Unul din riturile de trecere ale oricărui tânăr îl reprezintă revolta față de cei vârstnici. Mergeam la cenaclul Flacăra și mă simțeam bine "Lumină, luptă ,libertate" sau "viața nu e țărmul roz, vila de vacanță" sau "fiii muncii aveți nădușeala pe piept/cum stă nurca de preț/pe-al madamelor piept" mi se păreau extrem de importante, mă făceau să mă simt bine, să mă simt "cool" cum se spune astăzi.
Apoi, în 1993, "in a small town in Germany" l-am cunoscut pe dr.Lee. Dr.Lee era ca și mine bursier al statului german- dar avea o calitate în plus- era sud-coreean. La un vinișor de Beaujolais deschis cu ocazia terminării bursei dr.Lee am aflat că "studenții care se bat cu poliția la 19-20 de ani, care aruncă cu pietre și coctail-uri Molotov în forțele de ordine- devin la 25-30 de ani bancheri, industriași sau chiar funcționari ai CIA coreeană. Există o anumită vârstă a revoltei iar guvernul nostru înțelege acest lucru. Chiar dacă le mai trage un baston pe spate, chiar dacă-i închide o zi-două, îi înțelege. Iar lor le crește creasta de cocoșei și văd că viața reală e mult diferită de născocirile tinerești..."
Cuvintele dr.Lee m-au urmărit multă vreme. Am văzut cum, atât în Europa cât și în Asia există o perioadă de revoltă radicală față de establishment. Această revoltă ia numai uneori forme extreme- cum a fost Franța anilor 1968 sau Franța acestui an. Revoltații de ieri devin buni tați de familie, își cumpără Volvo-uri și își trimit copiii la școli conservatoare de elită. Pentru ca să se revolte la rândul lor...și să devină buni cetățeni ulterior.

Ce pot să facă ? Trebuie să câștige o pâine- iar această pâine se poate câștiga- cât mai albă- doar în cadrul establishment-ului. Afară sunt monștrii- și nici un activist flower-power n-a visat niciodată o revoluție bolșevică. Este suficient să incendiezi o mașină- schimbarea sistemului este o stupiditate.

Ceea ce ne-a omorât pe noi au fost cuvintele de lemn- și oamenii de lemn. "Bunii activiști" care nu se îndepărtau o iotă de la linia partidului- cei care au dat ordinul să se tragă în 1989- și înainte- în Tienanmen și înainte- peste tot acolo unde establisment-ul a pierdut controlul. Pentru că viața nu este revoluție- viața este întoarcerea spășită , cu coada între picioare a fiului rătăcitor la sânii societății (de consum). Viața e rutină.
Acest eseu este dedicat celor care s-au revoltat măcar o dată...