1.Viața e o permanentă aventură a gândirii, acțiunii și a sinelui, cu pericole ca surprize neplăcute, dacă nu ai o previziune de ansamblu asupra viitorului , iar bucuriile, dorințele atinse, plăcerile satisfăcute, să fie circumscrise fericirii și transfigurând fericirea, dacă gândești existența ca un laborator al timpului în care experimentezi și creezi partea pozitivă a tuturor lucrurilor.

2.Dacă aș putea să mă dizolv total într-o eufonie de sunete care urcă extazul în infinit și să mă reîntorc în mine însumi, atunci aș avea cheia tuturor armoniilor esoterice și aș putea explica fericirea.

3.Dacă aș putea absorbi mințile tuturor geniilor pe care i-a avut omenirea, mi-aș da seama că nu sunt om și că nu mă pot explica pe mine însumi.

4.Dacă aș trăi suma tuturor iubirilor trecute, prezente și a celor viitoare, sau aș muri de fericire, sau aș trăi “fericit” în chinurile iubirii.Mai bine o iubire “zero” reîntoarsă în iubirea lăuntrică, constantă, continuă și imanentă vieții personale, decât o iubire exacerbată pentru “ceva” străin evoluând sinusoidal raportat la orizontala existenței.

5.Totul se întinde în infinitul nimicului, nimicul se divide la infinit, reductibil la esența vidă a totului.

6.În conținutul unui zero se ascunde infinitul.

7.Prefer excesele în viață care generează efervescențe și oboseli și care, amestecate, dau soluția insolubilă a mulțumirii sufletești ; decât o viață ca o carte cu pagini albe în care îți scrii doar numele la început și care-și duce oboseala din prea multă liniște spre un zero – paralizie a simțurilor, catatonie a sentimentelor, elanuri decapitate ; prefer chiar zbaterea de tragedie cu zborul gândirii spre minus infinit către neantul neputinței.

8.Respirația vieții este imanentă mișcării societății către progres.Regresul este nonrespirație a unei mișcări inverse, cu dorul de ancestral prăbușit în primordial.

9.Respirația omului este imanentă mișcării interioare a unui mecanism bine pus la punct, la care omul, privit din exterior, nu are nicio contribuție.Respiri fără să știi, de parcă o altă ființă respiră în locul tău.

10.Îngerii au fost inventați din frica omului de atotputernicia lui Dumnezeu, de oroarea de a intui că acesta îți cunoaște orice mișcare a gândului citit într-o intimitate care degradează omul prin cunoașterea metafizică.