Nevoia omului de contact cu natura a fost dintotdeauna un sentiment firesc deoarece aceasta este bazinul fundamental care acoperă nevoile fizice și metapsihice ale omului. Metapsihice în sensul de domeniu personal necunoscut deși există și îl percepem. Cunoaștem (deocamdată) două feluri de naturi: cea obiectivă - nu poți să transformi un fulger în ciripit de pasăre sau o stare de agregare solidă într-o pală de aer – și cea educată, controlată. Iar aici intrăm pe un teren alunecos dacă ne gîndim la ușurința cu care se poate construi modelul uman prin influențare. Într-un fel (un mare fel!), pornind de la “panem et circensis”, ajungem la mass-media. Dictonul care indică lipsa de ambiție, minimalizarea existenței la nivelul omului necesar, la educația de la brîu în jos, este calea cea mai scurtă spre conceperea unei variante convenabile. Ne lăsăm, mai întîi, provocați de întrebarea: ce atrage mai mult, esența sau aparența? Culorile discrete sau tușa cromatică agresivă? Cu siguranță, ultima pomenită. Figurația este simplă: pe un teren de fotbal, la un meci în care joacă echipe aproximativ egale valoric, va cîștiga în confruntare echipa îmbrăcată în culori țipătoare. De ce? Un goalkeeper purtînd o ținută frapantă va atrage mingile spre propriul său trup, mai puțin în poartă. Punct ochit, punct lovit. Un jucător cu adevărat valoros nu cade în capacana aparenței și își concentrează atenția spre jocul calitativ. Probabil că astfel au și gîndit cei care au devenit fotbaliști “adevărați”. Mass-media seamănă cumva cu un meci de fotbal. Dorind să “înscrie” financiar, exploatează tocmai trăsăturile inferioare ale psihicului uman. Pornind de la aspectele cromatice țipătoare și ajungînd la conținuturi care exploatează foamea de senzațional și informație digerabilă în sensul facil, se ajunge la un model uman docil care soarbe cu nesaț “postulatele” de presă. Rețeaua de informație publică își asumă, în mare parte, fractura educațională a maselor. Și iarăși ne adresăm o întrebare: de ce presa catalizează tocmai convulsia carnală în ființa umană cînd omul are, de fapt, nevoie de un idol mai curat?