După răsturnarea domniei lagărului socialist, ce a viețuit jumătate de veac, fiind țara numită România nevoită a se jurui cu închinare comunității europene, lideri comuniști ce-și dezvăluiau cu ușurință fața umană (ascunsă foarte în vechiul sistem) au amăgit otova cu adunări de adeziune lumea entuziastă când s-au fost votați pe veresie capii județelor, mai apoi ziși „oblăduitori” și despărțiți de gloată cu osebite însemne, încât nu s-a mai știut limpede ce s-a păstrat și ce a dispărut din vechiul regim, ba chiar s-au aflat voci autorizate susținând că multe structuri și legi fost-au bune, doar că nu le-au aplicat cine trebuia. În numele restaurării progresului, populația ajuns-a împilată cu felurite dări și umilințe din partea administrației năimite care, arbitrar și discreționar, a tratat cu dispreț și aroganță neamurile autohtone.
La începutul sus-zisei intenții de integrare europeană era pretutindeni „o mare de idealism în care nimeni nu-și băga picioarele”, cum plastic s-a exprimat deputatul de Sadagura la prima adunare generală a Frontului Salvării Naționale, dar foarte repede au apărut întreprinzători ce, scoțându-și pasămite rezervele dosite în zilele negre, au pornit să se întreacă la prețuri și lovituri financiare.
Mass-media prezenta zilnic dovezi ale ignoranței rapace și luxului fostei camarile conducătoare, din vestul până mai ieri ostracizat soseau felurite ajutoare cu ghiotura, bașca încurajările cele mai deșănțate, astfel că gloata a înțeles trecerea la capitalism ca și făcută. Nu e de mirare că s-au prăsit, cu duiumul, categorii de nemulțumiți pentru încetineala egalitară a parvenirii. Ori, calea scurtă a întreprinzătorilor s-a vădit însușirea iar forma cea mai pernicioasă arătatu-s-a devastarea bunurilor sub pretextul reîntregirii proprietăților antebelice.
Nu toți aveau revendicări; așa s-a făcut curând de au apărut „ladrones”, după cum strigau când ajungeau la comisariat șoferii italieni ale TIR-urilor golite din goana mașinii, adicătelea jefuitori, ce lumea iute le-a zis lotri, reînviind tradiția din vremea ocupațiilor imperiale, iară sumeția lor fost-a pildă. Cum limba românească adoptă numaidecât ciudățeniile, s-au diferențiat și apelativele pentru diverse forme de lotrie, de la cele simple: fenta, țapțarapul, belirea carasului, fraierirea, maradona, sugerea guguștiucului, curentarea, până la cele atât de mari că, mintea neputând să le cuprinză, li s-au zis la toate țepe.
Această economie primitivă necesita o simetrie legislativă, ce a venit din însăși inima națiunii; căci, precum consemnează istoria străveche a neamului, la vremuri obișnuite conducătorii români sunt banali dar la vremuri excepționale țara coagulează grupuri producătoare de lideri pe măsura comandamentelor. Un asemenea cârmaci vocațional, ajutat cu meandrele providenței dirijate de perestroika (o formă sovietică de reformă a imaginii, la modă în deceniul 9 al sec. XX), a înțeles că mulțimea vrea bunăstare terestră, nu în ceruri, pe moment, nu pentru urmași, așa că a organizat întocmai țara, sub denumirea „republică prezidențială”, sprijinit premeditat de activiștii fostei Linii a II-a P. C. R. și securiștii care abia așteptau un stăpân adevărat. „Cu viclenie s-au juruit tuturor împărățiilor, de la dreapta la stânga, îl caracteriza gazeta „Proletarul” în numărul dinaintea suspendării, crezând că nimenea nu vede ața minciunilor și ajutoarele curge-vor pururea”. Realitatea s-a vădit scurt timp după instaurarea Partidului Majoritar Român la guvernare, prin deteriorarea aparatului de stat.
„Corupția s-a întins, după cum a observat pertinent analistul politic Marcel Vulvoi, în ordinea agregării vechilor provincii, de la sud spre nord și de la est către vest, ceea ce dă o dimensiune istorico-geografică fenomenului”.
S-au legiferat două economii: una la vedere – reclamă pentru lumea eminamente capitalistă, alta subterană, continuatoare a economiei socialiste, pentru conservarea puterii. Aparent, lupta dintre ele s-a dus pe piață, dar logistica subiectivă s-a aflat disimulată ad hoc în puterile statului, spre favorizarea pseudoeconomiei ce alimenta clasa stăpânitoare, fenomen repede simțit de puținii întreprinzători venetici. În termeni analitici, s-a produs o inversare – Sectorul III din epoca socialistă (”rămășița capitalismului”, sintagma lui Alain Besançon – „Anatomia unui spectru”) a devenit „rămășița socialismului” în noul sistem.
Mehti Farid, călător prin Þara României cu bursă Bilderberger, scrie consulului său de la Constanța, ca preambul la solicitarea unei intervenții urgente, cum că: „O administrație atât de incapabilă și ticăloșită cu greu s-ar putea găsi în satrapiile orientale... nicăieri nu afli funcționari mai respingători”. Citatul a fost folosit la Conferința internațională asupra evitării dublei impuneri de la Sofia și a produs intervenția iritată a șefului delegației române.
Lotria subterană n-ar fi avut sens fără stingerea consecințelor pentru autori, astfel că prin împărtășirea beneficiilor, încuscriri, facilități colaterale, fost-au atrași oameni politici, magistrați, funcționari ai administrației, ba chiar și reprezentanți mass-media care să producă prescrierea deplină a faptelor și netulburata posesie a bunurilor însușite. Legi puse în aplicare pentru numai câteva zile, greșeli de scriere care anulau actele judecătorești, dispoziții contrare ordonanțelor și instrucțiuni incomplete de aplicare au sancționare, pierderea actelor, confuzii de interpretare, articole ce denunțau „atacul la persoană” și „îngrădirea libertății”, o diversitate de procedee legale revărsatu-s-au întru anihilarea incriminării lotrilor.
„Fenomenul merită o analiză aprofundată fiindcă, înainte de a se complica prea mult, avem ocazia de a-i stabili, pe baze științifice, premizele fundamentale cercetărilor ulterioare” consemna editorialistul tabloidului „Mâini curate” cu prilejul aniversării a doi ani de la promulgarea Legii de înființare și organizare a Comisiei Extraordinare pentru Combaterea Anomaliilor Economice (CECAE), recunoscând implicit că CECAE n-a reușit nici măcar „stăvilirea putregaiului”.
Pe de o parte oligarhia oficializată a lotrilor, pe de altă parte masa credulilor în intransigența puterilor statale. Pe de o parte o economie după modele capitaliste, onestă și firavă, pe de altă parte o economie subterană, de un ilicit atât de flagrant încât însăși Uniunea Europeană, prin înaltul comisar pentru Orient, s-a declarat „înspăimântată” de hățișul legislativ care, pare-se, pria de minune unor întreprinzători fiindcă prosperau folosind gajarea apoi transferarea în lanț (suveica) a unor valori imobiliare din fondul statului român, grevate de datorii, până ce creanțele se anulau prin omisiune și reeșalonări.
Norodul, deprins cu lagărul comunist – un opresor fariseu căruia trebuia să i se răspundă pe măsură – s-a bucurat foarte la început că autoritatea republicii prezidențiale se deteriora văzând cu ochii (cazul ministrului aflat cu pantalonii pe vine este notoriu) și, manipulat cu ușurință de orice împărțitor al iluziilor, a susținut lotria după străvechile obiceiuri, ba chiar a încurajat-o tăinuind când i se făcea parte, manifestând pentru eliberarea lotrilor arestuiți din greșeală (cazul preotului transferat la altă parohie), împotrivindu-se oricăror schimbări, măcar că cetățenii de toată mâna se arătau îngrijorați de nesiguranța în propriile case. Dară continua sărăcire a masei muncitoare a „schimbat macazul”, cum s-a exprimat primul ministru la Bilanțul Poliției Comunitare, fiindcă nedreptățile, jafurile, violențele s-au răspândit în toate localitățile și nivelurile sociale. Plângu-s-a moderatorul postului „Radio Popular” la deschiderea celui de al treilea Simpozion al Solidarității Sociale cum că „... destui și-au îngropat banii în pământ de frică... s-au ajuns a se închiria sicriele de prea mulți morți și prea puțină protecție socială... își fac singuri dreptate, după câtă minte au, iar mai apoi se judecă...”.
Memoriile lui Johannes de Bramberg, fost deputat itinerant al Parlamentului Europei (apărute inițial în foileton în „Pomeranische Tageblatt”), cuprind aprecieri semnificative: „... cu mare spaimă am traversat capitala (București, s. n.) unde cete de briganzi lovesc automobilele cu ciocanele și subtilizează bagajele la semafoare...”; „...un fost camarad de școală mi-a relatat că dormea în grădină, schimbând pomii în fiecare noapte, ca să nu fie surprins...”.
Cu toată ineficiența congenitală, presate pe canale diplomatice, autoritățile s-au fost conștientizat că nu lotrii ci spiritul de lotrie este răul cel mare așa că purces-au emiterea de legi, edicte, proclamații și alte documente care să limiteze fenomenul, căci de stârpit era cu neputință, într-atât se încâlciseră interesele contradictorii, ce doar parvenirea aveau în comun. S-au efectuat chiar și grațieri, zise „educaționale”, pentru încurajarea lotrilor neprinși, degeaba fiindcă diversitatea cazurilor făcea imposibilă crearea de precedente juridice.
Până chiar presa păzitoare democrației a ajuns la soluții idealiste, de toată mila. „Vai ș-amar, exclama redactorul șef Cristu Janghinea în numărul jubiliar al „Economistului rural”, [...] toată speranța ni-i în modelul american al Vestului sălbatic, precum ca lotrii cu dare la mână să se așeze la casele lor, să-și crească pruncii, să instaureze ordinea pentru a-și dezvolta afacerile inițiate doar ei știu cum, căci au nevoie de recunoaștere internațională”. Ceva dreptate tot avea Janghinea, în sensul că politica partidului de guvernământ s-a orientat ulterior către legalizarea loviturilor prin prescrierea au compensarea tuturor datoriilor; dar asta constituie altă temă, – cea a fondurilor speciale disimulate nenominal în bugetul public.
Până atunci, Þara României se poate mândri cu producerea unui sistem economic unic – combinația inextricabilă între lotrie și puterile statului, consecință conservatoare a supradimensionării Sectorului III în epoca socialistă (sectorul „rămășița capitalismului”), a transformării acestui sector după 1990 în „rămășița socialismului” la fel de exacerbată, precum și a neputinței organice a forului legislativ (la care a contribuit fățiș executivul monocolor) de a înlocui cosmetizarea arhetipurilor cu extrapolări științifice.
În loc de concluzie: lotria românească ocupă un loc distinct între fenomenele economice ale epocii contemporane prin constituirea unui mutant al socialismului, cu caracter de masă, oficializat, total, care merită un studiu exhaustiv.
Timpul nr. 10/octombrie 2004 (Iași)