poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2644 .



Bloggeri vs. scriitori
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [vitalka ]

2007-07-28  |     | 



Bloggeri vs. scriitori
Tezele din iulie
1.Vorbind despre bloggeri în general – vorbești despre nimeni.
2.La fel, celui care vorbește despre scriitori și literatură în general, să i se aplice prevederile art. 1.
3.Bloggerii nu contează. Sunt importante doar blogurile lor.
4.Blogurile sunt de câteva tipuri: generale, personale și tematice.
5.Blogurile generale sunt cele fără o temă aparte, ele abordând teme din orizontul autorului lor. 6.Pe cerul lor vom găsi doar stelele pe care le vede autorul lor. Se vorbește despre tehnică, femei, sex, politicieni, cocaină, automobile, țigări, bârfe, cafea, GSM, Harry Potter, climă, prezervative, câini, șoareci, cactuși, pescuit - din perspectiva lui: „Se întâmplă în lume...”
7.Blogurile personale se aseamănă în multe privințe cu cele generale, dar aici, egocentrismul autorului este mai pronunțat. Se vorbește poate despre aceleași lucruri, plus baie, apă caldă, coș de gunoi, am, n-am, vreau – din perspectiva lui „Eu văd că se întâmplă în lume...” Uneori, blogurile personale pot da naștere unor scriituri bune.
8.În fine, blogurile tematice sunt unicele care interesează mediul literar, întrucât, spre deosebire de primele două categorii, presupun aptitudini și cunoștințe speciale, tehnici profesioniste: abilități de sortare și interpretare a informației, capacități analitice, urmărirea noutăților din domeniu, interes sistematic pentru zona investigată etc. Într-un cuvânt, blogurile tematice merită luate în calcul în relația bloguri vs. literatură (încă utilizăm acest termen nediferențiat, căruia îi vom explica mai jos semnificațiile particulare).
9.Literatura, la rândul ei, nu este un bloc monolit așa cum ne-au învățat la școală sau la universitate. Procesul literar este unul cu multe straturi, fiecare cu țelul, tehnicile și cititorii lui.
10.Dacă scopul cărții poartă numele piață, cititorii – consumatori, iar cartea – produs, atunci vorbim de literatură comercială, fie că se cheamă Paulo Coelho, Daria Donțova sau un autor anonim din kolhozurile colecției Arlequin.
11.Dacă scopul cărții se cheamă transmitere a unei tehnologii, a unei TECHNE, adică arta (în sensul ei larg) de a face ceva, atunci literatura se cheamă științifică fie că e vorba de știința oratorică, de cea a creșterii vitelor sau fizică cuantică.
12.Dacă cartea se construiește în jurul scopului de a construi o identitate, de a oferi niște modele, de a pune întrebări (Atenție: doar primele două tipuri de literatură oferă răspunsuri, literatura mare formulează întrebări și atât!), de a apăra obrazul de palma colectivului sau din contra de a pălmui colectivul în numele individului umilit, de a ieși deasupra –ismelor de tot soiul, de a construi un țarc al libertății umane, inviolabil și impenetrabil, de a rezista în fața tradițiilor, obiceiurilor sau năravurilor sociale, în fine, de a striga „Eu!” atunci când ceilalți zic „Noi!”, atunci este vorba de literatură înaltă, mare, adevărată, fie că e scrisă meșteșugit, cu metafore și epitete, fie că e făcută din topor, mai mult cu pasiune decât cu măiestrie.
13.Pentru literatura adevărată contează în primul rând blogurile tematice, și nu toate, ci doar cele cu tematică literară sau din domenii înrudite precum: sociologia, arta, filologia, fotografia, arhitectura, filozofia, psihologia. Ele reprezintă universuri artistice bine structurate ale unor indivizi care gândesc în mod sistematic procesul literar, care posedă, sau își creează, în procesul bloggingului (activitatea de a întreține blogul) instrumente analitice, o acuitate a simțului critic, un ochi bun și un sentiment pe care Thibaudet îl numește gust...
14.Lamentările precum că blogul ucide literatura sunt false. Blogurile tematice pot doar ajuta literatura, o pot discuta, îmbogăți sau curăți de elemente false...Addenda: e adevărat că blogurile ar putea „ucide” pe unii scriitori sau o parte din literatură, cea care ca si chefirul este destinată consumării rapide...
15.Caligramele lui Apollinaire nu au ucis poezia. La fel desenele, animațiile, emoticoanele, hiperlegăturile, clipurile video sau audio nu sunt amenințare pentru artă. Sunt o punte spre sferele ei cele mai înalte. Pentru cei care știu să ajungă la ele.
16.Mitul democratizării literaturii în general este doar un mit. Asistăm la o creștere a ponderii literaturii comerciale, o parte din literatură, un fel de strat de jos al procesului literar. Rândul capodoperelor nu se îngroașă în același ritm.
17.Unica democratizare care s-a produs este la nivel de intenții, de mijloace. Astăzi, orice om socializat și culturalizat puțin are, teoretic, mijloacele tehnice posibile pentru a deveni un Oliviero Toscani, un Alain Resnais, un Pablo Picasso sau un Lev Tolstoi. Addenda: Democratizarea despre care este vorba are în vedere accesibilitatea instrumentelor, nu a scopurilor, care au rămas la fel de ascunse și dificil de atins precum erau la început.
18.Arta a rămas același lucru (este treaba artiștilor să stabilească ce fel de lucru este „același lucru”), la fel de grea este obținerea unei performanțe literare. Avem însă mai mulți pretendenți.
19.S-a modificat suportul: opera lui Descartes nu mai trebuie să circule decenii, iat-o, în următoarea secundă, ca și acest mesaj sau oricare altul, va veni spre voi. Am câștigat timp. Atât cititorii cât și scriitorii. Este treaba noastră ce facem cu el.
20.Timpul este marele câștig al noilor tehnologii, al bloggingului și al scriitorilor de pe web.
literatura înaltă nu este un idol. Este un ideal. Altfel zis, nu trebuie să i ne închinăm sau să-i aducem jertfe inutile, ci pur și simplu să ne străduim să atingem idealul, să-l dăm în țărână și să căutăm un altul – eterna dialectică a spiritului uman. Idolul este nemișcare, idealul este viață, mobilitate...
21.Un scriitor poate face un blog, limbajul HTML suportă orice.
22.La fel, un blogger poate scrie o carte oarecare - hârtia suportă și ea orice.
23.Un scriitor bun poate să facă un blog rău, dar asta nu contează. Uneori, căutând eternitatea este greu să surprinzi cotidianul. Cum a răspuns un papă din secolul XIX unui sfetnic care-l grăbea să facă reforme pentru că a doua zi va fi târziu. Răspunsul papei: Ce mă iei tu cu mâine, cu ieri, Biserica respiră în ritmul secolelor....
24.Un scriitor bun poate să scrie un blog bun, din toate categoriile. Punct. E talentul unui om.
25.Dacă un blogger bun poate să facă o carte bună, literatura are doar de câștig. Văicărelile sunt ale celora care nu știu să scrie. Dar:
26.Cel mai important – nu contează cine scrie, contează ce scrie.
27.Un blog este ca o carte. Există pe lumea asta cărți deschise. Tuturor. Este momentul când autorul comunică cu toată lumea. Blogul îi va oferi posibilitatea unei scrieri colective. Blogul are o existență de tip simbioză cu cartea, este scrierea colectivă a cărții, folclor virtual.
28.Există și cărți închise, atunci blogul nu-i ajută cu nimic scriitorului...căci jurnalul electronic are o existență autonomă față de carte.

Va urma...



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!