Povestea care-ncepe - vom spune dinainte -
Ca oamenii, pe vremuri, demult, o povestira.

Chiar pana astazi unii ii mai pastreaza talcul
Prin timp veni-vor altii, repovestind-o iar.

Kauravi si Pandavi ciocnindu-se pe campiile Mahabharatei... Aceasta expresie poate caracteriza perfect imensa epopee care este Mahabharata. 200.000 de versuri sunt cusaturile magice ce tin impreuna aceasta opera gigantica, incununarea stravechii limbi sanscrite. "Povestea marelui razboi al Bharatilor", cum ar suna Mahabharata intr-o traducere aproximativa este un vestigiu al timpului, originea ei pierzandu-se printre umbrele trecutului. Orientul producea cea mai vasta epopee din literatura universala in timpul in care lumea abia reusea sa isi cristalizeze miturile... Tema acestei lucrari monumentale este conflictul dintre descendentii lui Kuru, cei 100 de Kaurava si cei ai lui Pandu, cei 5 Pandava...
Cu toate ca nu este cel mai lung cant al operei (aceasta onoare revenindu-i cantului al treilea, Vanaparvan - cartea padurii - impodobit cu 17.500 de distihuri), Bhagavadgita este episodul care a devenit celebru datorita dramatismului sau... 18 zile la rand, pamantul se inroseste de sangele prelins... Iar in intinsele campii ale Mahabharatei, prin metafore de o forta si o percutie extraordinare, autorul (sau mai mult ca sigur autorii) acestei marete opere scoate in evidenta lacomia si mandria prosteasca care au transformat istoria omenirii intr-un lung pomelnic... Privind parca printr-un glob de cristal, prevestind parca evenimentele care vor insangera acest pamant, batranii acelui timp mitic au vrut sa ne lase un avertisment incrustrat in pietrele tari ale timpului...
Razboaiele, masacrele reprezinta dovezile ca aceasta lectie predata a priori nu a fost inteleasa, sau a fost uitata prea repede... Forta care guverneaza universul Mahabharatei este un simbol al puterii degradate, al reinoirii perpetue. Astfel, sfarsitul unui yuga nu constituie in sine sfarsitul ciclului perpetuu... Si oamenii trebuie sa inteleaga ca ei nu sunt vitali pentru existenta acestui pamant. Natura poate sa existe si fara noi. Sangele care a curs pe imensa campie nu a determinat disparitia acesteia, ci doar intrarea intr-o noua faza, intr-un nou yuga care probabil ca se va termina la fel. Daca oamenii nu invata din greselile trecutul, viitorul va fi sumbru... Chiar daca poate ne este greu sa intelegem, chiar daca uneori nu vrem sa acceptam, au existat minti luminate care au prevestit evenimentele care aveau noua sa ne innegureze viata. Iar epopeea pe care ei ne-au lasat-o ca marturie a reusit sa reziste timpului. Macar pentru aceasta ar trebui sa ne plecam urechea asupra povestii lui Arjuna! Am putea invata ce inseamna viata, am putea intelege ce ne poate rezerva viitorul...
Riscam sa sfarsim aidoma armatelor care s-au infruntat pe campiile Mahabharatei... Riscam sa ne inecam in propiul nostru orgoliu... Si asta doar pentru ca nu am vrut sa ascultam povata batrana a timpului:

Aceasta povestire sa va ramana hrana
O, oameni buni, si mintii, si inimii curate.