Premize:
– grecii antici, cu distincția între fenomenele vizibile și cauzele invizibile; timpul linear al zeilor, timpul confuz al eroilor homerici și timpul oamenilor – organizat, în degradare, în jurul unui ciclu natural
– sciziunea dintre „știință” – cosmogonia care îmbracă o formă ciclică pentru a evidenția schimbarea și „istorie” – umanitatea care se smulge, treptat, din copilărie
– pozitivismul cu cele trei stadii ale sale (teologic, metafizic, pozitiv) și o posibilă a patra stare – matematică
– renașterea, care a tins să creeze savantul și a creat tehnicianul
– tehnocrația, cu ascendentul rezolvărilor tehnico-economice asupra celor sociale
Sugestii:
– punctele de stagnare ale fizicii au fost determinate de experimente care nu se puteau explica prin teoriile existente; de fiecare dată au apărut valori noi dar șirul lor poate fi finit, ceea ce anulează problema evoluției
– opțiunea umanității în sensul industrializării, al creațiilor tehnice3, nu este definitivă, nici singura posibilă; se poate ca inteligența să se întoarcă spre ea însăși, spre capacitatea umană individuală
Limite inginerești:
– creațiile tehnice sunt imperfecte și au durată limitată
– evoluția producției materiale este aleatorie; poate fi previzibilă numai printr-o retrospectivă care justifică prezentul, cel mult
– produsele tehnice sunt tipizate și nu conferă individualitate
Repere tehnologice:
– creația tehnică este concepută într-un timp convențional; acesta se convertește în timp real, prin care se materializează seria de produse
– pentru proiectant, problema este îndeplinirea caietului de sarcini:
o performanțe
o durate
o costuri
– pentru executant, problema este eficiența economică:
o tehnologii
o rentabilitate
o performanțe finale
– trecerea de la timpul convențional la timpul real produce primul conflict – al planificării:
o articularea sincronă – rigidizează etapele (sistem dictatorial)
o articularea asincronă – propune toleranțe la fiecare etapă
consecința pozitivă – modelarea este apropiată de realitate
consecința negativă – formarea neprofesională a lanțului de erori
Problematizări:
– Ce semnificație are timpul pentru un inginer (omul care face știință)?
Inginerul, cel care aplică cele mai noi rezultate ale științei, chiar și în domenii abstracte, este destinat să creeze produse tehnice care să modifice mereu relația om-natură.
Motivații:
o externe:
 moda
 concurența
 uzurile:
o fizice
o morale
o interne:
 afirmarea
– Există dorința unei anume viteze de schimbare?
Preferința creatorilor tehnici se îndreaptă spre limitarea/diminuarea ritmului de schimbare, datorită factorilor tehnico-economici. Pentru ei timpul este necesar ciclic.
– Care este rolul savantului (omul de știință)?
Lipsa lui de superstiții îl pune în postura omului care dezechilibrează valoarea produselor tehnice, hrănind omul care face știință, tehnicianul presat să aplice tot ceea ce se descoperă. Pentru savant timpul este linear.
Concluzii provizorii:
Motorul societății post-industriale este omul de știință, în contradicție cu omul care face știință, prin dezechilibrările cuantificate care determină restructurarea creațiilor tehnice. Reculul social este reprezentat de încadrarea omului de știință în sistemul institutelor, unde poate fi moderat/manipulat convenabil.
Timpul linear și timpul ciclic sunt însă categorii distincte; ca atare, reconcilierea știință – producție naște hibrizi, care sugerează că este posibilă și a treia soluție.