Chiar azi am citit pe Internet informații foarte extensive referitoare la similitudinile existente între Neuromancer, romanul lui William Gibson, și filmul american Matrix. N-am avut răbdarea să le datez, dar se pare că, oricum, momentul de timp în care ele au fost efectuate n-are importanță, există observații mai vechi privitoare la acest subiect încât nu pot să am pretenția la întâietate. Dar lecturarea lor mi-a extins aria de percepție relevându-mi identități și asemănări pe care nu le remarcasem. Conluzia moderatorului unuia dintre forumurile aparținând site-ului în cauză fiind aceea că chiar dacă nu constituie o ecranizare a romanului lui Gibson, filmul Matrix datorează enorm operei australianului. Dincolo de determinanții ținând de metafizicile indo-pakistaneze, se pare că rolul jucat de cartea lui Gibson este unul cardinal, însă etiologia ideilor care se regăsesc atât în carte cât și în film este, de fapt, încă și mai veche, situație în care trebuie nuanțate afirmațiile privitoare la prioritățile intelectuale. Autorii erau într-atat de bine documentați încât căzuseră, mai rău decât mine, în paralogismul conexionismului numit apophenie, o formă de tulburare psiho-senzorială care se poate datora fie unei psihoze de tip paranoiac sau parafrenic, fie unei deformări a comprehensiunii care poate să apară la indivizii perfect sănătoși și care se justifică prin faptul că aceștia sunt tributarii unor preconcepții sau lentile psiho-senzoriale care le alterează realitatea făcându-i s-o înțeleagă conform tiparelor ideologice și culturale la care ei aderă. Astfel, la un moment dat, se făcea aluzie la faptul că, inițial, Val Kilmer fusese propus pentru rolul lui Morpheus, iar acesta îl jucase pe Batman, asta în condițiile în care Morpheus, ca orice "deconectat", avea capacități de deplasare în cadrul rețelei care sfidau legile fizicii din perspectiva oamenilor racordați la rețea și care, implicit, nu-i înțelegeau caracterul virtual.
Dincolo de faptul că fanii filmului, cât și cei ai scriitorului science-fiction de la Antipozi, polemizează de multă vreme pe acest subiect trebuie admis, după cum doar unii dintre opinenții pe această temă o fac, că raportul de determinare este indenegabil în pofida faptului că similitudinile nu sunt omniprezente. Nu contează, de exemplu, faptul că în Matrix oamenii de pe Zion intră în rețea prin intermediul unor dispozitive care li se inserează direct în creier, în vreme ce în carte electrozii pe care și-i aplică cow-boy-ii cybernetici sunt plasați pe frunte, pe de altă parte, conectarea la inteligența artificială este un loc comun al genului anticipației și aici trebuie facută diferența dintre inspirație și originalitate, anume prin aceea că sunt foarte multe elemente care reprezintă moșteniri sau concepte operaționale comune contemporaneității. Înșiși dialoganții de pe site admiteau că era greșită asumpția conform căreia Finlandezul este replica din Neuromancer a Oracolului din Matrix. Unul dintre opinenți avea să contrazică această idee prin faptul că în ediția cea mai relevantă a carții, cea din limba engleză, nu exista nicio ocurență a cuvântului "oracol". Însă, pe de altă parte, rămân atâtea identități și asemănări autentice, și nu forțate, încât comparația este judicioasă.Bunăoară, Armitage, personajul din carte care-l contractează pe Case, prezintă foarte multe elemente de personalitate și vestimentare comune cu Morpheus, caracterul din film care-l racolează și care-l creditează tot timpul pe Neo. Paralelele care s-au făcut între doctrinele hinduse heterodoxe ca buddhismul, cât și cele vedice ar avea valabilitate doar dacă n-ar exista fondul cultural contemporan. Asemănările față de concepțiile orientale sunt, mai degrabă, fortuite în cadrul și cazul unor universuri hipertehnologizate cum sunt atât cel cinematografic, cât și cel narativ, al lui Gibson. Cred că ideea care ar putea să fie desprinsă este aceea a pericolului potențial reprezentat de inteligența artificială, care ar putea sa acapareze controlul planetei într-un viitor îndepărtat, idee concretizată epic de Asimov în ciclul Roboților.Efectele negative ale tehnologizării societății actuale au și început să-și facă simțită prezența, nu prin crearea de inteligențe artificiale care să pericliteze specia umană, ci prin limitarea locurilor de muncă ca urmare a apariției mijloacelor automatizate de producție industrială, a informatizării bazelor de date și a sistemelor de operare din toate domeniile de activitate, etc.O consecință negativă derivată din cea anterior menționată este aceea constând în uniformizarea și degradarea calității intelectuale a angajaților care, pentru ca să satisfacă exigențele unui post, trebuie să întrunească anumite condiții elementare ținând de manevrarea facilităților electronice, condiții bazilare care primează asupra valorii intelectuale efective a acestora. Ray Bradbury teoretizase o idee asemănătoare în cartea lui, "451 grade Fahrenheit", unde o societate umană a viitorului interzicea carțile bazându-se în exclusivitate pe cultura media și pe calculator.Omul se teme de ceea ce este pe cale să creeze, mai degrabă asta ar fi o constatare care poate sa fie discernată din ambele producții la care făcusem trimitere inițial.Dependența de calculator a început să devină o problemă socială și cei care suferă de acestă adicție sunt asemeni unor drogați.Însă dacă Case are nevoie de o motivație ca să se reîntoarcă în spațiul virtual, lui Neo i se oferă una pentru a-l părăsi.Pentru Case soluția o reprezintă întoarcerea definitivă în spațiul cybernetic, pentru Neo- salvarea "programelor" inserate în matricea informatică care este lumea.