Lucrul cel mai detestabil in Univers este entropia.Iarna reprezinta anotimpul mortii temporare a naturii, al regenerarii acesteia din propriile ei resturi glacializate. Pana aici am spus numai platitudini. Ea este replica de la nivelul anului a extinctiei totale care este disparitia vietii sau incheierea unui ciclu- a singurului ciclu- cosmic. Insa este ceva indicibil de frumos in rigiditatea cadaverica a naturii, in ipostaza ei modulara si mortuara pe care o adopta in fiecare an pe durata anotimpului hibernal. Uniformitatea cromatica, absenta miscarii, frigul, toate aceste elemente confera iernii un farmec aparte. Simplitatea care este adesea forma de infatisare cea mai adecvata a frumosului si care, in cazul speciei umane, caracterizeaza sexul masculin este particularitatea formala, geometrica, dar si cromatica care imprima acestui anotimp o valoare estetica incomparabila. Nimic din vacarmul, miasmele, din mizeria olfactiva, vizuala, auditiva a verii nu va putea sa fie regasit in cazul anotimpului rece. Categoria estetica care ar putea sa descrie iarna cred ca este, de fapt, sublimul. Forta destructiva a frigului, a vanturilor iernatice, absenta vietii vizibile, toate acestea converg catre edificarea unei imagini estetice a iernii care surclaseaza frumosul, o categorie estetica obisnuita sa catalogheze si sa valorizeze faptele banale si dinamice ale naturii. Altfel spus, frumosul este adesea mediocru si previzibil. Numim frumos- si pe buna dreptate, caci frumosul este cu totul altceva decat sublimul- toate fenomenele, fiintele, organizarile naturale si faptele de viata care ne incanta simturile, imaginatia si intelectul, dar care nu sunt capabile sa ne trezeasca sentimente mai profunde, sa ne faca sa ne gandim la teleologia Universului sau la finalitatea vietii umane. Frumosul nu prea este apt sa ne determine sa filosofam, nu este posesorul sau depozitarul unor incarcaturi semantice deosebite, cu atat mai putin a unora de ordin filosofic si nicidecum, ale unora de ordin metafizic exceptandu-le, bineinteles, pe acelea care tin de estetica, insa una fara valente metafizice. Nu cred sa existe vreo ipostaziere a vreunui moment al anului mai abilitata sa potenteze in noi sentimentul sublimului decat iarna. Maretia naturii inghetate, impresia coplesitoare- seducatoare, dar si inspaimantatoare deopotriva- pe care o exercita asupra noastra spectacolul regulat, anual al mortificarii vremelnice a firii poseda o calitate estetica unica. Personal, ea imi evoca mental tabloul unei morti demne a unui om sau a unei fiinte care a sfidat-o pana in ultima clipa a vietii si care a reusit, tocmai prin depasirea sau transcenderea instinctelor si a emotiilor atat de firesti in circumstante care implica riscul sau certitudinea mortii, sa ne ofere o mostenire postuma sublima, un monument al temeritatii si al spiritului sacrificial. Natura ucisa sistematic, an de an, de catre venirea constanta a iernii imi creeaza imaginea unui cenotaf, unui monument al eroului necunoscut, al unui spatiu indoliat datorita prezentei mortii si in care viata nu mai poate sa fie regasita nici macar sub forma unor ramasite pamantesti, a unui corpus. Actiunea letala a iernii este atat de eficace si de completa incat, cel putin daca iti focalizezi aparatul de fotografiat in locul potrivit, vei putea sa contemplezi o natura moarta fara de natura, o moarte care elimina viata chiar si din forma ei agonizanta ori cadaverica.Poate de aceea iubesc iarna atat de mult, poate de aceea cele mai performante filosofii europene au fost create in spatiul germanic, poate de aceea cele mai fecunde literaturi europene sunt cele rusa, germanica, scandinava- fara sa omit prin asta meritele literaturilor britanica sau franceza. Raman la parerea confirmata biologic potrivit careia lucrurile cele mai durabile sunt acelea care sunt si cel mai frecvent incercate de factorii de mediu.