poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2650 .



B.P. Hasdeu - ultimii ani
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dan Ionescu ]

2007-10-09  |     | 



B. P. Hasdeu – ultimii ani de viață



De curând, la Editura Saeculum din București, în colecția Sinteze, a apărut Amurgul demiurgului, de Jenica Tabacu, lucrare consacrată ultimilor ani de viață ai lui Hasdeu.
În primul capitol, autoarea face un tablou al presei românești de atunci, marcând necesitatea apariției Revistei Noi: „revista va îmbrățișa tot ce merge la inima și la mintea poporului, tot ce se poate spune astfel încât lumea să-nțeleagă și să guste, tot ce învață plăcând și place învățând”. Numele publicației, propus de Hasdeu, a fost aprobat de comitetul redacțional din care făceau parte: Barbu Ștefănescu Delavrancea, Alexandru Vlahuță, Victor Bîlciurescu, acesta din urmă, în calitate de proprietar. Primul număr din Revista Nouă s-a tipărit la 15 decembrie 1887.
Cu afectul unghiului biografic, într-o încercare de echivalare a contextului extern cu nevoia de erudiție tipărită, se reconsideră cauzele nefinalizării unui proiect grandios, Etymologicum Magnum Romaniae: „moartea fiicei, survenită în luna septembrie a anului 1888, eveniment tragic și traumatic pentru autorul Dicționarului, a frânat elanul acestuia, întocmai cum se pronunțase în prefață. Amuțit de durere, pe punctul de a-și pierde mințile, B.P. Hasdeu lăsa de-o parte munca sa de câțiva ani, pentru a se dedica publicării operei literare a Iuliei, scrisă în limba franceză, reunind poezii, proză, eseuri și schițe dramatice”.
O treime din carte surprinde activitatea în spiritism a lui Hasdeu.
Atribut al disperării, în cazuri particulare, și al unei mecanici de raporturi între vii și spiritele celor morți, comunicarea implică necesarul de ambiguitate aleatorie în șansă, datorită dublei naturi: codul lingvistic e materia de rezonanță, dar sunetul de sens al comunicării verbale derivă din vibrațiile intimității de împlinire între forma ingenuă a mesajelor, probabil dinspre Creator, și litere.
Hasdeu speră la un fatum al comunicării, pe care să-l determine, în ipostaze de scară mai largă sau de ședință, următorul ceremonial semiologic: cercul, fotografia, dezbaterea, spațiul, valența recuperatoare și crucială a medium-ului contractat.
Punctul de plecare în redactarea volumului Sic cogito, îl conține această imagine suprarealistă: „începui a simți la tâmpla stângă bătăi scurte și îndesate, întocmai ca și cum ar fi fost într-însa un aparat telegrafic”. Datorită comparației, intuim capacitatea inedită a tâmplei de a executa roluri din proprietățile de sine ale telegrafului, în timp ce mâna transferă în cod aproape aforistic, fragmente din supremul pliant.
Întrebarea, deși aluzivă: „și după ce am scris, mă întreb acum: oare eu sunt autorul?”, potențează totuși, într-un mod asumat, legătura dintre om și deprinderile personale; consacrându-te voinței de comunicare, devii, printr-o sinecdocă a relațiilor, obiectul ei, precum la Nichita Stănescu, în poemul Prin tunelul oranj, privirea, din funcție, element al decorului finit.
Hasdeu e atras de partea științifică a spiritismului, și cu această parte el vrea să-și facă audiență, debordând în resortul lingvistic, nu spre polul emfatic; dimpotrivă, vulgarizează discursul, spre a incita mari grupuri de oameni la cercetare. Oferă un exemplu: „spiritiștii se numără o sută de mii numai în Paris, iar în America ei trec peste zece milioane”. Cifrele, în abuzul lor, îl salvează poate de la prezumția de inedită deriziune.
Corespondența tipului de autoritate în parametri echivalenți, între zeul Marte și Sfântul Gheorghe, de exemplu, semnifică imboldul transferului de viziune, în sens evolutiv, între civilizații: „din religiune în religiune se schimbă numai doară numele ale zeilor de a doua mână, numai etichetele. Ce este Mercur dacă nu un arhanghel? Străbuna Venere se răsfrânge în sfânta Vineri din basmurile poporului. Însuși mozaismul ne vorbește totuși de îngeri, adică pune la mijloc între om și Dumnezeu o ceată de ființe aproape dumnezeiești”. La romani, Marte, „fiu al războiului”, după cum îl numește Ovidiu, genera din propriu-i rost, diverse războaie, pe când la noi, Sfântul Gheorghe reprimă, din cadrul vivace al credinței, prin gestul luptei și prin sabie, simbolul malefic. Situația de acțiune e de o rutină precară.
Prin întreprinderile de reevaluare în cauză, se consimte apogeul în plasmă. Determinările de individualitate, de altminteri propice în plan social, survin din primordialitatea forței în creație, și din siguranța desăvârșirii, ale „zeului naturantis”. În optica veacului, somitatea în domeniu autorizează previziunea de bază. Ipostaza „deus naturans” e copiată la nivel minor.
Demersurile în spiritism au mobil în acea iubire care nu a fost rostită proporțional cu amploarea ei în timp.


(cronică apărută în revista Scrisul Românesc, Nr. 9 – 10)

Dan Ionescu

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!