poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-06-29 | |
recuzita lui mustață:
șoferii trecătorii pe străzi, pietonii semaforul câinele grigore mereu traversează o stradă și doar acolo se întâlnește cu oamenii. el este observat numai la răscruce, la semafor, numai când sare pe roșu înaintea vehiculeleor. în poeziile lui mustață apare mereu tema costumului, a identității date de costum, cravată. grigore poartă costume ca un manechin și pentru el însăși biografia e un costum. el poate îmbrăca pe viața lui biografia altuia. desigur, este vorba despre un alt fel de mască, ceea ce îl face pe grigore cu adevărat un personaj (de la persona), i.e. un purtător de mască. grigore este un mercenar, el îmbracă orice costum, nu are loialitate față de nici unul. esențial este mersul la mustață, cu toate formele lui: traversarea străzii, fuga prin fața mașinilor, joggingul. grigore este într-o relație specială cu un câine: fuga alături de el sfârșește nu numai în transcenderea enormă a distanțelor fizice ci și într-o stranie transcendere a barierelor speciei: grigore ajunge la un moment dat el însuși câine. adică grigore este însoțitor, el însoțește oamenii mereu în mers, mereu în viteză, oameni care nu se opresc să-l observe decât la semafor. de altfel, grigore are "față umană", "ochii mari și umani", adică întocmai ochi de câine. grigore are nevoie de o secundă de încremenire a realității pentru a se convinge că el este real. când lumea e reală (adică dinamică, flux de mașini, flux de oameni, de trecători (prin spațiu și timp)) nu este el real. când este el real lumea trebuie să-și diminueze realitatea, procesualitatea și să îngețe o clipă la semafor. Acolo, când mașinile se opresc, se înfiripă scene de umanitate caldă, de interacțiune; în sfârșit oamenii (și odată cu ei, omenescul) au prioritate și odată cu omenescul apare duioșia și dragostea. în poezia lui mustață există o tânjire după "umanitate umană" și după "realitate reală". când acestea se întâlnesc apare dragostea, ca o realitate-umană=umanitate-reală de sine stătătoare, fără obiect, independentă. drama lui grigore este drama unui mut (sau a unui câine): el nu poate opri mașinile decât sărind în fața lor, nu poate interacționa cu oamenii decât îmbrățișându-i, privindu-i cu figură și ochi umani, trezindu-le etologic umanitatea. chiar și când vorbește, el nu spune ceva, nu predică, ci se exprimă negativ: „noi nu vrem să fim nefericiți!”. grigore, în rolul lui de personaj-câine (însoțitor mut)-purtător de costume este el însuși mereu însoțit de autor. poetul se dezvăluie mereu ca un eu și ca un observator din intimitate lui grigore. ce face poetul cu grigore? face un lucru greu de sens: se exprimă folosind limbajul pentru a descrie cum se exprimă cineva care nu folosește limbajul. nu nivelul semnificației directe importă aici, întrucât semnificația nu e a cuvintelor lui mustață, ci a manifestărilor lui grigore. ceea ce potul spune nu este ceea ce face grigore, ci conținutul de sens al acestor fapte. îmi place de mustață și de grigore al lui.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate