(311)

Trimiterile bibliografice se găsesc la adresa
http://www.miracol.ro/bibliografie.txt



Termenul cu care se definește unanim totalitatea constelațiilor și galaxiilor, Universul, se compune din două părți. Particula UNI și substantivul VERS sau adverbul VERSUS. Termenul ce definește acest mare conglomerat, începe parcă ostentativ cu particula UNI, pentru a ne preveni din start, că trăim într-un caz particular și că trebuie să fim pregătiți să o înlocuim cu particula MULTI. Jumătatea VERS, are sensul cunoscut și utilizat de poeți, dar VERSO este în mod uimitor o trimitere subtilă la fața cealaltă a unei suprafețe plane de hârtie, ca în cazul benzii lui Mabuse. Adverbul VERSUS, tot în mod promițător, conține sămânța adversității, a reversului. Să răspundem acestor provocări.

În cosmos este întuneric. Dacă razele sorilor nu întâlnesc obstacole, străpung nestingherite prin beznă. Când le iese în cale câte o lună o lovesc bezmetice și sunt întoarse din drum care încotro, ca să ducă lumii vestea descoperirii. În câmpul de emisie al Soarelui, Luna noastră cea de toate nopțile, nu se poate sustrage presiunii fotonice a acestuia și privită din unghiuri convenabile prezența sa ne înfioară poeții. În timpul fazelor lunare porțiunea expusă Soarelui este diferită și astfel se partiționează ceea ce observăm noi pământenii.

Pe un ecran radar se vizualizează ecoul unui fascicol de unde radar reflectat de contururile decorului sau de obiectele ce îl traversează. Așa sunt depistate avioanele și este urmărită evoluția lor în zbor. Dacă avionul are capacitatea să absoarbă fascicolul de unde radar sau le reflectă în unghiuri ce nu se mai întorc la sursă, avionul nu mai poate fi reperat de stațiile radar și devine avion invizibil în universul radar. Oricine îl poate vedea cu ochiul liber sau cu binoclul, cum vine și își aruncă bombele, în afară de stațiile radar.

Când avionul nu mai este vizibil nici pentru ochiul omenesc, fie a ieșit din câmpul vizual, adică s-a depărtat, sau e mascat de un obstacol, fie a devenit transparent pentru undele cu care operează organul nostru vizual, adică a trecut în alt univers. El poate rămâne vizibil în infraroșu sau pentru alte game de frecvențe. Starea lui fizică nu suferă nici o transformare la trecerea dintr-un univers în altul, după cum și Prâslea cel Voinic trecea de pe tărâmul acesta pe tărâmul celălalt fără modificări de comportament.

Deci trecerea dintr-un univers în altul este independentă de setul de parametri proprii, ce caracterizează pasagerul, ci este determinată de criterii ce îi transcend. E ca și cum un turist ce face înconjurul lumii într-un circuit organizat, trece din paradisul bunăstării și civilizației în pitorescul lumii a treia, în conformitate cu prevederile traseului. Lungimea de undă a radiațiilor, viteza de deplasare, gama de frecvențe, nivelul de trai, sunt parametri ce diferențiază universurile coexistente între ele.
În universul muzical audiția este posibilă în parametrii urechii omenești. Odată emisă, muzica este auzită și se disipă în neant sau poate fi înregistrată pe diferiți suporți. Aceeași bucată muzicală trece modestă dintr-un univers în altul, fiecare cu caracteristicile sale. Inițial este partitură. Toate detaliile de gamă, linia melodică notă cu notă, registrul, orchestrația, ritmul sunt prevăzute și prestabilite de compozitor. Universul partiturilor este lizibil doar pentru notiști, pentru cei ce nu descifrează alfabetul muzical, partiturile rămân o simplă scriere ideografică.

O incursiune în industria de înregistrare a muzicii ne oferă exemplul specificității și natura diferențierilor practicate. Transpunerea pe bandă magnetică presupune viteză constantă de înregistrare și redare. La altă viteză de redare, ceea ce rezultă nu reproduce câtuși de puțin bucata din partitură. În alt univers, înregistrarea pe spirala discului de patefon presupune armonizarea densității de informație cu viteza unghiulară diferențiată pe raza discului. Muzica digitală, înregistrată pe compact disc definește un alt univers caracterizat prin viteza specifică pistei și prin densitatea de informație depusă. Diferențierea se face tot pe rază, pistele fiind în această situație cercuri concentrice. Trecerea de la un univers la altul, fără instrumentalul adecvat, face din cea mai suavă muzică o cacofonie zgomotoasă sau o audiție mută fig. 311.1, E,F.
Suprapunerea simultană, prin același cablu a mai multor convorbiri telefonice diferite (292), se constituie într-un fascicol de universuri paralele ce coexistă independent și de cele mai multe ori pașnic. Producătorii de radio și televiziune își câștigă pâinea și trăiesc, coexistând în același univers de piață, diferențiați strict de benzile de frecvențe pe care le-au închiriat. Trecerea dintr-un univers în altul poate fi privită din două puncte de vedere. Fie ca un transport sau transfer de materie, energie sau informație, dacă observatorul supervizează simultan cele două universuri implicate, fie ca o defilare a universurilor, în situația în care observatorul este solidar și staționar pe obiectul transferat.

Să revenim la avioane. În zorii aviației, avioanele erau propulsate de motoare cu elice. Elicea pur și simplu se înșurubează în aerul atmosferic, trăgând după ea corpul avionului, care susținut de portanță trecea de la deplasarea pe sol la zborul în aer, fig.311.1.B. Cu cât dislocă mai mult aer din față și îl expulsează în partea din spate cu atât avansează mai repede.
Din punctul de vedere al pasagerilor de la bord care stau comod în fotolii, călătoria se percepe ca și cum curenții de aer și norii le defilează prin fața hublourilor. Mai târziu, propulsia reactivă s-a dezvoltat evidențiind și mai pregnant transferul de materie din spațiul condensat din fața vehicolului într-un spațiu rarefiat și dilatat prin arderea combustibilului, în spatele acestuia, indiferent că e vorba de avioane sau rachete fig.311.1.A,B,C. Din alt punct de vedere, aceste vehicule pot fi comparate cu niște pompe mobile de gaz. Admisia aerului și refularea gazelor de ardere provocându-le deplasarea. În antiteză pompele propriu zise, provoacă deplasarea mediului fluid (aer sau apă) cu o încălzire nesemnificativă, pentru că agregatele sunt fixate temeinic pe o fundație. Fără o imobilizare eficientă pompele și-ar începe și ele deplasarea odată cu fluidele vehiculate, desigur tot pe direcția aspirației.

Și mai semnificativă este deplasarea unei foreze fig. 311.1.D. Foreza înaintează doar dacă reușește transferul materialului escavat din fața sapei, în spatele acesteia. Fără premeditare dar nu întâmplător, liniile de forță ale unui magnet bară sunt reprezentate întotdeauna ca ieșind din polul nord și intrând în polul sud fig. 311.1.G. Ca un înotător de bras, care ia apa din față și o duce în spate. Dictatorul își strânge puterile din mulțimea anonimilor pe care îi manipulează și îi înhamă la propria sa ascensiune. Cu cât supușii sunt mai mulți cu atât el e mai tiran.



Într-o cutie de viteze cu mai multe trepte, fiecare pinion comută alte dispozitive sau altă viteză de ieșire fig. 311.1.H. Trecerea de la un univers la altul este dictată fie de schimbarea vitezei de rotație fie de puterea ce trebuie scoasă din angrenaj. Operația necesită un timp de cuplare-decuplare. Cu alte cuvinte variatorul de viteză, cu care tehnicienii sunt cât se poate de familiarizați, este în același timp și translator între cele două universuri, cel de intrare și cel de ieșire. De remarcat că toate transferurile dintr-un univers în altul, presupun și un aport energetic sau de timp, simbolic sau covârșitor, de la caz la caz.

După aceeași regulă se desfășoară și călătoria în continuumul spațiu-timp. O astfel de rachetă absoarbe timpul din față și îl refulează în spate, avansează în viitor acumulând trecutul. Într-un experiment mai vechi pe care l-am amintit în [160,(99)], savanții reușiseră să convingă găinile unei crescătorii să ouă de două ori pe zi. Găinile se culcă seara proverbial de devreme și atunci mintea iscoditoare a micului savant întreprinzător a găsit soluția. În miez de noapte aprindea luminile în întreaga fermă, găinile se trezeau și animate de activitate și de libidou înțelegeau că a început o nouă zi. Cum găinile ouă ziua, cele mai multe înțelegeau că e momentul să mai facă un ou. După câteva ore de miniziuă luminile se stingeau și găinile se culcau iarăși, urmând să fie deșteptate de cucurigul cocoșilor în zorii adevăratei zile. O creștere sensibilă a productivității cu cheltuieli suplimentare destul de mici.

La scară planetară lucrurile au evoluat după același proiect. Zeii, mari întreprinzători ai civilizației omenești, s-au gândit să-i facă pe oameni mai harnici, mai prolifici, mai profitabili. Au aplicat același principiu ca pentru găini, adică au accelerat ciclul biologic al oamenilor. Acum timpul Terrei s-a contractat, 16 ore echivalează cu 24 de ore de altădată [236,(81)], iar frecvența de vibrație a planetei a crescut de la 7,56 Hz, la începutul secolului XX, la 3500 Hz în zilele noastre [235,(4)], cu consecințe biologice greu de evaluat.

Omul este simultan constructor de universuri și obiect de transfer între universuri. Asupra celor construite omul are transcendență și putere de decizie și manipulare. Trecerea de la un univers construit la altul este la dispoziția omului și decurge programat, în ordine secvențială, sau aleator, ca melodiile în tonomat. În același mod, omul își face trecerea de la universul din care s-a născut și a ajuns la maturitate, în universul lumii de apoi, tot în mod programat, când i se termină zilele, sau aleator în urma unui accident. Timpii de cuplare-decuplare sunt momentele critice ale nașterii sau ale agoniei.

În aceeași clasă de fenomene, dar în domeniul chimiei și nu al mecanicii sau biologiei, se încadrează evoluția mineralului sticlos transparent descoperit în Phoenix, Arizona (303). Din motive greșit înțelese Laurence Gardner [234,55], ne oferă o cantitate minimă de informații. Nici nu aveam nevoie de mai multe, reținem cele câteva aspecte importante: Proprietăți fizice: substanță minerală de proveniență necunoscută compusă în exclusivitate din metale prețioase din grupa platinei, cu aspect de “sticlă transparentă minunat de clară” , insolubilă în apă. Expusă la soare sublimează fără să rămână vreo urmă, cu degajarea unei flăcări albe. La o anumită temperatură se transformă într-o pulbere albă. Proprietățile electromagnetice lipsesc dar este superconductibilă, prin încălzire dezvoltă gravitație negativă deci generează imponderabilitate, înmagazinează orice cantitate de energie și lumină.

Pentru a adânci mai bine fenomenul, dată fiind penuria de informații, avem totuși o soluție, întotdeauna aceeași. În natură nici un fenomen nu evoluează singular. Trebuie să căutăm fenomenul sau substanța cu proprietăți echivalente, chiar dacă se manifestă la o scară mai mult sau mai puțin exotică. Răspunsul este simplu, cunoaștem cu toții o astfel de substanță și suntem conștienți de importanța ei biologică: este vorba despre APÃ. Este mult mai accesibilă și ne permite să o studiem pe îndelete. Puținele lucruri pe care le-am aflat despre apă, ne ajută să avansăm și în cunoașterea pulberii albe miraculoase. În mod echivalent, apa reproduce un număr mare dintre proprietățile manei cerești, dacă nu pe toate. Ca și în cazul acesteia la o anumită temperatură se prezintă ca o “sticlă transparentă minunat de clară“ pe care o numim gheață. Încălzită încet trece din stare solidă în stare lichidă. Continuând încălzirea, se împuținează pe neobservate și se face nevăzută ochiului omenesc, dispărând sub formă de vapori, care sfidează gravitația și se înalță spre cer. Vaporii au un dispreț specific față de gravitație. Deci apa poate și ea genera energie gravitațională negativă, prin evaporare. Dar nu dezvoltă decât atâta cât să nu poată evada din atmosfera terestră, adică să nu iasă din pompa gravitațională.

La temperaturile scăzute din înălțimile cerului, vaporii se răzgândesc și se întorc acasă ca fii rătăcitori, condensați în picături smerite de ploaie sau fulgi înnobilați de zăpadă. Încălzită brusc, gheață se comportă mai modest în raport cu pulberea albă de metale prețioase, și explodează moderat, nu cu lumină albă, ci cu degajare de vapori uscați, care nu cunosc nici ei bariera gravitației. Apa nu a primit încă licența de combustibil ecologic, deoarece brevetul nu și-a ispășit secolul de arest în seifurile mai marilor profitului. Fiindcă veni vorba, apa potabilă înmagazinează nu numai energie calorică ci și forță financiară, sub formă de taxe, impozite, accize și ce se va mai inventa. Apa ne face viața posibilă, iar pulberea de aur ne susține longevitatea. Sub electroliză apa se disociază în apă vie și apă moartă, de care se interesează mai mult folcloriștii pasionați, decât oamenii de știință îndreptățiți, astfel că virtuțile apei vii și apei moarte au fost uitate și nu sunt speranțe să fie repede redescoperite și puse în slujba oamenilor.

Apa înmagazinează o cantitate mare de energie calorică, având căldura specifică mai mare decât majoritatea substanțelor solide, dar o cedează cu generozitate, până la ultimul grad, dacă îi este extrasă cu o pompă de căldură. Factorul moderator este pompa termică, vectorul de serviciu - temperatura. Căldura acumulată determină amploarea proceselor.

Acum să extrapolăm și să ne imaginăm o pompă cu care să vehiculăm spațiul, după exemplul călătorului care de la fereastra compartimentului de tren are senzația că stă pe loc și decorul îi defilează docil prin fața ochiului nesățios, ca modelele la parada rochiilor. Apoi să sporim viteză către limitele sale negândite. Ne este mai ușor să atingem punctul culminant al deplasării, la viteza luminii sau chiar peste aceasta, dacă ne sprijinim pe observația unui matematician mexican, Miguel Alcubierre:

[234,58] "Este cunoscut acum faptul că este posibilă modificarea cuantumului spațiu-timp într-un mod care permite unei nave cosmice să călătorească cu viteză mare printr-o expansiune pur locală a spațiului și a timpului în spatele navei și printr-o contracție opusă în fața ei - cu o viteză mai mare decât cea a luminii, care amintește de propulsia warp din literatura SF."

Cu alte cuvinte deplasându-se în mod warp, nava parcurge distanțe transuniversale stând pe loc, deci cu un minim consum de timp și de energie. O astfel de deplasare ar fi posibilă, după Alcubierre, dacă un combustibil - materie exotică, ar genera o distorsiune spațio-temporală, adică ar fi capabil să producă o atracție gravitațională negativă. Factorul moderator este pompa de spațiu, vectorul de serviciu este viteza iar timpul ajustează veșnicia traseului, pentru a ne feri de deziluzia că orice deplasare are loc pe o curbă iar curba este de fiecare dată o spirală.

Aria de manifestarea a acestui fenomen este chiar mai largă decât bănuim. Pompa de bogăție funcționează după același principiu. Cei mulți își cedează resursele materiale dispersate pe teritoriile împărățiilor, pe sub saltele, pe la ciorapi sau prin buzunare ascunse, care sunt aspirate de zei, regi, împărați, tirani, dictatori, președinți, cămătari, perceptori. Trecerea din universul celor săraci în paradisul înavuțiților asigură propulsia sistemului la care suntem înhămați cu toții. Și firește direcția de înaintare este tot din colbul drumului spre înălțimile cerului.



Dacă aveți cea mai mică îndoială, nu uitați precum în cer:

(Iosua 6,19) "Tot argintul și tot aurul, toate lucrurile de bronz și de fier să fie închinate Domnului, ele vor intra în visteria Domnului."
așa și pe pământ:

[235,66] "...54% din capitalul financiar mondial net era deținut de către 2% din familii, iar 86% de către primele 10% din familii; 55% din familiile din eșantion nu dețineau nici un capital sau aveau unul negativ..."




La jumătatea anului trecut, câțiva ziariști români, prieteni, se aflau într-o excursie pe cont propriu într-o măreață capitală europeană. Într-o zi pașii i-au dus pe una din străzile de renume ale orașului, unde dintr-o reședința oficială tocmai ieșeau niște înalți demnitari. Ziaristul tot ziarist, repede aparatele la ochi și pune-te pe făcut fotografii. O adevarată pleașcă, nu aglomerație, nu protocol, nu cordoane cu restricții, distanța potrivită, vremea propice, un chilipir ce mai. Tehnica din dotare ultramodernă, aparate digitale de ultimă generație, toți cu ele la ochi: krenț-krenț-krenț-krenț. Demnitarii, bezele în toate părțile, parcă mai destinși ca niciodată, krenț- krenț-krenț-krenț. Ziua a prins deodată mai multă culoare, șansa te înveselește, ce o să se mai semețească ei cu atâte personalități la pachet. Seara, la computer - tot orașul, altfel bomburat, era plin de lumină și viață de oameni și mașini, dar stupoare, demnitarii ia-i de unde nu-s! Oamenii i-au văzut, i-au aclamat, i-au fotografiat, dar aparatele oarbe nu au simțit nimic! Dar nimic. Parcă ar fi trecut la pas dintr-un univers de frecvențe în altul!