Întotdeauna am asistat la glorificarea iubirii în detrimentul urii. Aserțiunea mea poate să pară anomică dacă nu s-ar fi bucurat de precedente filosofice destul de ilustre. Mai exact, poate primul filosof care a încercat sa redimensioneze raportul încetățenit dintre cele două sentimente a fost Empedocles. El statuase o interesantă teorie cosmogonică potrivit căreia iubirea și ura constituie cele două forțe dominante ale Kosmos-ului. Iubirea și ura încetau să mai fie conținuturi emoționale ale minții, cel puțin la nivelul discursului cosmoexplicativ și cosmojustificativ, adică metafizic, pe care acesta încercase să-l realizeze cu mult înaintea conceperii celebrelor dialoguri platoniciene Phaidros și Symposion de catre Aristocles alias Platon. Abordarea acestora de catre Empedocles era strict metafizică. Astfel, Iubirea era forța imanentă dinamică universală care determina unirea elementelor naturale în vreme ce Ura exercita o acțiune opusă, dar complementară. Existau patru elemente naturale: focul, aerul, apa și pământul, dar rolul lor în cadrul dinamicii macrocosmice era extrem de redus. Ele erau simple jetoane în vortex-ul demiurgic al celor doi factori modelatori sau agenți activi anterior menționați. Prin acțiunea seminală sau creatoare a Iubirii elementele naturale diferite erau unificate, însă cele asemănătoare erau separate într-un melanj inform și heterogen numit Spherus. Prin acțiunea constructivă a Urii elementele asemănătoare erau unificate, iar cele disjuncte- despărțite rezultând patru structuri distincte corespunzătoare celor patru tipologii elementale. Formațiunile cu valoare metafizică și explicativă, adică unele având o funcție euristică și probabil importate din tradițiile vedice heterodoxe, respectau aceleași principii formale sau geometrice ale perfecțiunii- deci erau sferice- însă reprezentau patru unități diferite și nu una. Însa, spre deosebire de Spherus, produsul împătrit al intervenției Urii se caracteriza prin omogenitate: el nu mai reprezenta o Totalitate, dar ipostazia Unitatea, o altă autologie, într-un mod fidel cu condiția de a analiza fiecare din cele patru unități ca și cum ar fi fost singurele.