poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-12-04 | |
Dacă m-ai întreba ce este clipa n-aș ști ce să-ți răspund, dar aș reclama cu insistență nevoia ei. Nevoia de a o avea? De a o trăi? Dar ea este! Este! „A fi” înseamnă „a exista”, deci, implicit, „a trăi”. Clipa se insinuează în viața noastră chiar și atunci când n-am dori-o, chiar și atunci când n-o conștientizăm. De ce aș avea nevoie de ceva ce am deja?
Clipa, pentru mine, este un prezent continuu. Ea trece, ea este și tot ea vine. Ciclic. O necesitate perpetuă pe care cu greu reușesc s-o evaluez. Și asta pentru că ea, clipa, aduce cu sine întâmplarea fericită ori de coșmar, atribute ce îndeamnă la dorința permanentizării sau, dimpotrivă, la a efemerizării care presupune uitare... Dar atunci necesitatea unde intervine? Evaluarea aș lega-o de intensitate. Intensitatea de decizie. Decizia de rezultat. Ce să înțeleg din asta? Că iau, oare, tot atâtea decizii câte clipe sunt? Prin câte clipe trec? Nu! Și asta pentru că am avut parte de clipe ratate. Măcar ca evaluarea să țină seamă de acestea pentru a nu mai repeta „trăirea vegetativă” a niciuneia dintre ele și a mă bucura, cu toată conștiența, de trăirea clipei în deplină comuniune cu Dumnezeu. Cu Creatorul meu ce mi-a oferit clipe în dar. Iar astfel necesitatea clipei s-ar traduce în dedicație. Clipa reprezintă respirație. Clipa este inspirație. Mă dedic Lui Doamne inspirându-L și expirându-L, în interiorul și-n afara mea. Un proces ce-mi evidențiază absorbția clipelor într-una omniprezentă, transformându-mă în pseudocreatorul altor clipe. Dar ele nu sunt ale mele. Deci nu le pot crea. Pot, cel mult, să mă bucur de ele. De fiecare în parte, așa cum îmi sunt dăruite. Căci fiecare este unică. Dacă-mi țin respirația am senzația că pot opri clipa. Ca-ntr-o peliculă în care-mi doresc imortalizarea unui moment, al unui gest, al unei grimase, a orice ce derivă din existență și ce-mi imprimă un sens. Asta cred. Orice clipă are un sens! Căutând și descoperind sensul reușesc să gestionez clipele, asumându-mi responsabilitatea pentru nerecunoașterea inspirării și expirării divinității, la nivelul ființei și chiar pentru manifestarea, trăirea acestora. Pierd sensul, pierd clipa, pierd darul Lui Dumnezeu. În această lumină aș vrea să trăiesc fiecare clipă ca și cum ar fi ultima. Ultima să mă afle inspirând-o, cu gândul și sufletul la El, acumulând iubirea Sa ori să mă afle expirând-o, prin suflu, radiind aceeași iubire-i necuprinsă. Cu fiece suflu deslușesc clipe. Suflul este darul Său,clipa așișderea. Nimic nu-mi aparține. Tocmită-s să țin samă de acest fapt.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate