poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-04-18 | |
“Fragil, romantic, patetic și iconoclast, era și un artist în adevăratul sens al cuvântului – mărturisește Ioana Bogdan. Nu suporta nedreptatea, inegalitatea șanselor de afirmare. Se străduia să dăruiască celor din jurul lui cât mai multe bucurii artistice. Multe din nemulțumirile lui erau reale, fiind greu de potolit! Vocifera dur în fața mediocrității tâmpe și în fața imposturii, indiferent de unde veneau ele.”
...Septembrie ’89. Eram anul 3 la Școala Populară de Artă secția-canto muzică ușoară. Deja aveam ceva participări la diverse festivaluri de muzică ușoară din țară. Cântasem pe câteva din scenele țării. Se putea spune ca experiența mea de artist începuse să prindă roade. Ca orice persoană care are de-a face cu fenomenul muzical, aveam “idoli”, aveam anumiți cântăreți care-mi plăceau. Repertoriul lor, să nu-nțelegeți (D-ne feri, apară și păzește!) mai știu eu ce! Printre ei, era și Oanță cu-al lui Song… “…Era un mare adept al muzicii corale, era foarte bun la aranjamentele de voci de spate și era un perfecționist. Iar pe scenă avea o forță, dirija fiecare voce, aveai senzația că te fixează și dacă te vedea căzut pe gânduri, numai din ochi te făcea să îți revii… - Ducu Bertzi” ...Prin luna septembrie, imediat după începerea anului școlar, a fost pus un anunț de participare la o preselecție în cadrul Școlii Populare de Artă, pentru înființarea unui nou grup vocal sub bagheta celui ce a fost Oanță. Ceva mă-ndemna să mă duc la preselecție – dorința de a cânta într-un grup condus de Mihalea. Era o persoană de la care aveam ce învăța, era un om cu o experiență foarte mare în ale scenei. Ca să nu mai vorbesc că era vorba de un grup ce avea să conțină foarte multe persoane, era vorba de un grup unde puteam învăța ceea ce-nseamna cântatul pe foarte multe voci. La data și ora fixată, m-am înființat la sediul din Cosmonauților. O mare de oameni aștepta începerea selecției. Am așteptat, m-am înființat în fața lui, m-a ascultat si… am fost admis! Așa a-nceput aventura grupului Bazar’99. La început asta a vrut. Un grup care să conțină… 99 de persoane. Numai că… o parte au abandonat și nu am mai ramas decât ceva mai mult de 40. Dar, pentru cine are cunoștințe muzicale, să faci să cânte la unison 40 de persoane pe cât mai multe voci, nu-i un lucru tocmai la-ndemâna oricui! Să nu uităm însă că era vorba de Mihalea. Experiența lui în ceea ce priveau grupurile cu foarte multe voci, își spunea cuvântul. Repetițiile: ore-ntregi de cântat, separate pe fiecare voce-n parte, la final intrarea în sala de repetiții a tuturor componenților pentru interpretarea cantecului. Atunci începea… Nebunia! Atunci auzeai… Intregul! Intregul din care tu nu erai decât o “părticică”. O părticică care dacă lipsea, nu mai era un TOT! “…Două dintre cele mai importante calități ale Song-ului erau frumusețea interioară și spiritul de echipă, fără de care nu se poate. – Ioan Luchian Mihalea” ...La sfârșitul anului, a avut spectacol cu colinde de crăciun împreună cu grupul Song la Teatrul de revistă. Am fost invitați si noi să asistăm la concert. Ne-am așezat frumușel în sală. La un moment dat, am avut surpriza să nu-i mai auzim cântând doar pe ei. Scena se contopise cu publicul. Toata lumea cânta, în sală erau și foarte mulți “foști” componenți ai grupului care nu-și uitasera “vocile”. Aceasta era forța lui. Forța de a te face să cânți sub bagheta lui dirijorală, bucuria de a face acest lucru… “ Muzică, dans, poezie, tinerețe, prospețime. Posibilitatea de a ieși din atmosfera zilnica și de a intra într-o zonă a artei în care mă pot juca mai mult. Nu e cel mai bun mod de a petrece timpul liber, dar merită! Muzică plus distracție, cât mai nebunește cu putință. O familie de-a dreptul extraordinară! O boala de care n-ai vrea să te mai vindeci niciodată. – câteva definiții ale membrilor Song” ...Dupa doar 2 luni de repetiții, într-o bună zi a venit și ne-a anunțat ca în doar 1 săptămână vom cânta pe scena Teatrului C. Tanase – sala Victoria. Așa a fost! Oanță era genul de om căruia nu-i trebuia decât un impuls. Nu pot să nu-mi aduc aminte prin ce emoții am trecut, atât eu cât și colegii mei. Majoritatea aveam ceva experiența de scenă dar… ceea ce făceam împreuna cu Oanță era ceva nou pentru fiecare dintre noi. Prima ieșire a fost un succes. Apăruse un nou grup coral. Un grup care nu avea nimic în comun cu Song-ul. Era Bazar! Bazar ’99… “…Oanță ne făcea să radem. Era o atmosfera extraordinară. Scotea din noi tot ce era mai bun. Se enerva la repetiții, dar nu înjura. Doar gesticula. Venea dupa noi la toaleta sa vadă dacă fumam… - Adina Mihalea“ ...într-o zi la repetiție, în timpul unei pauze, eram împreună cu câțiva colegi în spatele scenei. Ne ascundeam întotdeauna acolo pentru a trage o țigară pe fugă în timpul pauzei, ori pentru a bea o sticlă de vin. Ne-am trezit cu Oanță peste noi. Ne prinsese asupra faptului. El care era total împotriva fumatului. Cu zâmbetul pe buze, ne-a "drăcuit" până nu a mai putut. L-am poftit și pe el la o gură de vin dar… el nu bea decât șampanie! La urmatoarea repetiție… n-am mai băut vin! Am baut șampanie. Astfel că, în momentul în care ne-a prins la țigara obișnuită din timpul pauzei, nu ne-a mai putut refuza și a trebuit să impartă cu noi sticla de șampanie. “Un pic de nebunie. … Noi am lansat moda comuniunii reale cu publicul. Le transmiteam direct trăirile, emoțiile. Asta provenea din plăcerea extraordinară de a sta unul cu altul, împreună, de a ne bucura de ceea ce făceam. Oanță se contopea cu muzica, prin toți porii lui răzbătea talentul. După repetiții, membrii grupului Song mergeau să mănânce împreună. Nu erau prea multe opțiuni pe vremea aceea. Ajungeau fie la Athenee Palace, fie la Grădina Icoanei… - Doina Matei Pocorschi” “ O persoană extrem de tonică, extrem de energică, si întotdeauna pusă pe cântat și pe glume. – Ioan Gyuri Pascu” ...Dupa repetiții, plecam la plimbare prin Herăstrău împreună cu el sau ne plimbam pe Magheru unde dacă vedeam pe cineva vorbind la telefonul public, ne așezam imediat cu toții la coadă în spatele lui. Vă imaginați ce însemna să vorbesti cu cineva la telefonul public, și să te trezesti cu o coadă-n spatele tău de 30 de persoane. Câteodată, mergeam la bere la Cina, iar o dată s-a intamplat să mergem la cofetaria din Nan-Jing. Chiar dacă era ora închiderii sau unde intram nu prea erau mese… pentru Oanță totul avea o rezolvare. Știa să te-nvețe să faci totul cu plăcere… Știa să te-nvețe să îmbini utilul cu plăcutul. Cui putea să-i treacă totusi prin minte să organizeze o petrecere a “prostului gust"?… O petrecere la care toți cei ce erau invitați, trebuiau să vină îmbrăcați cu pantaloni evazați și cu cămăși portocalii la care să se asorteze cravata verde crud. Toată lumea trebuia să vină cu țuică și cu brânză sau slănina ambalate frumos în hârtie de ziar. Dar… ăsta era Mihalea! La-nceputul anului ’90, la o repetiție ne-a comunicat că urma să cântăm în nici 2 săptămani pe scena Sălii Radio într-un spectacol transmis in direct la Televiziunea Română, alături de Radu Gheorghe. Zis și făcut! Se-ntâlnise cu Radu Gheorghe, acesta tocmai ce terminase o melodie si Oanță ce s-a gândit… Hai să o punem în scenă cu tine alături de grupul meu. După doar 2 săptămâni de repetiții, am cântat alături de Radu Gheorghe, în direct, înaintea noastră cântase Angela Similea. “Eu am murit…” Eu am murit. Cum? Incă n-ați aflat Că de acum eu nu mai sunt pe ștat? Și nu v-a spus vecina de la trei Că nu mai vin la mine-n vizită femei? Că m-ați vazut trecând la pâine, e exclus… Nu se manâncă pâine acolo unde-s dus. Sau că eram la coada, la benzină?! Nu cred. Pe drumul ăsta, nu circulă mașină. Pe stradă spuneți că m-ați observat? Era-ntuneric și m-ați confundat! Și cum de nu e în ziare anunțul? Iertați-mă e clar… Credeam că nu e cazul și-acolo să apar! Dar ce! Vă-nchipuiți că-mi era greu Să dau o sută din salariul meu? Și-afar’ de asta, eu sunt un proscris… Se pare că… M-am sinucis… Cântam, și-ați spus că nu e bine Și-atunci mi s-a făcut rușine, Dar nu oricum… Mi s-a făcut rușine De nu am mai ieșit pe străzi cu tine! Prietene, ești singurul din lume Ce știe ultimul meu nume… Ioan Luchian Mihalea (n. 16.12.1951 – m. 30.11.1993) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate