Viata lui Platon continua sa fie si pentru mine o mare enigma. Se stie ca filosoful athenian era gay. Se stie ca a fost unul dintre cei mari filosofi ai Greciei, probabil ca al doilea ca anvergura dupa discipolul lui, Aristotel, si, totodata, unul dintre cei mai mari filosofi ai umanitatii. Dar sunt atatea alte lucruri care nu sunt cunoscute in legatura cu biografia lui Platon. Spre exemplu, masura in care metafizica hindusa avea sa-i influenteze opera filosofica, fapt valabil si pentru atatia alti mari filosofi ai spatiului cultural elin ca Empedocles, Pythagora, Aristotel. De asemenea, sunt elemente biografice poate notabile care au fost ocultate sistematic, au fost pierdute sau, care, pur si simplu, nu sunt cunoscute in ceea ce-l priveste. Se stie ca el si-a expus conceptia filosofica publica, de interes demotic, sub forma literara a dialogurilor. Asta a facut ca scrierile lui sa se situeze la confluenta dintre literatura si filosofie, mai exact dintre opera dramatica si filosofie. Se cunoaste aceea ca in toate dialogurile lui, care aveau un pronuntat caracter filosofic, metafizic, sapiential si mitologic, personajul principal este Socrates, cel de-al doilea mentor al sau dupa Cratylos, la randul lui discipolul lui Heraclit, Socrates care avea sa-i fie formatorul intelectual de care nu s-a delimitat doctrinar, precum a facut-o Aristotel fata de el, fapt care a si determinat incredintarea succesiunii Academosului lui Speusip, figura mult mai putin notabila a acelei perioade foarte prolifice pentru cultura greaca. Utilizarea constanta a protagonistului Socrates in absolut toate dialogurile platoniciene i-a facut pe exegetii si pe biografii celui nascut Aristocles, dar supranumit si destinat posteritatii sub numele de Platon, sa vorbeasca despre dublura sau despre fantoma socratica omniprezenta si dominanta in scriiturile exoterice platoniciene. Fac aceasta precizare intrucat dialogurile reprezinta componenta vizibila si comerciala a operei lui Platon in timp ce invatatura de scoala sau "academica" in sensul originar al cuvantului avea, implicit, un caracter ezoteric nefiind conceputa spre a fi disecata de masele de cetateni ai spatiului socio-cultural elen antic. Socrates, sotul bisexual al Xantipei, nu numai ca este titularul tuturor intrigilor preponderent ideatice din dialogurile lui Platon, dar detine hegemonia quasi-completa a contextelor conversationale in care este implicat. O exceptie partiala a constituie dialogul Parmenides, neverosimil cronologic, in care personajul omonim pare sa posede mai multa intelepciune decat Socrates insusi. Acesta poate ca este encomion-ul, adica elogiul scriptic al lui Platon, fata de cel mai important filosof al scolii eleate. In rest, suprematia intelectuala, rationala si speculativa a alter-ego-ului platonician este covarsitoare: interlocutorii lui sunt niste simpli servanti in planul gandurilor, pretexte umane spre a demara si dezvolta discutii pretentioase prin intermediul carora protagonistul acestora sa-si poata desfasura sistemul, oricat de aporetic si incapabil de finalitate ar fi fost el. Pe de alta parte, era cam dificil sa se ajunga la concluzii definitive si la explicatii ori la justificari exhaustive in conditiile in care miza multora dintre problemele puse pe tapet era de natura metafizica, etica, epistemologica. Platon a vazut ca acesta forma literara, dramatica cu elemente epice si chiar lirice, de expunere a ideilor sale se dovedise dezirabila. Avea ceea ce in lexicul actual s-ar putea numi raiting. Insa folosirea recurenta a numelui invatatorului sau reprezenta si o modalitate relativ eficienta de a se proteja de eventualele efecte negative pe care le-ar fi putut avea asupra-i conceptiile asertate in cuprinsul acestor dialoguri. Raman, in ceea ce ma priveste, inca ambigue motivele in virtutea carora Socrates a fost condamnat la moarte de catre tribunalul athenian. Ar fi interesant de urmarit care a fost ponderea ideilor prezentate in dialoguri in privinta verdictului dat lui Socrates. Cele doua capete de acuzare majore care ii fusesera aduse acestuia din urma erau coruperea intelectuala a tineretului si adoptarea de zei straini cetatii. Se stie fara putinta de tagada ca rolul jucat de Socrates in formarea intelectuala a lui Platon a fost unul decisiv. Mai stim si faptul ca Legile, singura opera a lui Platon care a ramas neterminata si care i-a fost, in acelasi timp, si ultima n-a mai fost scrisa in acelasi registru. Ea a diferit atat formal- fiind unica sa scriere epica- cat si material sau din punctul de vedere al continutului. Mai exact, Legile este singura creatie a lui Platon care se pronuntase explicit impotriva homosexualitatii si asta in situatia in care aproape toate celelalte opus-uri platoniciene se pronuntasera, fie explicit, fie implicit, in favoarea homosexualitatii. Este o diferenta de pozitie derutanta, iar argumentul senectutii nu poate sa opereze in cazul lui Platon. Stim, pe de alta parte, ca acceptabilitatea sociala sau demotica de care se bucurau homosexualitaea si homoerotismul in cadrul polis-urilor eline antice era, totusi, una conditionata. Mai exact, erau permise doar relatiile initiatice sau pedagogice care presupuneau o diferenta de varsta intre cei doi amorezi, iar dragostea trupeasca nu era telos-ul sau scopul relatiei lor. Erastes era relatul sau partenerul mai in etate in timp ce eromene-le era un efeb sau un adult tanar care urma sa fie invatat in tainele vietii si ale culturii de catre primul. De indata ce eromene-le atingea varsta maturitatii depline relatia carnala dintre el si erastes devenea indezirabila socialmente. Chiar daca nu exista o legislatie care sa sanctioneze androfilia, adica iubirea fizica dintre doi barbati adulti, blamul social era suficient ca s-o descurajeze. De ce oare Platon s-a delimitat atat de radical de conceptiile sale privind erotismul si care-l caracterizasera pana la Legi? De ce el a fost singurul absent ilustru in preziua executiei lui Socrates, atunci cand insasi sensibila Xantipa a avut taria sa faca act de prezenta? Oare Platon a fost cu adevarat multumit de sexualitatea lui? N-ar fi avut niciun motiv sa nu fi fost, dar putem oare sa cunoastem adevarul istoric complet?