Am citit comentariul tău la "găurile din cer sînt veșnice" a lui Mihai Tița. În parte, sunt de acord. Să nu uităm totuși că trăim ASTÃZI și o parte esențială a procesului de evoluție este adaptarea. A ajunge la Atelier sau "la stele", e un eveniment oarecare. Uneori, poate ține de notorietate, sau de lipsa ei. Toți suntem subiectivi. Altfel, am fi Dumnezeu, care nu este nici obiectiv, nici subiectiv. Este.
Acum, despre poezii.
"M-ascund de ochii tai". Singurul sentiment pe care mi-l evocă, este confuzia din interiorul tău. Începi cu "Nu de teamă mă voi da la fund". În limba română academică, această expresie este lipsită de sens. Trecem atunci la exprimarea figurativă și constatăm că avem două variante: "eu nu fac sex anal" sau "eu nu dispar hoțește". Expresiile fac parte din limbajul lumii interlope. OK. Ce caută "a se da la fund", în evocarea ce urmează ei? M-ai introdus în lumea interlopă, m-ai abandonat apoi undeva pe o străduță întunecată, unde ghicesc spaima (sau lipsa ei?) și ca să sugerez că sunt sigur, forțos, eroic, că nu mi-e frică (deși e destul de evident că îmi tremură de groază și ultima fibră a ființei), zvârlu o amenințare voalată: "n-o să mă ascund!" Adică, uite, mă bat cu toată lumea, nu mi-e frică de nimeni! OK, nu ți-e frică, încă suntem în lumea interlopă, poate să îți fie orice. Frică, groază, silă, etc. Dar... "În gaură de șarpe m-ascund de ochii tăi". Șocant! De două ori: după ce ești eroică la început, te dai de gol că te ascunzi, deci îți e frică. Ce caută metafora asta cu ochii, printre butoaie scâlciate, străzi întunecate, copii ai străzii, "pești", prostituate, traficanți, etc., etc., etc.? Nu cumva metafora asta ești tu, rătăcită printre sensuri, confuză și amestecând lumile asemeni ucenicului vrăjitor, "să vedem ce-o ieși"? Mai departe, în loc să valorifici starea de șoc pe care mi-ai indus-o, ratezi ocazia de a puncta: Îmi explici clar că habar nu ai ce vrei de la mine: "Căci încă n-am aflat , de-s buni sau răi". Un vers plat, care anulează tot discursul și toată tensiunea pe care ai realizat-o la început, opunând sensuri și desenând contradicții. Mă împiedici să trag o concluzie, să învăț ceva.
. Repeți versul "O felie de cer." În finalul fiecărei strofe. Pentru mine, "O felie de cer", atârnă greu, foarte greu. Iubesc cerul și dacă vrei să te apropii de mine, această formulă te ajută să o faci. Fii atentă însă, vorba lui Elliot, eu sunt sărac și Cerul e o mare parte din averea mea! Ai grijă cum te porți cu el, să nu calci pe sufletul meu! De exemplu, hotărățte-te cu ce concepte vrei să operezi: esoterice (fluidul X, Y, Z) ori EXOterice, cum ar fi cerul, ochii, marea, buzele, etc. Poate că dacă recitești Maytreyi (și multe altele ale lui) a lui Mircea Eliade, o să sesizezi diferența între discursul introductiv, a cărui materie primă este exotericul și desfășurarea literară pe tărâmul conceptelor esoterice. Nu confunda psihologia cu esoterismul. Psihologia oficială, este încă departe de a înțelege diferența dintre Iluzie și Realitatea Interioară. A rămas de mulți ani în zona tratamentelor cu psihotrope. Pe ici, pe colo (NASA, PENTAGON, Spec Ops) principiile se aplică, dar pe tăcute. Unii oameni, reușesc să treacă de această confuzie. Treci și tu. E o chestiune de alegere. Alt aspect este cel al energiei versurilor. Cum spuneam, pentru mine, "O felie de cer", are o semnificație profundă. Adică, un conținut energetic uriaș. Mă propulsează spre înalturi. De acolo, odată ajuns, pretind să nu mi se obtureze perspectiva. Dar versurile 1 - 3, nu au forța necesară susținerii mele la această înălțime la care mă trimiți cu versul 4. Asta îmi produce un sentiment de frustrare, pe care l-aș exprima cam așa: "Unde este înaltul tău, care trebuia să fuzioneze cu înaltul meu? Pentru ce m-ai chemat aici? Ca să mă plimb singur printre nori? Dacă aveam chef s-o fac acum, plecam singur, nu era cazul să mă deranjezi. Aveam altă treabă. Iar dacă tot ai făcut-o, TU, unde ești?" Ultimul vers, mai conține și un typo: în loc de punct, un "ș".
"Ruga". Și mie îmi place Eminescu. Îmi place atât de mult, încât evit să-l copiez.
"Copilarie". Asta, chiar îmi place, deși ceva parcă nu merge. Aș încerca o fuziune între fragmentele de poveste, fără punctele de suspensie, care rup frumusețea poemului. Evident, e opinia mea... De exemplu:
[...................]
Adă-mi mamă visul
"Că mama v-aduce vouă"
Liniștei și-a somnului
Să mă știu iarăși
Sincopa se păstrează, dar mi se pare mie că e mai interesant integrată în discurs. Repet, poate greșesc, însă așa simt eu mai bine ce voiai să spui. Renunță la mulțimea asta de puncte. Mie îmi spun că ai scos pasaje întregi din text. Dacă e neterminat, de ce l-ai mai publicat? Dacă e terminat, ce rol au atâtea rupturi seci în text? Lasă-l să curgă, e destul de frumos și merită să-l lași să zboare, în loc săl poticnești cu aceste "frâne"...
"Sanse de zbor". Plăcută, dar încă rămâne nesiguranța. Finalul mi se pare confuz.
"Descantec". Asta îmi place. Are o neutralitate stranie. Am văzut urcarea energiilor din centru în centru, transmutarea, sublimarea, apoi reântoarcerea prin fiecare dintre ei, în sens invers. Marele Circuit. Șarpele care își mușcă coada. Eliberarea de Iluzie, atingerea primului stadiu al perfecțiunii. Pe de altă parte, ai reușit să redai foarte bine partea de esoterică în vreme ce haina exoterică, are unele lipsuri. Dacă tot ai făcut această descriere minunată a călătoriei prin Chakras, de ce nu o susții și prin haina exoterică la fel de bine? Călătoria exoterică, are unele discontinuități, nu "curge" la fel de lin, de frumos ca cea de dincolo de cuvinte. Caută să-l mai sâcâi pe Felix Nicolau cu comentarii pe la textele lui. O să își facă sigur timp să te mai ajute și să știi că e un tip super, pe lângă faptul că e profesionist. Mai e și Ela Victoria Luca.
"Anotimp". Ai un typo: pune spațiu după virgulă: "Pârâie,dat". Eu i-aș fi pus titlul "Zbor". Sau "Infinit", sau "Curriculum". Asta îmi sugerează.
"Funia". Ideea îmi place, dar ai intrat într-o zonă dificil de stăpânit. Simbolistica șarpelui, e una complexă și deosebit de profundă. Restul discursului poetic, e mult sub valoarea ideii.
"Simfonie Fantastica". Laura Tomescu a spus frumos, foarte frumos. Subscriu.
La haiku, mai am multe de citit până să am idee ce ar trebui să spun.
Câteva concluzii.
Lasă supărarea pe editori și pe Atelier. Eu am înțeles ce vrei să spui și am văzut că ai ceva de spus. Sunt convins că editorii te-au pus la Atelier tocmai pentru că ai ceva de spus, DAR te grăbești să scrii ceva și asta e rău. Mai ai și greșeli typo și asta aici se sancționează fără excepții. Am amintit două nume: Felix Nicolau și Ela Victoria Luca. Dacă suporți un "dur", vizitează-l pe Cosmin Dragomir. E foarte incisiv, însă nu e absurd și a citit foarte mult.
Cu bine și succes!