poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-06-23 | | «Literatura română – scria doamna Ioana Pârvulescu, în numărul din 16 noiembrie 2007 (Semnătura sub lupă, p. 5) – are destule secrete, care ajung până la semnătură. Las deoparte problema pseudonimelor nerezolvate azi, cum e Laura Vampa, „redactoare” la Universul, cu un condei destul de caragialesc.» Deși atunci se îndoia că este vorba de ilustrul dramaturg, întrucât nu „i se cunoaște lui Caragiale un asemenea pseudonim”, dumneaei revine asupra subiectului (Arta pseudonimului, România literară, 30 mai 2008, p. 5), mărturisind de data aceasta că încă nu i-a „dat de urmă în nici un dicționar și în nici o istorie literară”, dar că a făcut, totuși, progrese, descoperind o listă a personalului redacției Universul, din care făcea parte și buclucașa „redactoare”. Dacă ar fi insistat ceva mai mult, ar fi descoperit cu siguranță și alte informații, pentru că Laura Vampa figurează nu în unul, ci în cel puțin patru dicționare, ca să nu mai amintim de Almanahul Asociației Publiciștilor Români din 1938, de unde deducem că se număra printre membrele active ale acesteia. Trimiterea la sursa amintită o face conf.univ.dr. Marian Petcu, în articolul "Jurnaliste și publiciste uitate" (Jurnalism și comunicare, an. I, nr. 2-3/2006, p. 130), dar se limitează la înșiruirea numelor publicistelor găsite în paginile almanahului, probabil tot în absența unor date neacordându-le mai multe rânduri, cum procedase cu Maria Rosetti, Emilia Lungu, Smaranda Gheorghiu, Ana Conta-Kernbach, Ecaterina Raicoviceanu ș.a. Cu mai bine de un secol în urmă, Nicolae Iorga nota, la rându-i, telegrafic, într-o „Cronică” datată 23 septembrie 1905, că „În Revista noastră de la 1 septembrie, d-na Laura Vampa, acum profesoară în Macedonia, dă o cronică a vieții din orașele de acolo, care merită a fi citită.” (N. Iorga – O luptă literară, vol. II, Editura Minerva, București, 1979, p. 238) Cele două detalii sunt suficiente pentru a contrazice cel puțin una din negațiile autoarei, dar cum se va vedea din cele ce urmează și „problema pseudonimelor nerezolvate azi” fusese, în cazul Laurei Vampa, deslușită încă de acum trei decenii și jumătate, când Mihail Straje, în "Dicționar de pseudonime, alonime, anagrame, asteronime, criptonime ale scriitorilor și publiciștilor români" (Editura Minerva, București, 1973), informa cititorul că pseudonimul cu pricina aparține publicistei Libertatea Vaian (1873-1969), care a semnat nu doar în cele două publicații amintite deja, ci și în Liga ortodoxă (1896-1897), Lumea ilustrată (1894), Presa (1896-1897), Săptămâna ilustrată (1893), Reclama, Vestea. Mai mult, el oferă inclusiv numele de fată al Laurei, Libertatea Bruteanu. La acestea, în "Dicționar al presei literare românești (1790-1982)", atât în prima ediție (Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1987), cât și în cea de a II-a, care se întinde, ca arie de investigare, până în 1990 (Editura Fundației Culturale Române, București, 1996), I. Hangiu adăuga Adevărul (1892), Ecoul (1895), Noutatea (1897-1898), Revista Buzăului (1896), Teatru, muzică, modă (1898), Þara (1894), Foaia nouă (1905-1906) și Îndrumarea (1908-1909), cu mențiunea că la revista literară democratică Săptămâna ilustrată (1 ianuarie-6 iunie 1893) a fost director, iar la celelalte a publicat nu doar articole de fond și texte gazetărești, ci și versuri și proză. Deși nu e semnalată la indicii de nume, Laura Vampa figurează între colaboratorii Adevărului și în "Dicționarul presei românești (1731-1918)" de Georgeta și Nicolin Răduică (Editura Științifică, București, 1995), în timp ce Viniciu Gafița ne-o dezvăluie în calitate de scriitoare pentru copii, semnalând volumele de proză "Din lumea celor mici" (București, 1919) și "Ce mai învățăm la școală" (idem, 1924), în a sa "Bibliografie de literatură română pentru copii" (Editura Ion Creangă, București, 1978, p. 262). Tot ca „femeie scriitor cunoscută sub pseudonimul de Laura Vampa” o regăsim în paginile tezei de doctorat "Gustave Flaubert și literatura română", susținută la Universitatea de Stat din Republica Moldova de Ioana Paula Armăsar (Chișinău, 2004), care afirmă că Liberté Vaian a fost prima care a tradus și publicat integral un roman al scriitorului francez în presa română, beneficiarii fiind cititorii publicației Seara (1893), care au făcut pe această cale cunoștință cu personajele din Doamna Bovary. Sunt, credem, suficiente argumente pentru a descreți fruntea doamnei Ioana Pârvulescu, dar cum tot se împlinesc în această lună 135 de ani de la nașterea celei bănuite că ar fi „masca femeii pusă pe condeiul bărbatului”, profităm de ocazie și o informăm că un profil aproape complet al „necunoscutei” Laura Vampa va putea găsi în substanțialul volum "Bacăul literar", de Eugen Budău (Editura Universitas XXI, Iași, 2004, p. 94-95), din păcate puțin comentat și nedus până la capăt, așa cum și-ar fi dorit regretatul critic și istoric literar. Va afla, astfel, că fiica doctorului Ioan Bruteanu și a Smarandei Gr. Mustea s-a născut la 13 iunie 1873, în urbea lui Tristan Tzara, Moinești, și că, prin bunica dinspre tată a poetului, se înrudea cu George Bacovia. Grație preocupării părinților săi, ea a beneficiat de o educație deosebită, absolvind Școala Centrală de Fete din București și intrând în vâltoarea publicisticii imediat după ce, în septembrie 1892, a debutat în pagina literară a Adevărului, coordonată la acea dată de Traian Demetrescu. Aici, avea să-și cunoască viitorul partener de viață, publicistul și scriitorul Eugen Vaian, cu care se va căsători în același an, pe 18 decembrie, în Orașul Luminilor, dar pe care îl va pierde, tot în Franța, peste numai 5 ani, în urma unui accident feroviar. Rămasă cu doi copii minori, îi va supraviețui 62 de ani, nerenunțând la gazetărie și la preocupările literare. Deși „micuță”, cum o vedea Agatha Grigorescu-Bacovia (Poezie sau destin. Viața poetului, Editura Eminescu, București, 1971), era, cu ochii ei „verzi, mari, luminoși, plini de inteligență, sensibilă și totdeauna în vervă”, mereu cuceritoare prin „claritatea ideilor” și „frumusețea stilului”, pildă de dârzenie și putere de muncă. Pentru a supraviețui în mod decent, a întemeiat chiar o tipografie, iar când lucrurile nu au mai mers cum își propusese, a funcționat ca educatoare în Macedonia (1905-1906) ori ca „redactoare” la Universul și corespondentă la Semănătorul, publicînd cronici dramatice și literare, respectiv, corespondențe din străinătate. În 1896, schițele și cronicile și le-a adunat în volumul "Nou!", tot la București mai apărându-i, pe lângă acesta și titlurile semnalate de Viniciu Gafița, încă două cărți – Cronici feminine (1906) și La noi în sat (1916, teatru de copii cu cântece și dansuri) -, dar probabil și altele, cărora poate le vom da, noi sau alții, de urmă. A trăit până la 10 aprilie 1969, stingându-se în Capitală, dar fără a mai avea șansa să se integreze în noul curent scriitoricesc. Spre binele operei sale, atâta câtă este, suficientă însă pentru ca numele să-i fie amintit din când în când – Constantin Călin, bunăoară, în "Dosarul Bacovia I. Eseuri despre om și epocă" (Editura Agora, Bacău, 1999), Corneliu Stoica în "Valea Trotușului. Enciclopedie" (Editura Magic Print, Onești, 2006) – și pentru a convinge că Laura Vampa nu-i nici Caragiale, nici măcar Maica Smara, ci Libertatea Vaian, scriitoarea pornită în lume din târgul Moineștiului, loc binecuvântat și pentru alte nume importante ale istoriei literaturii și publicisticii române. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate