Cultura băcăuană a fost, la început de an, îndoliată iarăși, prin trecerea întru Domnul a poetului Octavian Voicu, ea pierzând nu numai una din personalitățile sale proeminente, ci și pe unul din cei mai avizați cunoscători ai istoriei locului. Născut la 28 octombrie 1940, în satul Viforeni, comuna Viforeni (azi, Ungureni), județul Bacău, Constantin, fiul cojocarului Vasile Pușcuță și al agricultoarei Tasiei (n. Ignătescu), a copilărit în satul natal, unde urmează, între 1948 și 1952, cursurile Școlii Primare, avându-i ca învățători pe Maria Băisan, Margareta și Emil Gh. Cojocaru, I. Toteriță și Constantin Patrichi. Silit să se rupă pentru prima oară de casă, își continuă studiile gimnaziale la Secuieni, unde îi are printre profesori pe Eugenia și G. Teodoru, Ștefan Dumitru și Beatrice Carst.
Este admis apoi la Școala Medie nr. 1 din Bacău, dar nu reușește, din varii motive, să se acomodeze cu rigorile instituției, așa că ratează anul și, din 1956 urmează clasele VIII-XI la fără frecvență, beneficiind de sprijinul moral al unor prestigioși profesori, între care s-au numărat Adrian Olinic, Dumitru Alistar, Ioan Grigoriu și P. Popescu. Pentru a se putea întreține, lucrează ca sezonier pe diverse șantiere și în agricultură. Acum descoperă „biblioteca din buduroaie" a folcloristului Apostol V. Antohi, din Boteștii Bacăului, având șansa cunoașterii unui univers fascinant. Absolvă în 1960 și, pentru un an, funcționează ca profesor suplinitor de limba și literatura română la Școala Viforeni.
În 1961 e admis la Facultatea de Istorie-Filozofie a Universității „Al. I. Cuza", unde până în 1966 urmează cursurile secției istorie-română, avându-i printre mentori pe profesorii Mircea Petrescu-Dâmbovița, Dumitru Berlescu, Gheorghe Platon, Nicolae Gostar, Cornelia Andriescu și Ion Constantinescu. Îndrăgostit de literatură, în timpul studenției frecventează cenaclurile ieșene, între 1964 și 1965 conducând, în calitate de președinte, cenaclul „Nicolae Labiș" al Universității. Deși a avut preocupări literare încă de pe băncile liceului, debutează abia la 1 august 1964, când Niculae Stoian îl prezintă și-i publică patru poeme - Cântec de leagăn pentru sora mea., Pădurea care o știu din copilărie., Mai trimite-mi, mamă, o carte., Ploaie cu soare - în revista Luceafărul. Doi ani mai târziu redebutează, prezentat de Mihai Drăgan, în Cronica și, apoi, în Ateneu, de data aceasta cu pseudonimul Octavian Voicu, pe care nu îl va mai părăsi.
Repartizat la cerere ca profesor la Școala Bijghir, comuna Buhoci, lucrează aici până în 1968, când se transferă ca metodist, cu sprijinul poetului Radu Cârneci, la Casa Regională a Creației Populare din Bacău. Începe să colaboreze la ziarul regional Steagul roșu, publică versuri în Amfiteatru, Contemporanul, Iașul literar, dar nu zăbovește prea mult la Casa Creației, transferându-se ca bibliograf la Biblioteca Institutului Pedagogic Bacău, unde, timp de un an, va începe o suită de lecturi fundamentale, care-l vor familiariza cu toate domeniile de activitate.
La inițiativa regretatului scriitor și director Vasile Sporici, din 1969 și până în 1985 își leagă destinul de colectivul Teatrului Bacovia, lucrând ca referent și apoi ca secretar literar și contribuind, alături de colegul său, criticul teatral C. Isac, la impunerea în repertoriu a dramaturgiei naționale, din care nu au lipsit piesele băcăuanilor Ion Luca, Mureș Covătaru, Ion Ghelu-Destelnica, Radu Cosașu, Mihail Sabin, George Genoiu, Ovidiu Genaru, Viorel Savin, Mihai Doru Atanasiu și mereu tânărul Vasile Alecsandri.
După ce, în 1970, urmează la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, pe parcursul unui an, cursuri de perfecționare în teatrologie, debutează editorial cu volumul de poeme "Ce întemeiază privighetoarea", care apare la Editura Junimea din Iași (1973). În lectura lui Gheorghe Drăgan, aceeași editură îi va publica apoi alte trei volume de poeme: "Viața pe rod" (1975), "Cât ești lumină" (1979) și "Cartea locului" (1986), comentate favorabil nu doar de critici literari, ci și de confrați întru ale poeziei. In 1978, la trei ani după apariția primelor două cărți, devine membru al Uniunii Sciitorilor din România și al Asociației scriitorilor din Iași, fiind o voce distinctă a liricii din zona Moldovei. E inclus, de altfel, în antologiile "E scris pe tricolor Unire" (Editura Minerva, București, 1979) și "Nu ucideți pasărea albă" (Editura Eminescu, București, 1985), între anii 1986 și 1998 publicând frecvent în revistele Ateneu, Caietele teatrului, Contemporanul, Convorbiri literare, Cronica, Cultura, Fântâna Blanduziei, Floare-albastră, Jurnalul literar, Magazin T, Semn, Sinteze, Veteranul de război, Vitraliu, în diverse publicații școlare și județene, fără a mai încredința însă tiparului vreo carte. Traduce, împreună cu Dragoș Șesan, grupaje de versuri din Jaroslav Seifett și William Shakespeare, cu Magdalena Baltariu, din Rudolf Busmann și Alfred Klug, iar cu Iulia Penciu, din Pierre Cabanne și Pierre Restany.
Din 1985 devine secretar literar și, concomitent, director al Teatrului de Animație „Licurici" din Bacău, timp de aproape opt ani militând pentru pătrunderea cu spectacole în toate cătunele băcăuane, valorificarea pieselor tezaur ale instituției și promovarea în repertoriu a unor autori băcăuani și din Republica Moldova. Încă din primul an de directorat reia Festivalul Național „Ion Creangă" al Teatrelor de Păpuși, Marionete și Animație, cea de a IV-a ediție bucurându-se inclusiv de prezențe ale unor prestigioase colective păpușărești de peste Prut.
Între 1992 și 1996 activează în calitate de consilier teritorial al Inspectoratului pentru Cultură Bacău, asistând importante acțiuni culturale legate de memoria locului, inițiind și reușind să dea numele mai multor personalități băcăuane unor cămine culturale, biblioteci școlare și sătești, precum și unor străzi. În 1996 revine, în calitate de consilier literar, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasile Alecsandri", iar în 1998 publică, după o tăcere de peste un deceniu, noul volum de versuri "eu sunt, tu ești, EL Este", apărut la Editura Corgal Press, cu o Precuvântare de Ioan Enea Moldovan. În același an, studentul Marius Manta îi analizează volumele în lucrarea de licență "În descendența lui Bacovia", îndrumată de criticul Constantin Călin, iar în următorii doi ani e inclus de Ion Machidon în antologia "Chipul mamei" (Editura Amurg sentimantal, București, 1999) și de Radu Cârneci în antologia "Poezia pădurii" (Editura Orion, București, 2000).
La cumpăna dintre veacuri, Editura Plumb din Bacău decide să-l includă în colecția Scriitori Contemporani, publicând în 2000, în selecția noastră, volumul antologic "Pagini alese", ce adună între coperți, pe lângă poeme din volumele precedente, și 15 inedite. În 2002, Editura Corgal Press a oferit copiilor și bunicilor "Cartea lui Copil Impărat", ilustrată de Luminița Andone, distinsă cu Premiul pentru literatură pentru copii al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor (2003), și Cartea privirii, dar alte versuri pentru copii și sute de poezii își așteaptă rândul la tipar, precum și câteva sute de pagini de jurnal, unele dintre ele inserate în rubrica "Tratat de existență", ce a apărut vreme de mai mulți ani sub semnătura sa în coloanele săptămânalului Viața băcăuană, rubrică distinsă în anul 2002 cu Premiul Cenaclului literar-artistic „Avangarda XXII".
Pentru o scurtă perioadă s-a numărat printre redactorii revistei Ateneu (1998-1999), iar în ultimele luni ale existenței sale a figurat ca redactor-șef în caseta redacțională a hebdomadarului Viața băcăuană. Deși s-a pensionat în 2000, a continuat să lucreze până în toamna anului 2003 ca secretar literar la Teatrul Bacovia și să fie o prezență activă la toate manifestările culturale de anvergură, prefațând cu verbul său aplicat vernisaje, lansări de cărți, concerte, întruniri, simpozioane etc. Sfătuitor de taină al tinerilor creatori, a moderat zeci de întruniri ale cenaclului Avangarda XXI, contribuind la impunerea unor nume noi în literatura băcăuană. Invitat adesea la emisiunile posturilor locale de radio și televiziune a fost, întotdeauna, omul potrivit la locul potrivit, erudiția sa și dorința de a da viață cărții locului molipsindu-i nu de puține ori și pe cei din jur.
A suferit cu demnitate, cu iubire primind tot ceea ce i-a hărăzit Dumnezeu. În tăcerea sa nevoită a ultimelor două săptămâni, o oază de lumină a fost apariția celui de-al doilea volum din "Cartea lui Copil Împărat", apărută la Editura Corgal Press cu largul concurs al Rotary Club Bacău și al Sindicatului Liber din Învățământ Bacău, sponsorii generoși care au ținut să-i facă o ultimă bucurie.
Dacă în dimineața zilei de Sfântul Ioan Botezătorul, pe 7 ianuarie 2005, nu s-ar fi stins și n-ar fi fost condus apoi, „pe zare”, de către toți cei ce l-au iubit, care au bătut calea până la Viforeni sa vadă ultima întemeiere a privighetorii, luna aceasta ar fi împlinit 65 de ani. Pe 28 vom fi mult mai triști, dar cântecul său va rămâne, iar Copilul Împărat va fi veșnic în inimile noastre!