Întâlnirea cu sinele, mai precis descoperirea și cunoașterea sinelui, necesită de cele mai multe ori un efort mare, întrucât omul actual este antrenat să fie atent la ceea ce se petrece în exterior, lăsând nedescoperită partea interioară, cu zestrea cerească și ereditară.
Întâlnirea cu sinele, cunoașterea lui, nu poate avea loc dacă la baza rațiunii nu se află credința în sine precum și în divinitate și univers, dacă omul trăiește într-o agitație permanentă de agonisire a valorilor materiale.
Stresul, grijile pentru ziua de azi și de mâine îi împiedică pe mulți oameni să mediteze cu sinele lor, să scoată la suprafață din interior spre exterior calitățile cele mai semnificative, mai demne de apreciat.
Fără scufundarea în sinele său omul nu poate avea claritatea a ceea ce este, cu ce daruri cerești și lumești este înzestrat, nu poate înțelege rolul său fundamental pe scena vieții, nu poate consolida relațiile nici cu sinele nici cu semenii, mai ales nu poate afla care este misiunea cu care a venit pe pământ și pe care trebuie să o ducă la bun sfârșit cu succes.
Din fericire în lumea modernă oamenii sunt tot mai interesați să socializeze, să relaționeze, să se exteriorizeze să schimbe impresii, idei, povești, visuri, să împărtășească din cunoașterea lor începând cu primii ani de viață, creându-și relații cu cei cu care au rezonanțe comune, astfel ajung să se identifice, să se cunoască pe ei înșiși, să își poată valorifica potențialul intelectual.
Fără cunoașterea sinelui omul se poate manifesta ca orice animal rațional, dar care nu are o destinație, un drum corect și precis, nu are o viziune clară asupra a ceea ce are de îndeplinit, pe plan personal, familial, profesional și social.
Este adevărat că oamenii actuali au preocupări numeroase în ceea ce privește realizarea pe plan profesional, ceea ce este firesc într-o oarecare măsură, însă sinele nu trebuie neglijat, cu toate astea mulți oameni uită că trebuie să își salveze sinele de la cădere, de la distrugere.
Relația cu sinele, respectiv cu Eul superior se reflectă în mare parte în relațiile cu cei din jur, din familie, de la locul de muncă, din societate.
De aceea este nevoie ca sinelui să i se acorde în fiecare zi un timp, de analiză, de introspecție, de aprofundare a valorilor cu care crește și se formează, dar și cu cele cu care vine din viețile anterioare.
Marele gânditor Dalai Lama a spus- cunoaște-te pe tine întâi pentru ca mai apoi să cunoști lumea să o înțelegi.
În sine locuiește și sufletul care trebuie descoperit, înțeles ajutat să evolueze, în sine se dezvoltă și spiritul, pentru ca împreună să conviețuiască în echilibru, în armonie, conform voinței Bunului Dumnezeu.
Întâlnirea cu sinele determină un raționament limpede, pătrunzător, profund, fără de care omul nu îl poate întâlni și cunoaște pe Dumnezeu manifestat prin Fiul său Hristos. Apropierea de bunul Dumnezeu nu înseamnă altceva decât apropierea de semeni, care trebuie să se facă fără a urmări interese murdare.
Omul actual materialist își programează bucuriile și plăcerile și caută să și le împlinească indiferent cu ce efort și mijloace, fiind ca și conștiință un om egoist, egocentric, se pune pe el în centru lumii și al vieții, în general acest gen de oameni sunt lipsiți de empatie și iubire față de semeni ,sunt lipsiți de bunătatea omenească, sunt lipsiți de înțelegere și toleranță pentru cei din jur.
Din fericire omul actual este creat să se regăsească, să se descopere, pentru că a înțeles de copil că numai astfel poate să se dezvolte spiritual și să evolueze în plan material, înțelege nu târziu că în sinele său se află locul referențial al tuturor căutărilor prin lume, înțelege că în el se află cea mai corectă direcție care duce la progres material și spiritual.
Adevărurile sfinților părinți sunt magistrale- spun de pildă că Bunul Dumnezeu are răbdare cu omul, așteaptă maturizarea, coacerea lui, pentru a avea mari realizări pe plan spiritual, pentru a se face util , important și greu de înlocuit în familie , in societate, la locul de muncă.
Nimeni la ora actuală nu poate spune că nu este importantă și preocuparea de agonisire a valorilor materiale, de ele este nevoie pentru ca omul să fie fericit, să se bucure de viați și de munca lui, dar este mult mai esențială împlinirea spirituală, gloria spirituală pe care o vom duce cu noi în viața viitoare și mai apoi în toate celelalte care vor urma.
Sufletul și spiritul se întrupează în omul care are sinele pregătit pentru toate încercările vieții și greutățile vieții, pentru că acestea îi face mai puternici.
Minunat este că oamenii își creează relațiile pe bază de compatibilități, astfel lumea devine un orizont paradisiac al prieteniilor durabile, stabile, valoroase, de asemeni ar fi minunat dacă fiecare om ar fi prieten cu fiecare, cu toată lumea, constituind universul iubirii, al luminii și armoniei în sinele lor, ca urmare s-ar reduce la zero conflictele de interes și de înțelegere.
În general oamenii care nu își cunosc Eul superior nu pot face distincția dintre bine și rău, dintre întuneric și lumină, dintre împlinire și înfrângere, dintre fericire totală, tristețe totală, rătăcire prin pustietate și cădere totală.
Acest gen de oameni își fac relații care îmbracă haina interesului, care urmăresc beneficii și avantaje de la cei din jur fără să ofere nimic în schimb.
Din fericire întâlnirea cu sinele duce la comunicarea eficientă cu semenii dar și cu Bunul Dumnezeu prin rugăciune.
Cunoscându-și sinele, Eul superior, omul devine mai asumat în relațiile cu semenii, cu lumea , se comportă ca un adevărat creștin înțelept punând în aplicare toate învățăturile pe care le-a însușit în cei șapte ani de Acasă, în perioada de creștere și formare ca ființă intelectuală, socială și profesională.
Isus Hristos ne-a învățat să nu ratăm întâlnirea cu Eul superior, care reprezintă omologul său, întrucât ne consideră pe toți fii lui Dumnezeu și frați cu el, fiecare având orizonturi ale cunoașterii larg deschise pentru iluminare și îndumnezeire.
Ca o concluzie lăsarea sinelui respectiv a Eului de izbeliște duce nu târziu la pierderea sufletului și spiritului, omul cunoscând demoralizarea, îndobitocirea, căderea, situație în care nu îl mai poate salva nici mântuitorul Hristos.