Premize
Selecția naturală a produs finisarea diverselor specii în cadrul regnului, operație drastică, ireversibilă. Principiul este folosit de cultivatori pentru a obține rezultate punctuale în condiții prestabilite. Corectarea genetică, accentuarea unor trăsături de adaptabilitate este în regulă, cât timp omul nu aspiră la rolul lui Dumnezeu.
Puțină istorie
Această selecție a dus până la specia umană, suficient de superioară ca să aibă conștiință; de aici apare falia, întrucât filtrului biologic i se adaugă un altul, spiritual. La Homo sapiens se modelează anumite caracteristici, trăsături sociale care diferențiază în relațiile gregare. Se deosebesc nu doar neamuri de diferite culori ci și de diferite atitudini. Mai mult, umanitatea poate produce reversibilități... și chiar o face... cu inconștiență demiurgică.
Oportunitatea
De când s-a pornit recuperarea României firești, prin mutația din decembrie 1989, s-a iscat și un curent irezistibil al schimbării la față (negarea negației, pentru cei inițiați). Biologic, nu era nimic de făcut; a rămas posibilitatea spirituală – formarea, exhibarea unor cetățeni potriviți rolurilor publice de modele și modelatori. Entuziasmul inițial a fost mare, emularea pe măsura mizei – obținerea puterii ca reprezentanți legitimi ai noului val. Se doreau cu ardoare limpezitori de conștiințe, taumaturgi care să ia asupra lor durerile socializării, duhovnici care să absolve păcatele cu voie și fără de voie ale mărunților actanți partinici.
Puncte slabe
Orice crescător de cai cunoaște fenomenul aberațiilor – dacă grăbești încrucișările selective obții catâri, nu cai de curse. Într-un deceniu abia de se pot obține excepții, nicidecum categorii. Din două–trei generații de metiși nu se pot extrage, într-un ciclu, doar albi și negri; însă oamenii sunt muritori, nu-și asumă planuri pe termen lung dincolo de orizontul biologic propriu... simțul istoriei este operant doar retroactiv. Cine i-a făcut să se grăbească încotrova pe bunii români, sarea pământului? Cei ce știau că iluzia liderilor providențiali face parte din memoria colectivă! Cei ce se nevoiau a fi albiți!
Subiectul
Albii postrevoluției aveau mare căutare în orânduire – trebuiau să fie apostolii călăuzitori către societatea ideală a consumatorilor veșnici... toată mass–media se întrecea în descoperiri pilduitoare. Așa s-a produs lepădarea unor grupuri de agoniseala verbală a vechiului regim și îmbrăcarea dominoului capitalist; aceasta este trăsătura definitorie... ascensiunea reprezentanților unor grupuri cu politici personalizate.
Pentru un entomolog, dacă nu-s albine și musca imitatoare e bună; pentru nație, la fel... așa că s-au prăsit cu nemiluita corcituri cu limbă democrată, nu prin împerechere ci prin inducția fiorului puterii jinduite încă în fosta republică socialistă. Numaidecât s-au legitimat invocând sumedenie de argumente pro–occidentale, aruncând vina pe nomenklaturiști (se rostește cu silă!), implorând iertarea – toate procedeele care la actori se numesc cârlige, adică momirea atenției aprobatoare. Odată cu dobândirea autorizării vizuale, fudulia minciunilor sfruntate a devenit mod de existență. „Limba de lemn”, sintagma ce desemnează utilizarea cu toptanul a propozițiilor prefabricate întru adularea socialismului s-a metamorfozat în „clopotul de tinichea”, ce bate spre colectarea audienței justificatoare pretențiilor pseudoliderilor.
În loc de concluzii
Corcirea este periculoasă în sensul principiilor, benefică în planul existențial al individului. Așa, la iuțeală... poate mai bine măgar viu decât leu mort. Opțiunea personală poate fi oricare. Mai rămâne opțiunea contextului: din ce fel de societate, globală sau altminteri, vom face parte? Cu ce rang?