Zoltan Terner
Nebuniile omului

Infinit de multe sunt nebuniile omului.Ele sfidează orice clasificare.Scapă oricărei tentative de a le defini..Stăruind în aceste căutări și tentative,cazi tot într-o nebunie: cea a clasificărilor,cea a căutării definițiilor.Nebunia căutării e cumplită. Nu mai lasă loc altor nebunii.De fapt,asta ar fi una dintre trăsăturile care definesc orice nebunie: pune stăpânire totală asupra omului.Îl confiscă în întregime.Nu mai rămâne loc pentru altceva.Domnește autoritar.Exclusiv.Doar ea singură: monomania.Multimanie nu cred să existe.Și nici nu cred că se poate: mai multe nebunii laolaltă,se anihilează reciproc.Ori poate se echilibrează.
Există nebunii bune și nebunii rele.Nebunii frumoase,până la sublim dar și nebunii urâte,hâde,respingătoare.Unele nebunii sunt fermecătoare,luminoase,sublime ,cum am mai zis.Așa este nebunia dragostei,a prieteniei,a entuziasmului, a credinței, a milei, a sacrificiului.
Tot ce e copleșitor în viața omului, tot ce e de necuprins, de neînțeles, misterios,este nebunie.Fericirea nu-i o astfel de nebunie? Dar creația? Sensurile foarte adânci atinse de om nu au și ele, măcar în parte, înfățișarea nebuniei? Marile gânduri ne apar și ele drept niște nebunii superioare, spirituale.Înțelepciunea cea mai înaltă nu este și ea, pură nebunie? Pentru că e neobișnuită, stranie,teribil de greu de înțeles,situându-se foarte departe de obișnuințele noastre de gândire.De altfel,filosofia cea mai originală și mai rafinată izvorăște și din nebunie.Lista filosofilor nebuni cuprinde nume dintre cele mai mari: Friedrich Nietzsche,Auguste Comte,Soeren Kierkegaard,Ludwig Wittgenstein,și încă alții.Câte genii poetice nu au sfârșit la azilul de nebuni ! Holderlin,Lenau,Eminescu,Baudelaire. Acesta din urmă nota în jurnalul său personal la 41 de ani: "Am cultivat isteria mea cu delectare și spaimă.Acum sufăr permanent de amețeli, iar azi,23 Ianuarie 1862, am primit un avertisment aparte: am simțit trecând peste mine, vântul stârnit de aripa nebuniei.".
Unele dintre nebunii sunt trecătoare,din altele nu mai există scăpare.Orice acces de furie,de mânie,se știe,este o criză de nebunie.O întunecare a minții. Trecătoare,dar adeseori cu consecințe tragice.Desdemona înspăimântată de cruntele amenințări ale lui Othello îi spune: "Þi-e trupu-ncins de-o groaznică mânie".Era criza de nebunie care l-a împins s-o ucidă.Othelo însuși,după ce-și recunoaște oribila faptă,caută s-o explice: "De vină-i numai luna.Ea se-apropie/Mai mult ca niciodată de pământ/Scoțând pe om din minți.". Da,se credea că luna induce crize de nebunie.Că cei atinși de ea, lunatecii, o iau razna.Nu mai sunt în toate mințile.
Spuneam că tot ce e covârșitor poate duce la nebunie.Se aplică oricărei supra-abundențe.Se știe, puterea nelimitată înnebunește pe cel care o deține.Bogăția,căzută brusc pe capul omului,nu-l înebunește? Mintea prea multă câteodată e semn de nebunie.Sau poate să ducă la ea.De altfel,nu orice nebunie este o dezorganizare a psihicului, adică instalarea incapacității de a folosi puterea minții.Un psihiatru american,de la mijlocul secolului trecut, R.D.Laing, scria într-o lucrare de specialitate : "Nebunia nu este neapărat o prăbușire totală.Ea poate fi doar o spărtură.Ea poate fi,la fel de bine, o potențială eliberare și o înnoire,dar și o cădere în sclavie,o moarte existențială." Mulți psihiatrii consideră azi că nebunia este o boală a libertății.Dar în două sensuri.Pe de o parte eliberează.Sporește libertatea omului.Pe de altă parte, îi anulează total libertatea.Omul devine robul nebuniei sale.
Această dualitate a nebuniei ,caracterul ei deconcertant,straniu și misterios,explică,în mare parte,oroarea și groaza celor "normali" în fața nebunilor.Iar alteori, admirația religioasă sau supunerea temătoare față de ei..
De-a lungul istoriei,omenirea,datorează mult nebunilor săi.Adică și acestora, ori poate mai ales acestora, se datorează multe creații care au impulsionat progresul omului spre umanitate.Nebunia aceasta e tonică.Revigorează.Te pune în priză.Te mobilizează.Leneșul nu poate fi nebun.Parcă nici tâmpitul.Nici somnorosul prin vocație,nici insul indiferent, cel care e mulțumit de starea lucrurilor.Aceștia sunt oameni sănătoși la cap.Normali.Îți vine să spui: Ferește-mă,Doamne,de oamenii normali pentru că sunt dezolant de plați, de cenușii, de neinteresanți.Cei zdraveni la minte sunt teribil de plicticoși și de banali.În schimb,cei atinși,cât de puțin, de nebunie devin interesanți.Nebunia lor este excentrică, tonică,emană energie.Pe oamenii atinși de ea îi împinge la acțiune.Uneori la hiper-activitate.Nebunul acesta nu se mulțumește cu ceea ce este în lume.Vrea altceva.Mereu altceva.Caută într-una.Într-un veșnic neastâmpăr.Inventează utopii.Aleargă după cai verzi pe pereți.Trăiește printre himere.Se agită într-una.Vede peste tot în lume numai probleme.Probleme pe care și le asumă.Apoi își stoarce creierii să le rezolve.Pe toate.Marile problemele ale lumii.În această permanentă furtună a căutărilor,el născocește soluții nebunești pentru a schimba lumea,viața,oamenii.Pentru a construi viitorul omenirii.Sunt nebuni pe care oamenii îi numesc vizionari,profeți,revoluționari,înainte mergători,învățători.Binefăcători ai omenirii.Omului normal,cu-minte,nu-i pasă de nimic.Își vede de treburile lui.Nebunului îi pasă de toate.Dar mai ales de mersul lumii.De salvarea omului.Deci oamenii de seamă provin din mijlocul nebunilor.Lucrul acesta l-a observat acum 2500 de ani marele filosof Aristotel când a scris:"Nici un mare geniu nu a existat vreodată,fără măcar un pic de nebunie în el".
Dar nu orice nebunie arată astfel, tonică și revigorantă.Ori sublimă.Vizionară.Sau măcar superioară.La polul opus al acestei nebunii binefăcătoare se află o altfel de nebunie: depresia.O formă de suferință sufletească, foarte răspândită azi, care diminuează tonusul vital,ia puterile omului,îi taie gustul de viață si îi intunecă orizontul valoric al întregei sale existențe.Mai demult se chema altfel,Melancolie.Așa a văzut-o Durer în cunoscuta sa gravură,"Melancolia": întunecată,dezolantă,chinuitoare,cufundată în sine, apatică.Melancolia,cea care șterge însuși înțelesul vieții și acoperă lumina lumii.
Cum să mai înțelegi nebunia omului,din moment ce ea ,pe de o parte,sporește bogăția lumii,a vieții și pasiunea de a trăi a omului și tot ea,pe de altă parte, răpește lumii și vieții orice înțeles iar omului îi ia orice dorință de viață și orice ideal ?