Încheierea compromisului dualist austro-ungar, acel „unio duarum naționum contra plures” cum l-a caracterizat Al. Roman în parlamentul de la Pesta 1) are urmări serioase în domeniul învățământului românesc din Transilvania
Legea învățământului nr. XXXVIII din 1868 prevedea că:”Instituțiile publice pentru instrucțiune se pot înființa și susține în mod stabilit prin lege atât prin confesiunile din patrie cât și prin societățile private, comunități și prin stat 2)
Legea stabilea că salariile învățătorilor și aprobarea cărților școlare cădeau în sarcina confesiunii. În unele comune unde confesiunile nu puteau, din cauza sărăciei locuitorilor, să înființeze școli autoritățile administrative erau obligate, la aceasta, în vederea unei instrucții elementare. Pentru pregătirea învățătorilor erau prevăzute a se înființa preparandii cu o durată de trei ani. Statul avea dreptul de inspecție și să stabilească conținutul învățământului prin programe școlare șo manuale. Limba maghiară se introducea ca obiect de studiu.
Această lege departe de a fi expresia unei politici școlare liberale față de naționalități dovedea, de fapt, statul și-a asigurat controlul sever asupra conținutului învățământului
Noi măsuri legislative s-au luat în 1876. Inspectorii școlari erau impulsionați să verifice planurile de învățământ, manualele și materialul didactic. Dacă în școli erau găsite cărți neaprobate de guvern sau împuterniciții confesionali erau obligați să anunțe conducerea administrativă a comunei în vederea confiscării legea dădea posibilitate inspecției școlare să propună Ministerului înlocuirea școlilor confesionale, considerate necorespunzătoare, cu școli comunale, sau de stat, în care instrucția să se facă numai în limba maghiară.
Studiul limbii maghiare era obligatoriu și în preparandii. Învățătorii care erau în funcție și nu o cunoșteau trebuiau să și-o însușească în timp de patru ani această lege a fost aspru criticată chiar de organe de presă maghiare, astfel ziarul „Pester Journal” aprecia legea ca „o dispoziție aspră și care în practică nu se poate aplica”3)
În 1789 prin articolul de lege XVIII s-a declarat obligatorie învățarea limbii maghiare în toate școlile începând cu clasa a II-a. Învățătorii au fost obligați ca în timp de șase ani să-și însușească limba maghiară în așa măsură încât să-i poată instrui pe elevi în această limbă
În 1883 limba maghiară se introduce și în școlile secundare românești.
În 1891 s-a votat legea prin care copiii naționalităților din Ungaria trebuiau să învețe limba maghiară începând cu vârsta de trei ani în grădinițele (azilele) de copii
Pentru a lovi în școlile confesionale în1893 s-a votat articolul de lege XXVI prin care se fixa leafa învățătorilor. În cazul când o comună nu putea asigura salariul învățătorului trebuia să ceară ajutor statului. În acest caz Ministerul Cultelor și Instrucțiunii putea dispune ca în loc de ajutorul cerut să sisteze școala confesională și să înființeze în locul ei o școală de stat în care procesul de învățământ să se desfășoare numai în limba maghiară.
Față de măsurile legislative amintite reacția presei românești a fost puternică. „Transilvania” scria cu ironie amară că tinerii maghiari din Buda-Pesta au făcut demonstrații de stradă atunci când parlamentul de la Viena dezbătea Proiectul legii militare prin care se impunea ca ofițerii să cunoască limba germană. Se arăta apoi că limba germană fiind o limbă de cultură universală este necesară celor care aspiră spre cultură, este necesară și ofițerilor atât ca intelectuali cât și pentru practicarea meseriei. Totuși tinerii maghiari care doreau să ajungă ofițeri ( și deci oameni culți) nu vroiau să o învețe. 4)
În aceiași revistă apărea un articol(nesemnat) intitulat „Pedagogie nouă” în care se spune: „În adunarea inspectorilor școlari regnicolari unul, Dr. Nemeny (care înainte cum l-a fi chemând) a propus să se schimbe actualul plan de învățământ al școlilor poporale și în locul limbii materne, îndată, de la început, să se ia de bază în școlile ne maghiare limba maghiară. Iar altul, Bankegui, merse și mai departe propunând ca prin școlile ne maghiare să se pună învățători care nu știu decât limba maghiară. Va să zică învățătorul să vorbească într-o limbă și școlarii într-alta. În adevăr nouă pedagogie. Apoi mai zică cineva că ne iese de aici cultura Orientului apropiat” 5)
Desigur autorul articolului exagera. Tonul ironic și chiar exagerările arată preocupările fruntașilor români pentru soarta școlilor românești amenințate în însăși existența lor.
Ioan Lupaș publică, în aceiași revistă, un articol în memoria lui Gheorghe Barițiu în care arată că atacurile îndreptate, prin legile școlare contra limbii române erau considerate, de fostul redactor șef al „Transilvaniei” „anacronisme, măsuri întârziate și foarte periculoase” Înserează apoi un citat din „Observatorul”, din 1879,: „ este minciună politică groasă că românii numai din ură nu vor să învețe limba maghiară. Poporul nostru, ca și alte popoare, nu vroiește să-și piardă timpul cu învățarea ei din simplă cauză că nu-i simte lipsa și nici că-i va simți-o vreodată… ori ce limbă străină o înveți dacă îi simți trebuința și dacă îți place, iar de silă niciodată. Restul este tiranie” 6)
Ziarul „Tribuna” din Sibiu scria în legătură cu Proiectul de lege care prevedea învățarea limbii maghiare încă de la vârsta de trei ani din grădinițe: „Azilele de copii în forma în care ni le prezintă Proiectul de lege al guvernului, dimpreună cu modificările anchetei ce-și șine ședințele în Ministerul de culte și instrucțiune din Budapesta sânt cel mai nou mijloc prin care concetățenii noștri unguri cred a face un pas puternic înainte spre deznaționalizare…Tot atât de lămurite sunt și hotărârile pe care le-a luat ancheta în ce privește obligativitatea și limba de instrucțiune în aceste azile…Maltratarea tinerelor mlădițe cu un idiom străin care diferă atât de mult de limba pe care o învață la piepturile mamelor lor. Scopul nu este pedagogic ci național maghiar… prin care se poate duce la îndeplinire cea mai mare lucrare a asimilării naționale pre lângă cel mai puțin zgomot, dar cu cel mai mare succes practic. Să sperăm că aceasta va fi cea din urmă încercare zadarnică de felul acesta și nu va mai fi departe timpul când maghiarii și ne maghiarii ne vom aduce aminte de acest sistem greșit ce a consumat atâtea puteri morale și materiale care puteau face servicii nespuse intereselor adevărate ale întregii poporațiuni” 7)
Presa românească arăta că de și bisericile românești susțineau aproape 4ooo școli poporale, 6 seminarii teologice și pedagogice, ele n-au în Consiliu școlar Regnicolar nici un reprezentant „ceea ce într-un stat constituțional este îndoit dureros când știm că în era zisă absolutistă toate confesiunile își aveau la locurile centrale reprezentanții lor.”8)


Note:
1)Șt Pascu „Românii din monarhia habsburgică împotriva dualismului” în „Românii din Transilvania împotriva dualismului austro-ungar.”, Cluj-Napoca, 1978, p. 1
2)Telegraful Român, an XVIII, (1869), nr. 41, p 428
3)V. Popeangă,”Presa pedagogică din Transilvania între 1860-1918, București, 1966, p. 26.
4)Transilvania, 1891, nr.1, p. 26-28.
5)Idem, 1893, nr.9, p. 267-268
6)I. Lupaș, „Un capitol din istoria ziaristicii românești ardelene – Gh. Barițiu”, în Transilvania, 1906. nr. 1, p.25
7)Tribuna, 1890, nr. 30, p.117
8)Transilvania, 1894, nr. 3, p. 68