Sindromul frustãrii



Consider cã în ultimii ani cea mai grea loviturã datã românilor, nu ca indivizi strãnși laolaltã ci chiar noțiunii de țarã a lor, a venit de la un sentiment uman, cel al frustãrii. Cea mai pãcãtoasã trãsãturã a frustãrii este aceea cã se instaleazã în suflet, într-un punct prea adãnc. Frustarea unui om pleacã de la situația de a se simți furat, pãgubit, de a fi lipsit de ceva ce i se cuvine în condiții firesti. Hoția este deci o cauzã a frustãrii. Dar nu orice hoție ci una specialã, intelectualã, esențialã. Adicã o hoție care furã inteligențã, destine, personalitate, valoare, muncã, pasiune. O hoție de naturã sã nu fie pedepsitã de legi, chiar invidiatã și apreciatã. Acesta gen de furt este unul social, adicã un furt care nu poate avea loc fãrã relații sociale, cele care sã îl favorizeze sau sã îl proclame. Clasic, pentru a fura ceva este suficient ca hoțul sã se afle la un moment dat singur cu obiectul și nevãzut de nimeni, sã îl însușeascã, ceea ce in cazul acesta nu mai e posibil. Aici, in cazul furtului social, este nevoie de prezentã în societate, de relații, de prieteni, de imagine publicã, iar cei furați sã aceepte situația.

Cei mulți, cei care voteaza și stabilesc majoritatea, sunt furați prin înțelegere mutualã. Ei știu cã promisiunile sunt teoretice dar participã la jocul electoral. Frustarea lor pleacã de la pagubirea de valoare a votului lor incã nenãscut. Vindecarea stã în blazare și neputințã.

Cei competenți și capabili de a mișca lucrurile sunt puțini, conform regulilor din naturã. Mãtcile stupului nu consumã timp și energie pentru a se hrãni singure, ele sunt hrãnite de albinele lucrãtoare. În societatea oamenilor acest lucru nu este posibil. Dar este posibilã acceptarea ideii da a lãsa o valoare sã se desfãșoare. Ca sã aplice valoare un român competent trebuie sã consume de douã ori energie. Mai întãi ca sã fie lãsat sã ajungã într-o pozitie din care sã fie posibilã exercitarea valorii sale și apoi sã aplice competența sa în favoarea tuturor. Pasul cel greu este primul și acesta este și motivul frustãrii celor care ar putea sã facã ceva folositor. Frustarea acestor români e tristã și anonimã. Ei nu înțeleg de ce trebuie ca mai întãi sã lupte cu o armatã de ticãloși pe care sã ii înlãture din drum, pentru ca abea apoi sã poatã construi ceva bun pentru semeni. Romãnii buni nu încap, pur și simplu.

Nu încap de o altã categorie de frustați, mult mai numeroasã. Adicã cei care prin natura lor chiar nu sunt competenți. Aceștia nu acceptã sã fie niște cetãțeni utili la un nivel anonim. La ei frustarea este la ea acasã.
Numai cã la aceastã pãtura socialã frustarea dã roade. În lipsa oricãrui atu priofesional sau o altã competențã de capabilitate realã, ei se întorc și își cautã in zestrea psihologicã, singura lor avere, și își ascut diplomația, șmecheria, lingușeala, amabilitatea, voia bunã, prefãcãtoria, mimarea valorii, afișarea unei false siguranțe de sine, minciuna fãțișã, ascunzișul fricii, rãzbunarea, șantajul și alte calitãți de acest gen. Aceștia sunt cei ce furã social. Calea cea bãtutã și rãzbãtutã pentru aceștia este cea politicã, pentru cã aceste zise calitãți pe care le-am enumerat mai sus, sunt socotite de mulți romãni ca potrivite și firești pentru a activa în domeniul politic.

În orice sistem social are loc aceastã luptã, între cei competenți ci cei incompetenți, pentru a accede în fațã și frustarea se așeazã în sufletele tuturor. Dar dacã valoarea nu învinge într-un numãr suficient de mare de cazuri pentru ca lucrurile sã fie duse și sã meargã bine, sistemul devine ineficient și cade





Dacã lupii cei blegi, cei ce dau târcoale haitei, vor ajunge sã iubeascã ei lupoaicele, prin șmecherie, acestea vor naște lupișori din ce în ce mai șmecheri dar farã colți, pânã ce haita și specia vor pieri de foame, printr-o mare șmecherie.