poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Concursul ”Romeo și Julieta la Mizil”, Ediția a XVIII-a, 2024-2025, Mizil
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-09-08 | | “În noapte” ni-l arată pe Haruki Murakami dezlănțuit. Prozatorul japonez care s-a impus prin stilul său atipic sparge toate tiparele, refuzând să explice, lăsând totul la latitudinea cititorului. Certitudinile nu există, acțiunea se desfășoară într-un decor halucinant care pare să absoarbă personajele, transformându-le în simple vehicule. Murakami construiește tablouri difuze, care se întrepătrund, reușind să ofere o senzație de firesc. Paranormalul pe care îl exploatează autorul japonez le apare cititorilor ca o simplă secvență din viața lor, ceva ce li se poate întâmpla oricând. Romanul este construit antitetic, Murakami folosind două planuri pentru a sugera dualitatea oricărei acțiunii. Personajele trăiesc într-o lume adioma unui carusel, care nu poate fi oprită. Secvențele se succed rapid, viețile sunt caracterizate de derută. Nu vom ști niciodată care este rețeta perfecțiunii, pentru că perfecțiunea nu există. În al doilea plan însă, Murakami ne oferă o poziție privilegiată, de martor intangibil. Autorul descrie cu minuțiozitate desfășurarea evenimentelor, insistând pe detalii și conturând o atmosferă sumbră, care se individualizează ca o latură ascunsă a ființei umane. Aidoma unei oglindiri întunecate, viața se desfășoară în spatele cortinelor, acolo unde nici măcar televizorul nu poate fi mort: “Ceasul afișează ora 0.00. La urechi ne ajunge un zgomot electric, ca un sfârâit. Odată cu el, ecranul televizorului prinde un crâmpei de viață și începe să pâlpâie slab. Să fi venit cineva pe neobservate și să-l fi pornit? Fusese poate programat? Nu, nici una, nici alta. Fără să scape nimic, camera de luat vederi se rotește până în spatele aparatului și ne arată că este scos din priză. Da, televizorul ar trebui să fie mort. Ar trebui să păstreze liniștea din miez de noapte, înțepenit și rece. Logic, teoretic. Dar nu este mort.” Diferențele dintre planuri sunt o marcă a lui Murakami, care construiește realități alternative, insistând pe contactul dintre lumi și pe posibilitățile apărute în urma acestuia. Deși par să nu aibă vreo legătură, viețile protagoniștilor apar ca fragmente ale aceluiași mozaic, iar gândurile lor modifică exteriorul printr-o extrapolare metodică. Realizând o transpunere a realității în ficțiune, Murakami oferă o alternativă, o variantă viabilă. Universul respectă aparent regulile naturale, însă autorul ne oferă ceva în plus, ne permite să visăm. Orice e posibil, viața înseamnă o infinitate de nuanțe. Personajele se topesc în noapte, fiecare ducându-și mai departe povestea. Și totuși, niciodată nu se pune punct, niciodată drumul nu se încheie. Murakami își lasă cititorii să continue călătoria, deznodământul rămâne la latitudinea noastră. Personajele sunt construite vag. Murakami oferă o istorie personală, însă fragmentat, lăsându-l pe cititor să recompună evenimentele anterioare. Rezolvările nu ți se oferă, ci apar firesc, ca o consecință a vieții. Nu avem cum să evităm consecințele existenței noastre, iar Murakami dă dovadă de putere, reușind să accepte implacabilul existențial care ne definește până la urmă ființa. Nu există loc pentru întrebări, viața nu acceptă îndoielile. Romanul reprezintă în ultimă instanță o analiză rece, calculată, aidoma unei disecții. Tensiunea se acumulează treptat, anticipând parcă izbucnirea violentă din final. Murakami însă nu ne oferă focul de artificii, ci ne lasă doar iluzia lor. Se va întâmpla ceva, însă în absența noastră. Cartea construiește decoruri, pregătindu-le pentru violență, însă refuză să o lase pe aceasta la vedere. Adevăratele decizii se iau în spatele ușilor închise, adevăratele suferințe sunt în mijlocul pustietății, iar reflecțiile ne privesc din oglindă cu nepăsare: “Însă oricât ar încerca să-și suprime prezența, nu apare nimic altceva. Silueta lui din oglindă nu e decât silueta lui reală, o simplă reflexie fidelă. Renunță și inspiră adânc, umplându-și plămânii cu aer proaspăt, apoi își îndreaptă spatele. Își relaxează mușchii și își răsucește capul de câteva ori. Își pune la loc în trusă lucrurile înșirate pe marginea chiuvetei. Mototolește prosopul cu care s-a șters și îl aruncă în coșul de gunoi. Stinge lumina și iese. Ușa se închide. După ce pleacă Shirakawa, privirea noastră zăbovește în baie și continuă să înregistreze imaginea din oglinda întunecată, ca o cameră fixă de luat vederi. În oglindă încă se mai vede silueta lui Shirakawa. Shirakawa – sau, mai bine zis, reflexia lui – se uită încoace din oglindă. Nu-și schimbă expresia și nu face nici o mișcare. Doar privește drept înainte. Într-un sfârșit, parcă resemnat, inspiră adânc și își răsucește capul. Apoi își apropie mâinile de față și își mângâie obrazul, de parcă ar vrea să se asigure că trupul său este real.” Ritmul alert transformă romanul, îl potențează, oferindu-i dinamism. Cititorul este atras într-un joc al emoțiilor, unde fiecare gest are corespondent într-o lume paralelă, aparținând exclusiv simțurilor. Intuiția este foarte importantă pentru Murakami, care descoperă fisuri și ne lasă nouă plăcerea de a le explora. Trecem dintr-o parte într-alta, pendulăm între extreme, în timp ce noaptea se apropie de final. Timpul pare să se comprime, oferind spațiu de mișcare personajelor și stabilind limita, momentul în care toate închipuirile dispar. Prezențele feminine sunt foarte importante în carte, în jurul lor gravitând întreaga acțiune. Siluetele celor două surori sunt construite antitetic, în două universuri paralele, care se află în permanentă legătură, determinându-se reciproc. Personajele din lumea întunecată acționează ca niște alter-egouri autentice, fiind în esență reprezentări emoționale. Un simplu gând negativ determină o transformare a întregului sistem, care pare să acționeze ca un tot unitar, aidoma unui animal de pradă care absoarbe emoții. Aruncăm o piatră în apă, însă nu știm ce se va întâmpla cu piatra pe partea cealaltă, iată ce încearcă să ne transmită autorul japonez. Stilul este direct, clar, accentul punându-se pe derularea evenimentelor în primul plan și pe descrierea efectelor aproape insesizabile ale acestora în al doilea plan. Aidoma unui ocean, lumea creată de Murakami pare nemișcată. Și totuși, germenii conflictului există, izbucnind adesea sau lăsând impresia că sunt pe cale să o facă. Aluzia este un procedeu folosit frecvent de Murakami pe parcursul romanului, transformându-l pe acesta din urmă într-o frescă a incertitudinii. Și totuși, în spatele întunericului, cineva se pregătește pentru a întâmpina lumina: “Și totuși, buzele ei micuțe se mișcă aproape imperceptibil, de parcă reacționează la ceva. E un tremur rapid, de o clipă, de o zecime de secundă, însă ochiul nostru pur, extrem de ascuțit, nu scapă această mișcare. Vedem pe cât se poate de clar acel semn momentan al corpului. Tremurul de acum e un semnal modest a ceva ce urmează să vină. Sau poate că este doar o prevestire și mai modestă a unui semnal modest. În orice caz, senzația noastră certă este că ceva încearcă să trimită un semn încoace, printr-o crăpătură fină din conștiința ei. Încercăm să privim cu atenție, în taină, cum această povestire capătă încet proporții în lumina nouă a dimineții, neîmpiedicată de alte intrigi. De-abia s-a crăpat, în sfârșit, de ziuă. Mai e timp până se lasă din nou întunericul.” Haruki Murakami oferă prin această carte cititorului posibilitatea de a privi într-o altă realitate. “În noapte” este un roman scurt, care surprinde prin intensitate, concretizându-se ca o adevărată bijuterie literară. Cititorul este purtat pe străzile unui oraș cufundat în noapte, care se dovedește a fi mai treaz ca niciodată. Cercetăm fiecare ungher cu meticulozitate, trăim la intensitate maximă alături de personaje. Murakami pare să observe totul și să ghideze acțiunea, aidoma unei camere, care se focalizează în funcție de dorințele publicului. O carte răvășitoare, care transmite emoții fără să-și propună asta, o carte în care Murakami ne demonstrează că rămâne un fin cunoscător al psihologiei umane, știind să găsească puncte de interes chiar și într-o noapte adâncă. Un roman al tenebrelor, o carte a suferinței interioare, o carte în care Murakami construiește cu abilitate paradigma ființei insomniace. Să nu ne temem de lumină, noaptea va veni mai mult ca sigur. Bibliografie Haruki Murakami – În noapte – Polirom – 2007 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate