, să nu ne îmbătăm cu vorbe goale. Ce e România acum? În proporție de 60% e o țară de tâmpiți şi hoți. Restul? Da’ parcă mai contează…
Cât timp va mai trece până când Măria Sa Românul va înțelege că nu e normal să: se spele o dată pe săptămână pentru că răceşte, să fure de pe unde poate pentru că oricum, ceilalți au destul, să plătească tot felul de taxe tâmpite – gen darea pentru apa de ploaie sau pentru cioara de pe gard, nu e normal să câştige de cinci ori mai mult decât unul care şi-a dedicat întreaga viață muncii, nu, nu e normal să scuipi pe trotuar guma jegoasă pe care o molfăi, conştient (sau nu!) fiind că alții vor face curat după tine. Mai avem nevoie de încă 15 ani ca să ne trezim la realitate şi să realizăm faptul că nu ne-am născut genii şi că aşa numita moştenire genetică nu e bună nici măcar pe post de hârtie igienică. Abia în clipa în care ne vom da seama că suntem aproape singuri şi că trebuie să înotăm cu toată puterea prin această mare de gunoi denumită România, să călcăm fără remuşcări peste toți proştii şi hoții din jur fără să ajungem ca ei, abia atunci vom fi salvați. Până în acea zi, nu ne rămâne decât să ne plângem că Marele Joc ne-a exclus din topul favoriților, expulzându-ne pe banca rezervelor care, de altfel, nu vor mai reveni nicicând în plin plan. Că doar trăim în România – o țară de tâmpiți şi hoți…
28 ianuarie 2005