Pe interior suntem cu totul altfel alcătuiți decât suntem în formele prin care ne oglindim lumii. Ba, mai mult decât atât, pe interior, ne permitem să ne privim și altfel decât ne văd privirile celorlalți. În interior purtăm un altfel de spațiu și de timp. Și, cu toate acestea, în interiorul acesta, unde limitele și orizonturile sunt definite de propria noastră voință, nu ne putem exprima liber, echitabil și onest decât dacă avem cui să ne raportăm. Decât dacă ne articulăm unei prezențe prin intermediul căreia ne întindem din propriul sine înafara noastră. Este o remarcă ce pune în lumină importanța rolului pe care îl au modelul, arhetipul, fundamentul și principiul în exprimarea și alcătuirea ființei umane.
De aceea, a vorbi despre cineva, cred eu, înseamnă mai mult a descrie decât a exprima ceva. În acest caz, limbajul este un fel de penel pe care imaginatorul îl întinge în nuanțe și culori de alambicate cuvinte spre a desena pe pânza lumii, între umbre indispensabile și lumini iluzorii, spații izbucnite din propriile adâncuri cu care să umple de prezență existența.
În acest context, a portretiza ființa cuiva, ca și a propriei reflecții, este un act reproductiv. Este un act de redăruire a formelor și culorilor, realizat după imaginea imaginată a modelului fundamental ce pune în lumină relația dintre sine și celălalt. Ca atare, a spune ceva despre cineva, cu atât mai mult despre o persoană prețuită, presupune descifrarea unei intimități, adică o complexă pătrundere în interior. Așadar reprezentarea, desenarea, structurarea, imaginarea chipului unei persoane necesită identificarea nucleului ei. A esenței din care îi izbucnește, ca din gura unui izvor apa, imaginea primordială. Fenomenologizarea care surprinde și saturează ceea ce scapă tuturor reprezentărilor imediate.
Desprinderea modului în care bucata de cer pe care o văd în celălalt s-a înseminat în materie este un proces ce necesită un exercițiu îndelung repetat. O îndăltuire a imaginii ca lucrarea unui sculptor în piatră. O matematică ce are nevoie de formule și definiții fără de care, deși nu prin acestea poate fi prezentată ființa imaginii sale în general, oferă prezenței oportunitatea de a se afirma, umbrită și iluminată concomitent, așa cum răsare din rădăcinile nesfârșite ale reprezentărilor și reflecțiilor imaginarului imediat.
A scrie despre model necesită abilități de meșter și de făurar care pun în operă de fiece dată, deși mereu cumva diferit, tiparul căruia autorul se raportează. Tipul pe care l-a imaginat și l-a edificat inițial complexat însă de o altfel de umbră și de o altfel de aură. Este nevoie de o cunoaștere subtilă, fină, esențială a arhetipului de către constructor. A inimii-sămânță în care, latent, germinează toate formele viitoare cărora le dăruiește ființa într-un anumit context prin repetiția paradoxal motivată de imaginație.
În actul creator este nevoie de multă energie și de mult timp, pentru că trebuie dezvăluit ceea ce este ființa unui om prețuit din imaginile ochilor care l-au privit și pentru care a contat enorm, dar și în imaginile persoanei descrise din mintea și inima celor care nu l-au văzut și nu l-au cunoscut. Este necesară definirea exteriorizărilor personajului în raport cu spațiile prin care și-a manifestat propria viziune despre sine, pe de o parte, dar și de a păstra și a transmite, prin limbaj, pe de altă parte, autenticul care l-a caracterizat ce trebuie să rămână de imaginat. Este la fel de dificil ca atunci îți pictezi chipul. Deoarece, pentru a auto-surprinde imaginea proprie sunt necesare explicarea interiorului, a exteriorul, a ființei personale și a apartenenței ei la ființare într-un anumit moment. Ori, momentul este cel mai greu de surprins din cauza caracterului său efemer.
De aceea, a realiza portretul cuiva drag și cu atât mai mult al cuiva ce a ocupat o mare și o importantă parte în viața unui om, cred că nu poate fi realizat decât dacă începe de la cele mai tulburătoare experiențe personale împărtășite.
Cel ce își propune să descrie pe cineva sau ceva este un creator de imagini. Este cel care numește lucrurile, evenimentele, fenomenele, ființele... Dar, deși, prin ceea ce face pare că pune în lumină aspecte și atribute materiale specifice, în calitatea sa de povestitor și mai ales în calitatea de scriitor, nu mai redă prin numire realitatea materialității și profunzimile evenimentelor, ci simplifică lucrurile pentru a le transmite atât din perspectiva acelora care le privesc cât și al acelora cărora se adresează. Astfel, prin demersul lui, debarasează realitatea descrisă de o parte a ființei ei reale. De aceea, imaginația cu care povestitorul articulează lumea pe care o descrie cititorului este un fel de schiță și nu realitatea vie și deplină.
Ca atare, rog pe cititorii acestui text ca în receptarea lui să țină cont de relația dintre percepțiile autorului, imaginația personală și lumea pe care o visează, atât el cât și ei, deoarece, dacă ar considera că ceea ce prezintă autorul aici este realitate, în fapt, nu trebuie să uite că textul este un mesaj care descrie un adevăr amputat și o relativizare a profunzimilor ce, prin definiție, modifică, datorită naturii lor indefinite, percepția lumii în care trăim.